Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
* Fierăstrăul – un instrument atemporal
Fierăstrăul este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi și mai valoroase unelte ale omenirii, alături de ciocan și topor. Puține unelte au avut un impact atât de profund asupra civilizației umane precum fierăstrăul. Deși tehnologia modernă a adus alternative electrice, nimic nu poate înlocui finețea și precizia unui fierăstrău manual bine întreținut, mânuit de un meșteșugar priceput.
Originea sa se pierde în negura timpului, unele surse indicând apariția sa încă din mileniul al II -lea sau al III-lea î.Hr. Se presupune că unele dintre cele mai vechi variante ar fi fost realizate din silex sau bronz și folosite de egipteni, sumerieni și alte civilizații antice pentru a prelucra lemnul și piatra.
În concepția anumitor istorici, fierăstrăul este la fel de vechi ca dalul, un fel de pompă hidraulică pe care sumerienii o foloseau acum circa 5500 de ani în Mesopotamia, pentru a extrage apa din râurile Tigru și Eufrat. Alte povești la fel de fabuloase atribuie invenția ferăstrăului atenianului Dedal, fiul lui Eretheu, cel mai vechi arhitect din Grecia și constructorul labirintului care îi poartă și numele, responsabil, de asemenea, pentru invenția pânzelor pentru bărci, a toporului și a nivelei zidarului. O altă legendă fascinantă îi atribuie invenția fierăstrăului lui Talos, un tânăr meșteșugar atenian și nepot al celebrului arhitect Dedal. Se spune că acesta ar fi avut revelația acestui instrument observând coloana vertebrală zimțată a unui pește spadă. Poetul latin Ovidiu menționează această poveste în scrierile sale, sugerând că inspirația pentru unele dintre cele mai ingenioase descoperiri poate veni direct din natură.
În Europa medievală, fierăstrăul a continuat să fie un instrument indispensabil, utilizat atât în construcții, cât și în industria navală. O credință populară din timpul domniei lui Carol cel Mare susținea chiar că peștele spadă avea puterea de a tăia lemnul corăbiilor cu sabia sa naturală – o metaforă care subliniază, poate, importanța acestui instrument în epoca respectivă. Indiferent de originea exactă, un lucru este cert: fierăstrăul a fost și rămâne unul dintre cele mai importante instrumente care au însoțit omenirea în drumul său spre progres. De la simplele pânze de bronz ale antichității, la sofisticatele fierăstraie electrice de astăzi, această invenție continuă să modeleze lumea în care trăim.
În trecut, majoritatea uneltelor folosite de meșteșugari erau confecționate din lemn, ceea ce ne permite să deducem că instrumentele esențiale în atelierul unui tâmplar sau dulgher erau, fără îndoială, cele care țineau de prelucrarea lemnului. Meșteșugul românesc s-a distins printr-o gamă variată de unelte, iar dintre acestea, fierăstraiele montate pe rame de lemn reprezintă un exemplu remarcabil. Începând cu secolul al XII-lea, fierăstrăul a devenit un instrument uzual în Europa, având la acea vreme denumirea de „fierăstrău tip sabie”. O variantă mai mică și mai fină a acestuia, cunoscută sub numele de „fierăstrău cu arc”, era folosită pentru tăierea materialelor mai delicate. Unii istorici susțin că ferăstrăul a fost un instrument fundamental în dezvoltarea roții, având un rol crucial în prelucrarea materialelor necesare pentru realizarea acestui mecanism esențial.
Un exemplu remarcabil al acestui meșteșug poate fi admirat în colecțiile Muzeului Național al Agriculturii, care a primit recent un gater manual cu patru mânere — un ferăstrău tradițional românesc — donat de urmașii unui tâmplar din Slobozia. Acest obiect, alături de alte unelte specifice meseriei de tâmplar, îmbogățește colecția muzeului dedicată tâmplăriei și dogăriei. Vă invităm să descoperiți această colecție fascinantă și, prin intermediul expoziției „La pas prin lumea satului”, să pășiți în lumea uneltelor și tradițiilor meșteșugurilor de odinioară.
Muzeograf,
Marian Ion