Echipa este antrenată de prof. Marius Chițoiu si are punctaj maxim după terminarea turului de campionat în Liga 5 – Seria Est: 11 victorii din 11 meciuri posibile și un golaveraj de excepție: de 145 goluri marcate si doar 2 primite! Aceasta în condițiile în care majoritatea jucătorilor au varsta cuprinsa între 15 și 17 ani, iar rezultatele nu puteau sa apara fără munca și disciplina.
Artizanii acestor rezultate sunt:
Portari : Mangiurea Mădălin, Crivăț Andrei;
Fundasi: Moroianu Florian, Dragomir Laurențiu, Stan Marius, Puscoi Alin, Caraliu Victor, Munteanu Gabriel ,Baleanu Andrei, Sarbu Adrian;
Mijlocași: Bandrabur Alin, Bolocan Denis, Burlacu Andrei, Barbu Mihăiță, Moroianu Antonio, Mocăniță Georgian, Istrate George, Baboi Gigi;
Atacanți: Stefan Sorin, Mocăniță Catalin , Panait Mihai , Melinte Andrei.
Obiectivul echipei este câștigarea campionatului judetean U19 și calificarea în fazele naționale ale campionatului de juniori A1 –U19.
Majoritatea din aceștia sunt copii din comuna Gheorghe Lazar si sunt si elevii lui Marius Chițoiu la Liceul Tehnologic ÎNĂLȚAREA DOMNULUI din Slobozia, la clasele cu profil sportiv – fotbal, unde și acolo sunt campioni judeteni la Olimpiada națională a Sportului Școlar. Acest liceu s-a dezvoltat foarte mult pe plan sportiv, o performanță uimitoare anul acesta a fost clasarea echipei de fotbal feminin in Top 5 la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, nivel liceal.
În pauza de iarna antrenorul Marius Chițoiu are gânduri mari, pentru a-și ține jucătorii în priză: perfectarea unor meciuri amicale cu echipe puternice care activeaza in campionatul national U19: Kinder Constanța, Dunarea Calarasi, Viitorul Harova, Unirea Slobozia, dar și cu Rapid U17
„Remarcabil, se destăinuie Marius Chițoiu, este sprijinul pe care doamna primar Gabriela Zaharia împreună cu președintele clubului Pentelie Stefan ne sprijină constant pentru a avea toate conditiile necesare la Gheorghe Lazar sa nu ne lipsească nimic. Prin aceste rezultate vrem sa atragem copii din Gheorghe Lazăr la fotbal, pentru ca sportul înseamnă în primul rand sănătate.”
Nicolae TACHE