Momente emoționante și distracție maximă pe scena de la noua bază sportivă a comunei
În urmă cu doipsrezece ani, de Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena se relua o mare și dragă sărbătoare a locuitorilor din Giurgeni: Ziua Comunei. Nu a fost altfel nici anul acesta, singura schimbare fiind… locația. După ce încă de la primele ore ale dimineții credincioșii au participat la slujba religioasă de la biserica ce poartă hramul Sfinților Împărați, de data acesta sătenii nu s-au mai strâns ciorchine în curtea Căminului Cultural „Emil Chiriță”, ci cum mic cu mare s-au înființat la stadionul comunal, acolo unde încă de anul trecut a fost amenajată o bază sportivă de toată frumusețea, cum puține sunt în județul acesta. Pe scena amplasată între stadion și terenul multifuncțional, au urcat zeci de artiști populari, formații, grupuri vocale, și ansambluri folclorice formate din elevi ai școlii din Giurgeni dar și din alte localități ialomițene.
Momente emoționante, ca în fiecare an dealtfel, acelea când primarul Valere Dinu a înmânat plachete familiilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, dar și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani. Bătrânii au primit câte un buchet frumos de flori, o șampanie și câte o… lenjerie de pat, tinerii flori și câte o șampanie.
Să notăm că la sărbătoarea Giurgenilor au ținut să fie de față Marian Pavel (președintele Consiliului Județean Ialomița), Cătălin Grigore (vicepreședinte CJ Ialomița), Marin Constantin (prefectul de Ialomița), Ștefan Mușoiu și Raluca Dumitrescu (deputați de Ialomița), Mihaela Roșu (primar al comunei Valea Ciorii) și Elena Gabriela Zaharia (primar al comunei Gheorghe Lazăr).
Distracția s-a prelungit până noaptea târziu (da, baza sportivă este dotată cu instalație de nocturnă), atmosfera fiind întreținută de Ansamblul Folcloric Doina Bărăganului împreună cu solistele Nicoleta
Radinciuc și Nicole Dumitrașcu, soliștii vocali Florica Jinga, Gabriela Nasta și Kamara.
Fotbal de zile mari cu Old Boys Țăndărei și Dunărea Giurgeni
Sâmbătă, 20 mai, cu o zi înainte de Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena (când pe malul stâng al Dunării se sărbătorește Ziua Comunei Giurgeni), mare
meci mare pe noua și cocheta bază sportivă Dunărea Giurgeni, acolo unde începând din toamnă echipa de fotbal a comunei va reveni în fotbalul județean
după trei ani de absență. Invitați de onoare la acest moment de inaugurare oficială au fost echipierii echipei Old Boys Țăndărei, o parte dintre aceștia jucând de-a
lungul anilor și sub culorile echipei Dunărea Giurgeni.
A fost frumos, a fost prietenie și bucurie, a fost un eveniment pe care ni-l dorim. Scorul cu care s-a încheiat partida chiar că nu contează. Spunem doar că tinerețea și, bineînțeles, viteza pe… suta de metri a echipierilor Dunării Giurgeni au avut câștig de cauză în fața tehnicii mult mai rafinate și subtilităților veteranilor (grizonați serios) Victoriei Țăndărei.
Old Boys Țăndărei a început partida în următoarea formulă de echipă: Bogdan Vlăsceanu, Marian Nănuș, Nicolae Stănescu, Ginel Enciu, Costică Chiru, Dan Teleoacă, Ionuț Dimache, Victor Sterian, Gigel Stoica, Valerică Dimache, Ionel Petcu. Pe parcursul partidei au mai jucat Ion Niță, Florian Mușat, Mitică Bizdeaua și Florin Rotaru.
Pentru Dunărea Giurgeni au jucat Ionuț Chivu, Valentin Șerban, Nicolae Constanda, Răduțu Bran, Alex. Bâziac, Alex. Geniencu, Daniel Petrache, Denis Staicu, Silviu Iftode, Giani Bundea, Alex. Ilie, Marin Ghiban, Alex Robu, Mihăiță Țuțuianu și Stelică Bădăran.
A arbitrat la centru prof. Jean Puclici, asistat la la tușă de Ionuț Bran și Emil Chivu.
Pe marginea acestui eveniment ne-au vorbit profesorul Jean Puclici și Valere Dinu, primarul comunei Giurgeni.
Jean Puclici: O întâlnire organizată la inițiativa domnului primar Valere Diunu. Un lucru extraordinar ce s-a realizat aici la Giurgeni, această frumoasă bază sportivă, vestiare ultradotate, terenul de joc foarte bun, tribune cu peste o sută de locuri, în jurul terenului de fotbal un teren de sport multifuncțional, loc de joacă pentru copii. Iată, echipa Dunărea Giurgeni se formează încet încet. Orice început e greu, dar până la începutul noii ediții de campionat este timp suficient să se sudeze. Despre băieții de la Țăndărei, numai cuvinte de laudă. Este o echipă care se respectă, bine organizată, majoritatea sunt foști fotbaliști ai Victoriei Țăndărei, unii au jucat și la Dunărea Giurgeni. Au un program care are ritmicitate, nu joacă din an în paște, au avut meciuri cu echipe de old boys din Mangalia, Hârșova, Fetești, Urziceni sau Slobozia. Este minunat pentru niște oameni cărora le place mișcarea, le place sprtul. Sperăm că ceea ce a făcut domnul primar azi la Giurgeni să se întâmple și în alte localități din județ. Asta pentru că mișcarea este bună de la cinci ani până la nouăzeci și cinci de ani.
Valere Dinu: Mâine organizăm ziua comunei și pentru că avem teren de fotbal nou, o bază sportivă foarte frumoasă (e teren de Liga 3, nu de Liga 5) ne-am gândit să organizăm și o întâlnire de fotbal, ca o avanpremieră la reînscrierea echipei în această vară în campionatul județean de fotbal. Este o echipă nouă, cu șapte opt jucători foarte talentați, pe lângă ei avem tineri în comună dornici de sport, de mișcare, de fotbal. Avem jucători și pentru echipa de juniori, pentru ei va fi ceva mai greu, n-au mai jucat meciuri oficiale, dar pe parcurs se vor roda și în câțiva ani altfel vom vorbi. Ne bucură că fotbaliștii din Țăndărei au răspuns favorabil invitației noastre, mulți dintre ei au evoluat și pentru Giurgeni.
La finalul întâlnirii, arbitrii și jucătorii care s-au înfruntat pe teren au primit câte o medalie și câte o strângere de mână prietenoasă din partea primarului Dinu Valere, după care au stat împreună în jurul mesei la o ciorbă de pește, un pahar de vin sau o bere, așa cum se întâmpla pe vremuri aproape de fiecare dată, în timpul meciului jucătorii fiind “dușmani de moarte”, iar după meci “prieteni la cataramă”.
Nicolae TACHE