Șerban Codrin Denk
Ionel Perlea, ilustrul fiu al Bărăganului ialomiţean, după o apariţie anonimă în lume în anul 1900, a devenit, treptat, după o viaţă de muncă, unul dintre marii artişti ai secolului XX, săvârşindu-se pe culmile gloriei la New-York în anul 1970. A compus relativ mai puţin, dar a făcut să răsune creaţiile altor compozitori la pupitrele dirijorale ale sălilor de concerte şi de operă ale lumii, devenind un artist proverbial, legendar, recunoscut ca un titan al baghetei, al muzicii, al buneivoinţei.
Nu simplul fapt, ci profund implicatul festival, internaţionalul, devenit celebru între timp, al organizării la Slobozia trebuie să ne dea de gândit. Anual, Centrul Cultural Ionel Perlea devine un templu al muzicii, pe lângă un altar al cărţii. Cine vrea lumina culturii la Slobozia, are de ales între sala de concert Europa, bibliotecă, sălile de expoziţii, fără să neglijeze cafeneaua pentru dialoguri între prieteni, stadionul, scenele cu muzica zilelor noastre, populară, distractivă, inclusiv Festivalul de pe scena de la Amara. Cultura are faţete clasice, contemporane, perene sau trecătoare, bine că ai de unde alege.
Organizatorii Festivalului de muzică academică Ionel Perlea apelează la tezaurele create de istoria muzicii prin câteva dintre cele mai faimoase nume, de la Antonio Vivaldi, Johann Sebastian Bach la George Enescu, Dmitri Șostakovici şi mai departe, în aşteptarea marilor creatori din viitor.
Sub numele lui Ionel Perlea, mai vechiul şi vrednicul festival de interpretare a liedului s-a transformat în concurs internaţional de dirijat muzică simfonică şi de operă, a înscris anul acesta peste 50 de tineri artişti din 20 de ţări, din Brazilia, SUA, United Kingdom, China, Coreea de Sud, Singapore până în România (concurentul lipsind motivat la pupitrul Operei comice pentru copii, Bucureşti). Prima etapă s-a desfăşurat în capitală, la Academia de Muzică, ajungând la Slobozia 25 de concurenţi, care vineri, sâmbătă, duminică au dirijat în sala Europa la pupitrul Orchestrei Ionel Perlea, alcătuită din membri a Orchestrei Operei Naţionele (concert maestru Cristian Balaş). Concurenţii au fost ascultaţi cu răbdare, timp de câte 15 minute, de juriul internaţional alcătuit din dirijori din România, Republica Moldova, Grecia, preşedinte fiind compozitorul şi dirijorul Sabin Păutza, personalitate uriaşă a muzicii contemporane.
În concurs, s-au interpretat simfonia 41, Jupiter, de Mozart, Simfonia 7 şi uvertura Egmont de Beethoven, simfonia 3 şi uvertura Hebridele de Mendelsohn-Bartoldy, precum şi arii din operele de Mozart, cu solişti special invitaţi. După fiecare zi, juriul înjumătăţea numărul concurenţilor din competiţie, aşa că duminică seară au mai rămas, pentru etapa finală, numai 6, Ondrej Soukop, Republica Cehă, Patrick Tuttle, Germania, James Henshaw şi Doinic Grier, United Kingdom, Matteo Dal Maso, Italia, Wooju Balk, Coreea de Sud.
În gală, au dirijat ceea ce nu cântaseră în prima etapă eliminatorie şi în semifinală, aşa că totul s-a transformat într-un excepţional concert simfonic, cuprinzând simfonia de Mendelsohn, uvertura Don Giovanni şi arii de Mozart. De la început, cei 25 de concurenţi au dat dovadă de maturitate, de şcoală muzicală serioasă, academică, de cunoaşterea pefectă a partiturilor, de dezinvoltură. Trecând peste semifinală şi finală, în definitiv, câştigând şi niciodată pierzând, tinerii dirijori au demonstrat că marea muzică a trecutului clasic se sprijină pe viitoare strălucitoare talente interpretative. Compozitorul, oricine ar fi, lasă lumii o partitură, o simfonie, un oratoriu, o cantată, o messă, un lied, însă trebuie să apară interpretul, care să învie ideogramele grafice de pe hârtie în sunete ale orchestrei, ale vocii umane. Ei bine, dirijorul este magicianul, el descifreză semnele scrise de Mozart până devin muzica sferelor. Aceşti bravi tineri, care îşi sacrifică zilele şi nopţile studiind, au în faţă toate cărările, unele deschise, altele înfundate, unii vor deveni faimoşi, alţii se vor pierde în pustiu, fiecare după destinul de creator, niciodată limpede, întotdeauna dificil până la sacrificiu, şi eu ştiu ce pun şi de ce spun. Anul acesta trofeul Ionel Perlea a fost câştigat de tânărul dirijor Wooju Balk, Coreea de Sud, în aplauzele celorlalţi concurenţi, ai unui public entuziasmat, deci se poate. Da, s-au mai acordat premii, menţiuni, însă în stare de câştig au fost toţi, şi în primul rând muzica, fie tutelată de zei, sfinţi sau compozitori.
L-am întrebat pe maestrul Sabin Păutza pe când un concurs internaţional de compoziţie sub tutela lui Ionel Perlea, care o viaţă întreagă a visat să compună, însă nu îl lăsau în pace repetiţiile, concertele simfonice, spectacolele de operă.
Dragul meu, mi-a răspuns maestrul, care, la fel, ştie ce spune şi de ce, o sută de compozitori aduni într-o sută de ani, să mulţumim soartei că cincizeci de dirijori încă putem culege într-un an, mâine s-ar putea să fie mai rău.
Centrul Cultural Ionel Perlea, manager o inimoasă doamnă a culturii, Clementina Tudor, fundaţia Suonarte, prin muzicianul şi managerul Cătălin Toropoc, au mai adăugat o piatră la un monument, numit oricum, însă un fapt este limpede: acest festival al muzicii clasice trebuia să strălucească în coroanele altor mari oraşe ale lumii, de la apus la răsărit. Dacă întâmplarea sau voinţa l-au adus la Slobozia, este un semn că soarele îşi alege bine locurile de unde lumineză chiar pe cei mai sceptici, chiar pe cei mai răuvoitori.
