Zâmbete și fericire pe chipul copiilor și al părinților

Miercuri, 20 aprilie 2022, părintele protopop Laurențiu Cioranu, doamna manager Clementina Tudor și doamna Anastasia Pătrașcu au însoțit la cumpărături un număr de 33 copii alături de părinții lor, care şi-au ales singuri ceea ce le-a plăcut, dar mai ales ceea ce au avut nevoie. Bucuroși, cu sufletul plin de recunoștință și îmbrăcați în haine noi, micii creștini vor merge sâmbătă la Biserică pentru a primi Sfânta Împărtășanie. De asemenea, cu drag ei vor purta noile veșminte și atunci când vor merge la școală.

Cele 13 familii, beneficiare ale „Serviciului Social acordat în comunitate, destinat persoanelor adulte” din cadrul Protopopiatului Slobozia, au mulțumit Grădiniței cu Program Prelungit „Piticot” pentru inițiativă și tuturor celor care s-au implicat în organizarea proiectului social-filantropic „Un ouț pentr-un bănuț!”, în cadrul căruia, în urma valorificării aranjamentelor pentru masa de Paști, s-a colectat suma de 4.105 lei.

A consemnat Anastasia PĂTRAȘCU,

asistent social al Protopopiatului Slobozia

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved