Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
TRADIŢII DE PAŞTI LA ROMÂNI
„Învierea Domnului este în centrul istoriei şi pune în mişcare întreaga istorie.”
(Preot-profesor Constantin Galeriu)
Paştele este sărbătoarea Învierii lui Hristos, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Sărbătoarea Sărbătorilor.
Este o zi de bucurie, bucuria Învierii Domnului, zdrobirea morţii prin Învierea Mântuitorului, bucuria împreunării cu Hristos în Sfântul Duh. „Hristos a înviat din morţi/ Cu moartea pe moarte călcând / Şi celor din morminte / Viaţă dăruindu-le.”
„Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure, şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută: că a înviat Hristos, veselia cea veşnică.”
În lumea satului tradiţional, „în această zi, toate animalele se slobozesc din lanţ şi din staule; oamenii petrec în familie, nu părăsesc casa; se crede că porţile Raiului se deschid până la Cincizecime (Duminica Rusaliilor / Pogorârea Sfântului Duh), iar cei ce părăsesc această perioadă se duc direct în rai, chiar dacă ar fi făcut multe păcate, căci toate li se iartă.”
Pregătiri pentru întâmpinarea sărbătorii
O serie de gesturi şi etape ritual-ceremoniale asigură intrarea într-un timp al sărbătorii.
Ultima sâmbătă înainte de intrarea în marele post al Paştelui este dedicată morţilor. Duminică seara este ultima când se mai pot face petreceri şi se mai pot mânca alimente pe bază de carne. Urmează Săptămâna Brânzei sau Săptămâna Albă (numită, în popor, şi Săptămâna Nebunilor), când credincioşii trebuie să mănânce numai lapte, brânză; de săptămâna următoare, şi acestea vor fi interzise. Fetele bătrâne rămase nemăritate, flăcăii fără neveste, mai au şansa să-şi găsească sufletul pereche la ultimele petreceri, înainte de marele post. Începe postul, lung de 7 săptămâni; nunţile, petrecerile de orice fel sunt interzise. Ultima săptămână din post este Săptămâna Mare, a Patimilor lui Iisus. Începe cu Duminica Floriilor (când se sărbătoreşte Intrarea lui Hristos în Ierusalim) şi se termină cu duminica pascală. Pe măsură ce ne apropiem de Sfintele Paşti, ritmul pregătirilor se accelerează. Începând cu Joia mare, ţăranii nu mai ies la muncă în câmp; lucrează în curţi şi grădini; totul trebuie curăţat şi împrospătat.
De Joi Mari, zi în care se crede că se deschid cerurile şi morţii coboară printre noi, se face cea mai mare pomenire a lor, de peste an. Se împart pomeni abundente: numeroase feluri de mâncare şi colaci, pentru toţi răposaţii cunoscuţi şi necunoscuţi (colaci pentru femei şi pentru bărbaţi, pentru morţii pe front ori în alte situaţii de unde nu s-au mai întors acasă; „prunci” pentru copii ș.a.).
Pe alocuri, există obiceiul de a se împărţi şi „mărturii” (pâinici rotunde purtând imprimată pecetea IS HS NI KA – Iisus Hristos Biruitorul), în Joia Paştelui (Joi Mari), ziua Cinei cea de Taină, instituționalizarea Euharistiei.
„Joi seara spre vineri, în Săptămâna Mare, mergeam la biserică cu coşul cu mărturii şi damigeana de vin, la miezul nopţii; împărţeam câte o mărturie şi un pahar de vin la cine era. De 46 de ani am împărţit. (Crăciun Maria, 88 ani, Copuzu, Ialomiţa, 1992)
Tot în această zi, în majoritatea zonelor ţării, se înroşesc ouăle pentru Paşti, dintre care unele vor fi duse la biserică chiar în această zi ori a doua zi, seara, în Vinerea Răstignirii.
În Joia Mare se duc 12 ouă roşii, într-un şervet, la biserică, seara la denie, şi se lasă acolo până în ziua de Paşti; se îngroapă câte un ou la hotarele moşiei, spre a fi ferite de piatră.
Vineri ducem două-trei ouă la biserică şi le punem pe masă. În amintirea Lui, a Mântuitorului, se duc, în Vinerea Paştelui, ouă la biserică. Se mănâncă şi se împart ouă roşii până la Înălţare. (Miloşeşti, jud. Ialomiţa)
La Sfântul Gheorghe se împart, de sufletele răposaţilor, ouă roşii cu flori de liliac.
