Uniţi, vom fi mai puternici

Tribunalul București a admis cererea înregistrată la data de 14.12.2021 sub nr.36050/2021 și a dispus înregistrarea partidului politic “Partidul Pensionarilor Uniți” și înscrierea acestuia în Registrul partidelor politice la data de 30.06.2022, ca fiind partid de centru-stânga.

Prin urmare, obiectivul principal al partidului este reprezentarea, susținerea și apărarea intereselor membrilor săi, fără deosebire de naționalitate, sex, credință, religie, categorie socială.

Prin politicile sale, Partidul Pensionarilor Uniţi se va preocupa constant pentru a asigura cadrul legislativ şi respectarea legilor prin care se reglementează dreptul pensionarilor la o pensie decentă şi creşterea nivelului calitativ al vieţii acestora.

În paralel, vor fi organizate acţiuni de ajutorare şi asistenţa socială pentru pensionarii aflaţi în dificultate, se vor iniţia şi susţine unele acte normative în Parlamentul României, pentru înlăturarea inechităţilor în calcularea pensiilor, va fi acordat sprijin privind consilierea juridică a pensionarilor în cazul încălcării drepturilor social-economice ale acestora, vor fi organizate şi coordonate acţiuni de protest în cazul încălcării intereselor pensionarilor, se va iniţia colaborarea cu alte partide politice din ţara care se preocupă de soluţionarea problemelor sociale şi vor fi promovate iniţiative legislative în acest scop.

Susţinem menţinerea permanentă a anui echilibru între nivelul creşterii pensiilor, pe de o parte, şi nivelul creşterii preţurilor la utilităţi şi a celorlalte produse, pe de alta parte, în aşa fel încât să se asigure un trai decent tuturor pensionarilor.

Pentru a deveni membru al Partidului Pensionarilor Uniti (PPU), persoana care formulează cererea de înscriere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • Să aibă calitatea de pensionar;

  • Să nu fie membră a altui partid politic sau altor alianţe politice naţionale sau internaţionale;

  • Să nu aibă la data înscrierii dosar de urmărire penală sau dosar penal pe rolul instanţelor de judecată;

Nu pot fi membrii ai partidului persoanele care şi-au pierdut drepturile electorale printr-o hotărâre definitivă a instanţei de judecată din România.

Pensionarii nu trebuie să plece de la premisa că “oricum nu se rezolvă nimic” şi să se dea bătuţi. Ei au acum posibilitatea să se unească şi să-şi ceară drepturile.

Sănătate şi numai bine tuturor!

Tuturor celor interesaţi pot apela nr. de telefon: 0727/379566

Vă așteptăm în echipa noastră!

Preşedinte PPU – Molea Gheorghe

Preşedinte PPU – Ialomiţa Ani Roşu


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved