TRATAMENTUL VIITORULUI: „POPAMIN”, „GROPAMIN” ŞI „AMIN-AMIN”

 

Cetatea politică şi financiară a ţării găzduieşte de luni bune campionatul naţional de capă şi spadă dintre „sportivii-campioni” ai corupţiei, cărora, inconştient, le-am încredinţat ţara. Oricîte manifestaţii s-ar organiza, aserviţii lui Iohannis rămîn partea murdară a politicii, pe care n-avem cum s-o mai evanghelizăm. Aceşti impostori penelişti şi userişti au promis în schimbul votului nostru că vom păşi, cu ei la guvernare, în bunăstare şi civilizaţie. Că se vor îngriji ca românii să nu plătească impozite şi taxe ca în Europa, ci să fie plătiţi ca în Europa. Au promis, minţind cu neruşinare, că fiecare român va consuma lapte şi miere din heleşteul propriu. Extaziaţi de fotolii au promis că vor fi cointeresaţi  de fiecare cetăţean în parte, că se vor strădui să lucreze bine cu gramatica, punctuaţia şi majuscula corupţiei. După cum vedem,  realitatea a înglodat România în datorii, pandemie şi sărăcie. Români nevinovaţi mor arşi în spitalele lăsate în paragină şi nimeni nu dă cu subsemnatul în faţa legii. Demnitatea cetăţeanului a devenit pentru preşedinte şi acoliţi un banal cuvînt violat în repetate rînduri. Profitînd de faptul că sistemul românesc de sănătate a fost pus la zid, mitraliat şi transformat în crematoriu, vînzătorii românilor nu se vor opri la valul patru, nici la a treia doză de vaccin.

Cei implicaţi în afacerea Covid au obţinut venituri fabuloase şi, de aici, interesul ca pandemia să se întindă cît mai mult în timp şi spaţiu. Ca să nu mai vorbim de „sponsorizările” legale sau pe furiş făcute de anumite companii farmaceutice interesate de vînzarea cît mai multor vaccinuri. Rafila se panicase că nu se mai fac testări, pentru că, spune gura tîrgului, e plătit şi la numărul de teste pozitive şi numărul de vaccinuri înţepate. Cercel a strîns o avere considerabilă ca director la Matei Balş – peste 6 miliarde de lei vechi în conturi, şi venituri uriaşe din contracte PFI. Ce sînt aceste contracte? Poate forme mascate de şpagă din partea Pfizer si a companiilor-surori, producătoare de vaccinuri suspecte. Alo!, Justiţia, ANAF,  ia verificaţi  contractele lui Cercel, Rafila şi Arafat! Veţi avea mari surprize!  Pandemia să trăiască, elitele guvernului lui Iohannis n-au dureri nici în cot pentru români.

România arată ca o junglă unde guvernul liberal,  dictatorul multi-premiat şi  clanurile mafiote din instituţiile statului au primit titlul de „doctori” în ştiinţele corupţiei, jafului, vînzării şi hoţiei de stat. Doar-doar or mai trezi, un pic, interesul electoratului, aceşti incompetenţi ai preşedintelui, corupţi şi semidocţi care au întors buzunarele României şi ale românilor pe dos, preocupaţi nu s-o salveze, ci s-o vîndă, s-o îndese în propriile hambare, fac din nou recurs la sufletele românilor, de o răbdarea îngerească – românii obidiţi, striviţi de datorii şi de neputinţa alungării acestor impostori cu rang, şi le promit majorări ale pensiilor şi salariilor, doar în raport cu inflaţia, în timp ce preţul vieţii a crescut, escaladînd Everestul.

Auzim în stînga, în dreapta, îi vedem la televizor zi de zi pe paraziţii umani care au legat societatea românească, în întregul ei, de „programe” care n-au de-a face cu sănătatea, progresul, pacea şi liniştea socială, ci cu supunerea omului, cu lărgirea sărăciei şi corupţiei, cu lărgirea zonelor de influenţă ale marilor puteri, care dispun de clovnii instituţiilor de stat, toate marşînd spre controlul total al individului.  Membranele societăţii scîrţîie şi tremură ca piftia, devenind ele însele convulsive, semn că această etapă îşi cere sfîrşitul, semn că nu trebuie să mai acceptăm o astfel de lume în care demnitatea şi libertatea umană şi-au pierdut cursul şi valoarea. Ne înşelăm crezînd că în afara acestei lumi, deja prăbuşite, mai avem o lume în care să fim liberi: lumea pe fir (on-line). De cînd cu fascinanta explozie a internetului ne-am mutat aproape cu totul în lumea virtuală, laptopul permiţîndu-ne s-o deschidem, s-o închidem cînd vrem, s-o cărăm în spinare pe stradă, oriunde mergem. Din lumea virtuală facem cumpărături, acolo citim ziare şi cărţi, plătim facturi, acolo avem prietenii, familia, însă nivelul de securitate al vieţii pe fir este extrem de redus. Trăim deja în Matrix.

Ne înşelăm crezîndu-ne liberi, în apele noastre, în cyberspaţiu. Miliţienii planetei sînt cu ochii pe noi. Aceşti miliţieni se cred dumnezeii planetei şi pretind că deţin cheia viitorului, că pot comunica cu alte lumi şi că în cîteva decenii cosmosul ar putea fi populat, iar staţiunile spaţiale vor fi destinaţii de concediu ale pămîntenilor. Ei au tîrît omenirea în mlaştina exagerărilor! Ei reglează viaţa, pandemiile, vaccinurile, natalitatea, sănătatea, monedele, pacea, războiul, comerţul mondial şi masa de rezerve planetare.

Ei controlează politica, ştiinţa, medicina, tehnologia, comunicaţiile, aerul, apele şi uscatul şi ar trebui vaccinaţi urgent cu „Popamin, Gropamin şi Amin-Amin”. Numai aşa vom scăpa de ameninţările unei arme biologice, de cupiditatea şi cruzimea companiilor farmaceutice, cu uriaşe determinări financiare, în experimentarea vaccinurilor şi medicamentelor noi pe cetăţenii planetari.

Maria Diana POPESCU

ART EMIS ACADEMY

Aranjament grafic – I.M.


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved