Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
Vârșa de pescuit
Pescuitul este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi ocupații ale omenirii, fiind o ramură importantă a agriculturii. La început, oamenii s-au ocupat cel mai mult de vânătoare, pescuit și culesul plantelor din natură, apoi au devenit cultivatori de plante și crescători de animale.
În domeniul pescuitului au fost menționate multe procedee și unelte străvechi; varietatea de unelte folosite pe teritoriul țării noastre pentru prinderea peștelui este foarte mare, în funcție de fiecare zonă geografică și de formele de relief. În perioada antică, tehnicile de pescuit au continuat să evolueze. Dacii și romanii, popoare care au trăit pe teritoriul actual al României, foloseau diverse tipuri de unelte de pescuit, inclusiv plase și capcane asemănătoare cu vârșa. Dacii, în special, locuind în zone montane și colinare, dar și în apropierea râurilor mari, utilizau aceste metode pentru a prinde pește din apele râurilor rapide și calme. Scrierile și descoperirile arheologice din epoca romană sugerează că pescuitul cu capcane era foarte popular și eficient. În acele vremuri, peștele era o sursă importantă de hrană, iar capcanele de tip vârșă erau folosite pentru a prinde cantități mari de pește.
Una dintre cele mai răspândite unelte de pescuit arhaice a fost „vârșa”, confecționată din nuiele sau din trestie; oamenii s-au adaptat folosind materialele vegetale pe care le găseau în apropierea casei lor. Nelipsită în trecut din gospodăriile aflate în apropierea apelor, această unealtă de pescuit are o formă lunguiață și cilindrică, fiind alcătuită dintr-un coș din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru, în formă de pâlnie. Spre sfârșitul toamnei, se tăiau din salciile de pe malurile apei ramuri verzi de salcie necesare prelucrării acestei capcane din nuiele; când nu erau uscate, se puteau decoji de scoarță pentru a le putea curba. Ramurile se curățau de frunze și se decojeau până când rămâneau albe, apoi se țeseau și se modelau pentru a obține forma dorită.
Unele modele prezintă gura în formă de pâlnie, realizată prin îndoirea nuielelor în partea anterioară, mai largă, în jurul unui cadru în formă de semicerc, format dintr-o nuia mai groasă și îndoită, cu capetele introduse într-o scândurică sau doar legate de un băț ale cărui capete ascuțite serveau ca mâner, dar și pentru fixare. Capetele nuielelor, dispuse în lung, erau îndoite spre interior, formând gura în formă de pâlnie a vârșei. De-a lungul ei, din loc în loc, vârșa era legată cu fibre de tei sau era împletită din două nuiele, astfel evitându-se posibilitatea ca aceasta să se desfacă. În partea posterioară, nuielele erau strânse și legate cu un „gânj”/frânghie de cânepă.
Vârșele erau plasate cu nadă în ape line pentru a atrage peștii. Se mai fixau pe fundul apei cu ajutorul unor pari, gura fiind orientată spre aval, precum lesele, după care se încadrau cu gărdulețe laterale și se mânau peștii spre ele, scotocindu-i de sub pietre cu prăjini.
Acest tip de capcană era folosit pentru pescuitul plăticii, carasului, babușcii, albișoarei, ba chiar și racilor. Babușca, carasul sau plătica, pești de dimensiuni mici în general, erau spălați și sărați bine. După ce trăgeau sare, erau frumos aliniați pe o sârmă și se lăsau câteva zile la zvântat și uscat, după care erau puși într-o plasă de pânză pe care o depozitau în cămară.
Pe lângă meșteșugul împletirii și pescuitului, pescarii aveau și câteva rețete tradiționale care însoțeau activitatea lor zilnică. O mâncare obișnuită și foarte populară în rândul pescarilor era malasolca, un preparat simplu, dar hrănitor, constând în pește fiert cu cartofi. Peștele inițial sărat pentru a fi conservat, se punea la desărat din timp și fiert alături de cartofi în coajă și era servit cu oțet, hrean sau mujdei de usturoi. Acest fel de mâncare asigura energia necesară pescarilor care petreceau zile întregi pe apă.
Vârșa este mai mult decât o simplă unealtă de pescuit. În multe comunități din Delta Dunării și din alte regiuni rurale ale României, aceasta face parte din tradițiile locale de pescuit transmise din generație în generație. Tehnica de confecționare și utilizare a vârșei s-a păstrat în mod tradițional, fiind un simbol al pescuitului tradițional românesc și poate fi admirată în expoziția de bază a Muzeului Național al Agriculturii.
Muzeograf,
Androne Teofil