Viața unei comunități are nevoile ei, permanente sau vremelnice, care nu pot fi satisfăcute dacă nu sunt cercetate îndeaproape și nu șe stabilește natura lor. Iată un adevăr simplu, care totuși nu este luat în seamă și din pricina aceasta atâtea nevoi reale rămân neîmplinite sau sunt așternute pe hârtie fără rost, fiind străine de realitate. Avem nevoie de autentic.
Fiu de țăran din Bărăgan, cunoscător îndeaproape a vieții satului Gimbășani, adept al „veșniciei care s-a născut la sat”, ziaristul veteran Nicolae Tache – membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, pasionat și convins în domeniul cercetării, al documentării, dar și trăitor alături de familie, posesor al unui manuscris pe care l-a frământat peste 25 de ani, a dat naștere unei lucrări vaste printr-o amplă cercetare. De curând, am relecturat-o cu mare plăcere. Mai mult decât atât, este în pregătire o nouă lucrare, coordonată de sociologul Dorina Sandu, „Monografia Comunei Cosâmbești”, în care, restrucurată și adăugită cu informații pe care autorul continuă să le caute, monografia „Un sat trăitor în lume. File din monografia Gimbășanilor” va avea parte de o nouă ediție, a treia.
„Un sat trăitor în lume. File din monografia gimbășanilor ” – ediția a doua – se adresează unei largi mase de cititori, dar mai cu seamă intelectualității sătești. Acestora le incumbă datoria să contribuie la marea operă de cunoaștere a istoriei locului unde trăiesc, așa cum au făcut-o cei care au trăit înaintea lor și din arhivele cărora Nicolae Tache a adunat cu măestrie date importante. Monografia Gimbășanilor nu este părerea părtinitoare a autorului, dimpotrivă, este realitatea înfățișată care nu se amestecă și nu înlocuiește adevărul cu părerile lui. Printr-o muncă asiduă, pentru respectarea adevărului istoric, al autenticității faptelor și lucrurilor întâmplate, Nicolae Tache a studiat în amănunțime registrele de la biserică, documente istorice vechi din Arhivele Statului, scrisori ale oamenilor, însemnări de casă, documente autentice ale Muzeului Județean. Direcționată în 12 capitole, lucrarea pornește de la cercetările arheologice care atestă la Gimbășani prezența unor colectivități încă din mileniu V a Chr., continuă în secolele XIV-XII a. Chr., iar prima așezare descoperită datează din epoca medieval timpurie, cultura Dridu, pentru ca 1577 să fie anul înființării satului Pupezeni – Gimbășanii de azi (documentul în original se află la Arhivele Naționale din București). Serviciul sanitar, drumurile, perceptorii, poșta, banca, cartea școlii, învățătorii, profesorii, educatorii, directorii, eroii satului, biserica, file de etnografie și folclor, sportul, toate întâmplate după 1820 și apoi în perioada interbelică și postbelică sunt reliefate în cele 330 de pagini ale lucrării. Fotografii și facsimile din arhive și presa vremii împrospătează lucrarea și ne duce în autenticul istoriei adevărate.
Și iată cum după atâția ani iese la iveală adevărul istoric. În 1979 Centrul Creației Populare din Ialomița a primit sarcină să creeze costumul popular din Ialomița. Regretatul maestru coregraf MihaiRuncan a prezentat două schițe inspirate din motivele croșetate pe două batiste aflate în patrimoniul Mânăstirii Sfinții Voevozi din Slobozia din timpul ctitoririi. Dar a venit tovarășa Emilia Șecoșan de la Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice și a „autentificat” cu state de plată schițele întocmite de domnia sa. Gata, repede la Tismana, unde s-a comandat costumul, că începe Cântarea României și toate căminele culturale au intat în posesia costumului popular ialomițean care există și acum. Și iată ce găsim la pagina 130 din această lucrare. „Pe aici oamenii erau îmbrăcați cu pantaloni cu turul aproape de genunchi, cu niște zăbane-caftane sau ilice care aveau un fel de găitane lătișoare la gulere și la mâneci. Fetele purtau o rochie de lână subțire, cafenie și cu două vergi late, cămașă din pânză și basma pe cap”. Pentru cei care se ocupă cu păstrarea și promovarea tradiției, lucrarea prin pagina 130 le stă la dispoziție. Poate cu timpul, în Ialomița se va dansa popular în costum autentic, fără influențe bulgărești, constatare la vremea respectivă a marelui etnolog român Paul Petrescu, membru al Academiei Române.
De remarcat faptul că găsim în lucrare la pagina 242, sub titlul „Istoria conacului boierului Pribegeanu”, un interviu al cunoscutei ziariste și om de televiziune Mihaela Cîrlan (Dima) publicat în ziarul „Ialomița” în 28 iunie 2005. Interviul a fost luat nepoatei moșierului Pribegeanu, Maria Adriana Dimitriu de Villegas, născută pe aceste meleaguri în 1922. Aflăm că pe această moșie se creșteau viermi de mătase, trandafiri de dulceață, se cultiva sparanghel (ăla pe care îl culeg românii în Germania), dar mai cu seamă linte, pe care azi o importăm. Se cultiva bumbac și in, dar și orez pe malul Ialomiței. În anul 1949 istoria s-a rupt și s-a trecut la agricultura socialistă, moșiile fiind confiscate.
Poate aceste lucruri consemnate în această lucrare vor avea o influență și asupra diriguitorilor agriculturi, dar mai ales a fermierilor care pot aduce țării din pământul lor mâncare tradițională și sănătoasă. Investigația ține de domeniul logicii. Lucrarea lui Nicolae Tache este rodul unei profunde cercetări. Nu în puține cazuri, mulți edili ai comunelor comandă la creatori de „almanahe” așa zise monografii, ascunse sub acest aspect, unde întâlnești câteva file copiate de ici și colo despre monografia comunei și în rest … trăiască internetul cu bancuri răsuflate, cu fețițe și rețete cu sau fără usturoi. Iată un aspect, dar nu singurul. Bunul simț se exercită când ni se cere să înaintăm cu judecată dincolo de orizontul limitat al specialității și profesiunii. „File din monografia gimbășanilor” scoate în evidență acest sat trăitor în lume, cum își intitulează autorul lucrarea. Mai mult decât orice cuvinte pe care le-am găsi acum, socotim că vor da dreptate faptele. Autorul are multe bucurii sufletești pentru că a reușit să ne prezinte atâtea comori din viața satului, de a înțelege nesfârșitele înfățișări ale vieții oamenilor. Cartea trebuie să stea în biblioteci pentru ca beneficiarii să cunoască istoria nemărginită a strămoșilor lor. O notă de excelență Consiliului Județean, care a sprijinit financiar tipărirea acestei lucrări, dovadă a sprijinului permanent pentru actul cultural.
Odată cu noi se învechesc și cărțile pe care le-am aruncat în lume, iar noi ne primenim continuu împreună cu vremurile. O monografie rămâne în permanență.
Gheorghe Marinel