Luni seara, Unirea Slobozia a întâlnit pe teren “propriu”, la Clinceni, Oțelul Galați. În economia meciului, douăzeci de minute în superioritate numerică după eliminarea lui Murria, toți suporterii slobozenilor se așteptau să dea lovitura și să câștige toate cele trei puncte puse în joc. Din păcate, nu s-a repetat experiența din meciul cu Csikszereda, când la fel, cu un om în plus, elevii lui Andrei Prepeliță au făcut spectacol, reușind scorul campionatului până în acest moment.
În prima repriză, a fost mai mult un joc de tatonare practicat de ambele echipe. După un sfert de oră în care Unirea a avut clar inițiativa (posesie 62 la sută la 38), dar în care doar șutul lui Said din minutul 11 a pus în pericol poarta gălățenilor, oaspeții echilibrează posesia, sterilă însă, pentru că tot slobozenii au avut ocazii notabile de joc, prin același Said cu un șut din afara careului reținut însă de portarul Bozoancă și prin Ronaldo Deaconu în minutul 45, șutul fiind respins însă de același Bozoancă.
În prima parte a rerpizei a doua, cei care puctează la capitolul ocazii sunt gălățenii, care au în minutul 69 (la o nesincronizare a apărătorilor noștri în propriul careu) posibilitatea de a înscrie prin Joaa Lameira sau Manuel Lopez. Imediat după această fază vine eliminarea lui Murria.
În superioritate numerică, atacanții Unirii încearcă poarta din orice poziție, dar mingia nu a vrut să intre în plasă: minutul 73 Raul Rotund șutează din afara careului dar ratează ținta, în minutul 84 șutul periculos al lui Afalna este respins de Bozoancă, în minutele 86 și 88 Florin Purece (în acest meci a atins borna de 250 meciuri jucate în primul eșalon al României) are două șuturi pe poartă, dar Boazoancă este din nou la post. În cele cinci minute de prelungiri… ratangii au fost Aganovic, Florescu de trei ori și Afalna.
Andrei Prepeliță a trimis în teren următorii jucători: Denis Rusu – R. Negru, A. Dinu, Antoche, Șerbănică – Ronaldo Deaconu (min. 59 Florin Purece), Hamdiji, M. Pop (min. 80 Eduard Florescu) – Bărbuț (min. 67 Adnan Aganovic), Said (min. 81 Afalna), Dulcea (min. 59 Raul Rotund). Rezerve neutilizate: Gurău, Ibrian, V. Toma, Coadă, M. Lupu.
Jean Vlădoiu: Din toamnă vom fi mai puternici, când revenim acasă
Jean Vlădoiu, la finalul remizei cu Oțelul Galați pe stadionul Clinceni: „A fost un meci greu. Eu cred că băieții au dat totul. Ne-am creat multe ocazii și chiar puteam să marcăm. E bine și că nu am primit gol. Trebuie să ne bucurăm de acest punct, suntem o echipă în reconstrucție. Aveam emoții puține pentru băieți, știu cât de mult muncesc. Din toamnă vom fi mai puternici, când revenim acasă. Dacă ne-am fi controlat emoțiile din ultimele minute am fi marcat. Eu îi văd pe băieți la antrenament și știu ce pot. Suntem la început de drum, am întâlnit echipe bine organizate. Andrei are nevoie de rezultate. Tatăl lui a condus fotbalul din Slobozia zeci de ani, este foarte respectat. Nu există avantaj pentru noi cu FCSB. Poate alinia două echipe puternice meci de meci. Trec printr-o perioadă mai slabă, dar se vor pregăti. De mâine ne pregătim și noi. Trebuie să fim realiști, suntem pe drumul cel bun, dar mai avem mult de muncă. Ca să vină rezultatele trebuie să ne autodepășim”.
CLASAMENT
|
1 |
Rapid |
4 |
3 |
1 |
0 |
7 – 2 |
10 |
||
|
2 |
U. Craiova |
4 |
3 |
1 |
0 |
11 – 7 |
10 |
||
|
3 |
Farul |
4 |
3 |
1 |
0 |
8 – 5 |
10 |
||
|
4 |
UTA |
4 |
2 |
2 |
0 |
7 – 5 |
8 |
||
|
5 |
FC Argeş |
4 |
2 |
0 |
2 |
6 – 6 |
6 |
||
|
6 |
FC Botoşani |
4 |
1 |
2 |
1 |
6 – 3 |
5 |
||
|
7 |
U Cluj |
4 |
1 |
2 |
1 |
8 – 6 |
5 |
||
|
8 |
Dinamo |
4 |
1 |
2 |
1 |
7 – 7 |
5 |
||
|
9 |
Oţelul Galați |
4 |
1 |
2 |
1 |
4 – 4 |
5 |
||
|
10 |
Petrolul |
4 |
1 |
1 |
2 |
4 – 3 |
4 |
||
|
11 |
Unirea Slobozia |
4 |
1 |
1 |
2 |
7 – 7 |
4 |
||
|
12 |
FCSB |
4 |
1 |
1 |
2 |
6 – 7 |
4 |
||
|
13 |
CFR Cluj |
4 |
1 |
1 |
2 |
5 – 7 |
4 |
||
|
14 |
Hermannstadt |
4 |
0 |
3 |
1 |
5 – 6 |
3 |
||
|
15 |
Metaloglobus |
4 |
0 |
1 |
3 |
4 – 11 |
1 |
||
|
16 |
Csikszereda |
4 |
0 |
1 |
3 |
4 – 13 |
1 |
Duminică, haideți pe Ghencea! Se ajunge mai ușor decât la Clinceni
Etapa viitoare (duminică, 10 august, ora 21:30) Unirea Slobozia va juca pe terenul Ghencea din București cu campioana FCSB. Haideți la meci, se ajunge mai ușor decât la Clinceni!
Nicolae TACHE

