Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Tradiții și obiceiuri de Paști
Ce satisfacție poate fi mai mare decât aceea de a petrece masa de Paște cu cei apropiați sufletului tău și, mai ales, de a ciocni un ou, zicând: Hristos a înviat!
Înainte de Înviere, creștinii obișnuiesc să se spele într-un lighean în care se află ouă și bănuți. Oul roșu semnifică sănătatea, iar banii – bogăția. Întorși de la biserică, membrii familiei se așază la masă, gustând mai întâi din ouăle și pasca sfințite. Ouăle se ciocnesc după un anumit ritual: persoana mai în vârstă (de obicei, bărbatul) ciocnește cu capătul mai ascuțit al oului, aceeași parte a oului celuilalt, în timp ce rostește cunoscuta formulă: Hristos a înviat! Ciocnesc întâi soții, apoi copiii cu părinții și părinții cu celelalte neamuri, amici și cunoscuți. Se crede că toți cei care ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe lumea cealaltă. Se mai zice că persoana al cărei ou s-a spart primul este mai slabă sau i se iartă păcatele. Cel mai mic de ani ține oul cu capătul ascuțit în sus, iar cel mai mare ciocnește, zicând formulele tradiționale. După credința populară, e bine de ținut minte cu cine ai ciocnit întâi pentru că, dacă din întâmplare te rătăcești în vreo pădure, n-ai decât să-ți amintești despre asta și imediat găsești drumul pe unde ai venit.
Există multe legende despre ouăle de Paște, în afară de credința potrivit căreia acestea, aduse de mironosițe la Sfânta Cruce, au fost înroșite de sângele Mântuitorului. O legendă povestește cum evreii așezați la masă, după înmormântarea lui Iisus, se veseleau tare. Unul dintre ei a început să râdă, spunând: Când va învia cocoșul din ciorbă și ouăle astea se vor înroși, atunci va învia și Isus. Și nici nu apucă bine să-și termine vorba că, spre marea spaimă a mesenilor, ouăle se înroșiră și cocoșul zbură din ciorbă și începu să cânte.
…Specific creștinismului rămâne, însă, gestul de a fi dăruite… Legendele spun că ouăle de Paște se colorează pentru că „pietrele cu care jidovii l-au lovit pe Christos s-au transformat în ouă roșii. Sau pentru că oamenii buni au dat ouă roșii copiilor judecătorilor și i-au îndemnat să dea din ele și părinților lor pentru ca să îi îmbuneze la judecata Mântuitorului.
De la Paște, porțile Raiului stau deschise până la Rusalii. Ouăle roșii sunt puse la icoană sau în hrana vitelor, sunt împărțite pentru pomenirea celor adormiți sau îi adună laolaltă pe cei vii. Ciocnind ouă roșii, participanții la actul ritualic speră să se poată întâlni și pe lumea cealaltă.
Zilele destinate pentru pregătirea ouălor sunt cele din Săptămâna Patimilor, începând de marți. Ouăle se aleg, căutându-se de bănuți. Cele care au bănuț se păstrează pentru prăsilă, iar celelalte, care sunt mai frumoase, mai curate și mai tari, se întrebuințează la colorat.
Mai demult, ouăle se colorau în galben și roșu, culori ale răsăritului și apusului de soare. Românii le vopsesc și în alte culori: verde, albastru sau le încondeiază. Acestora din urmă li se spun ouă tărcate, pentru că nu sunt doar colorate, ci împodobite cu diverse motive desenate cu „bizarca”, un bețișor de lemn care are la capăt un tub foarte subțire din foiță de aluminiu, în vechime, un fir de păr de porc sau din coadă de cal, prin care se scurge ceara de albine topită. După ce ouăle se degresează cu apă caldă și oțet, se desenează cu ceară topită motive precum: soarele, brăduțul, pomul vieții, grebla, luna, prescura și altele. Cea mai răspândită temă, în afară de brâul care se trage împrejurul și de-a lungul oului, este Crucea: Crucea Paștilor, crucea naforei, crucea românească, în forma unei cruci simple, crucea rusească.
Despre oul alb se crede că este ambiguu; de aceea, pentru ziua de Paște el trebuie tratat cu precauții rituale. Gospodinele din unele zone ale țării „îl vindecă” „scriindu-l”. În alte părți ale țării, el este „săpat”, „muncit”, „pictat”, „împuiat” sau „năcăjit”.
(Tradiții și obiceiuri românești, ed. a III-a, Alias Publishing, 2015)
„Pretutindeni la români, acei ce se duc la Inviere, se spală cu apă proaspătă în care s-a pus măcar un ou roșu și câțiva bani de aur sau de argint. Oul roșu înseamnă ca să fie ușori și sănătoși ca oul, iar banii, ca să le meargă bine peste tot anul și să fie curați ca argintul sau ca aurul.”
„Tot creștinul e dator să dea preotului și altor prieteni și rubedenii, câte un ou roșu în ziua de Paști, zicându-i: Hristos a înviat! și cel care primește e dator să răspundă: Adevărat a înviat!”
„Ouăle încrestite puse sub perna fetelor, în noaptea Învierii, se crede că vor mărita fetele.”
„În ziua de Paști, toți copiii și toți oamenii trebuie să aibă în buzunare ori în sân, un ou. Când copilul se împărtășește cu oul în sân, acel ou îl pune mamă-sa în boabele de sămânță de porumb, ca să răsară toate și să rodească.”
„A doua zi de Paști se duc la biserică numai oamenii însurați și nevestele lor, iar fetele stau acasă și așteaptă să vie băieții cu udatul: le udă cu un mănunchi de busuioc muiat în cofiță și le urează sănătate, noroc. Fetele dau câte două ouă ori pască.”
„Dacă se îngroapă la hotarele unei moșii un ou înroșit Miercuri, în Săptămâna Patimilor, nu va bate piatra pe acea moșie”.
„Celor care mor sau se înmormântează în zilele Paștilor, li se pune în mâna cea dreaptă un ou roșu, ca semn că au răposat în zilele Învierii, și pe care îl arată dracilor de la vămi, iar aceștia văzând oul roșu, îl lasă de trece nesupărat, oricâte păcate ar fi făcut”.
„Cojile ouălor roșii nu se dau găinilor de mâncare, că nu se mai ouă”.
„La sfintele Paști mănâncă ouă roșii, ca să fii roșu”.
(Artur Gorovei, Ouăle de Paști – Studiu de folklor, Monitorul Oficial, București, 1937)
Documentare realizată de Angelica Buzoianu, bibliograf