Înțelegem revolta provocată de invadarea Ucrainei, dar sunt și situații când ea se manifestă și în forme ridicole sau chiar periculoase. De la apeluri pe rețelele de socializare pentru boicotarea consumului de votcă fără a face publicitate țuicii din prună pentru echilibru, până la alungarea din sălile de spectacol a artiștilor ruși s-a ajuns și la interzicerea operelor muzicale și ale scriitorilor clasici.
Universitatea Milano a decis să anuleze un curs despre scriitorul rus Feodor Dostoievski, care urma să fie susținut de către scriitorul italian Paolo Nori. Acesta a răbufnit pe Instagram: „Nu doar că este greșit să fii rus viu în Italia de astăzi, este greșit să fii și unul mort, precum Dostoievski, care a fost condamnat la moarte în 1849 pentru că a citit o carte interzisă”. Tot la Milano, unul dintre cele mai prestigioase teatre de operă din lume inaugura în urmă cu trei luni noua stagiune cu opera „Macbeth”, de Verdi. Din distribuție făceau parte două staruri ale operei mondiale de origine rusă: soprana Anna Netrebko și basul Ildar Abdrazakov, cărora li s-a cerut să condamne explicit Rusia, în caz contrar le vor fi anulate contractele. Anna Netrebko a renunțat de bunăvoie la contractele cu Scala din Milano. Iată declarația sa: „Să forțezi artiștii sau alte figuri publice să-și exprime opiniile politice în public nu este corect. Nu sunt expertă în politică, sunt apolitică, sunt un artist și scopul meu este să unesc oamenii dincolo de ideile lor politice. Vreau ca acest război să se termine și oamenii să trăiască în pace. Asta sper și pentru asta mă rog.”
Mai trebuie să izgonim lebedele venite să ierneze la noi pentru că le-a primit Ceaikovski în balet. Și ce-ar fi ca în muzeele mari ale lumii sau chiar în Muzeul de Artă al României să dăm jos operele marilor pictori ruși pentru că un dement ca Putin a declanșat acest război. O să să spună că sunt prorus, dar nu mai am voie să mînânc o ciorbă rusească dreasă cu hrean? Nu ! Pentrucă unele restaurante au protestat împotriva războiului scoțând din meniul zilnic borșul și supa rusească, desertul „Oladi” cu mere și „Adjika”, sos rusesc picant din gogonele verzi. Mulți părinți, solidari cu poporul ucrainian, au interzis copiilor să se mai joace cu păpușile „Matrioșka” sau cu mașinuțele teleghitate „Lada”. Câte nenorociri nu au produs turcii în războaiele purtate cu ai noștri domnitori și nimeni nu a scos din cofetării „cataiful turcesc” și „baclavaua”. Să nu mai vorbim de „șhaorma”, „Kebab” sau „ghiudem”. Desigur că, imediat, propagandiștii – meseriași – vor reacționa și ne vor taxa ca „putiniști”. Este important să ne păstrăm înțelepciunea și să nu căutăm lași sau trădători, dizidenți, limba greșită, muzica greșită, mâncarea greșită, operele literare greșite. Să spunem un NU hotărât războiului, iar ce e al culturii și literaturii universale să fie păstrat, neavând nicio legătură cu războiul unui dement.
Gheorghe Marinel