*
Ceremonialul sărbătorii, care este şi una de înnoire sezonieră sau anuală a timpului calendaristic, al reînvierii întregii naturi la viaţă, cumulează celebarea Învierii Mântuitorului lumii, dar şi o serie de credinţe, practici şi obiceiuri care vizează un climat de sănătate şi belşug pentru oameni şi întregul lor univers.
Simbolurile mesei de Paști
Alimentele tradiţionale nelipsite de pe masa românului, de Paşti, sunt pasca şi ouăle roşii, carnea de miel, peştele, cozonacii, vinul. Sunt pregătite şi se mănâncă după o anumită rânduială; parte din ele se integrează în alte scenarii rituale menite să apere pe om, animalele şi gospodăria sa de primejdii, să sporească rodnicia câmpurilor ș.a.
PASCA. La creştinii ortodocşi, pasca se face din aluat dospit şi se mănâncă în cele trei zile ale Paştelui. (Poartă acelaşi nume ca pasca /Pascha vechilor evrei, preparată din aluat nedospit şi consumată în cele opt zile de Paşti).
Legendă, din Bucovina, despre datina creştinilor de a face pască
Călătorind odată Domnul nostru Iisus Hristos cu apostolii săi prin mai multe sate şi oraşe spre a face oamenilor bine, şi ajungând într-un sat, se abătură la un gospodar să poposească puţin şi apoi să plece mai departe. Gospodarul, un om de omenie şi foarte prevenitor, i-a primit şi i-a ospătat cu ce a avut şi cum a putut mai bine, iară la pornire le-a mai pus merinde şi prin desagi.
După aceea, mulţumind Iisus Hristos cu apostolii săi gospodarului pentru primire şi luându-şi rămas bun de la dânsul se porniră mai departe şi mergând ei, cât timp vor fi mers, ajunseră într-o pădure. Mergând şi prin pădurea aceea, l-au întrebat Apostolii pe Isus Hristos:
– Când vor fi Paştile?
– Când veţi găsi pâine în traistele voastre, atunci vor fi Paştile! – răspunse Iisus.
Gospodarul, la care au poposit, a găsit pâine de grâu în desagi. Deci, căutând ei în desagi şi aflând pâinea au spus lui Iisus că au.
– Bucuraţi-vă, căci acum sunt Paştile! – le răspunse atunci Iisus. Şi de atunci îndătinează şi creştinii a face pască.”
Ouăle de Paști
În celebrarea Paştelui, pâinile se asociază cu ouăle roşii, dar şi „cu modele” (numite – de la o zonă la alta – împistrite, încondeiate, scrise, muncite, chinuite ș.a.).
La români, ca şi la alte popoare ale lumii, originea ouălor roşii se pierde în vremuri imemorabile. Majoritatea cercetătorilor atribuie acestei datini chiar o vârstă precreştină. La multe civilizaţii ale lumii, oul simbolizează misterul Creaţiunii, geneza Universului, a Lumii, deci a omului. Creştinismul a consacrat datina, legând-o de sângele – moartea şi Învierea – lui Iisus Hristos.
Legendele spun că „în clipa Învierii toate ouăle din lume, până şi cele din cuibare, s-au înroşit”, iar toţi copii s-au trezit cu câte un ou roşu în mână şi de atunci a rămas obiceiul de a se face de Paşti ouă roşii.
Când s-a născut Hristos, evreii voiau să-l prăpădească. Sfânta Maria a fugit cu pruncul, dar era urmărită şi cât pe aci să fie prinsă. Atunci a aruncat în urmă cu câteva ouă roşii şi urmăritorii s-au minunat atât de tare, încât au uitat să-i mai ia urma. Oul roşu l-a scăpat pe Hristos; de aceea, nu trec Paştile fără el.
Simion, cel ce a dus crucea Mântuitorului, avea în traistă pâine şi ouă. Mai pe urmă, după răstignire, a găsit în sac ouăle roşii.
Ouăle roşii se fac de când Domnul Hristos, scăpând de pe cruce, a blagoslovit găinile şi vitele. Iar când nu s-or mai face, atunci va fi sfârşitul lumii.
Diavolul întreabă mereu două lucruri: dacă se mai scriu ouă pe pământ şi dacă mai sunt colinde în sat. Când nu se vor mai scrie ouă şi nu vor mai fi colinde atunci şi el va apărea.
(Din cercetările de teren și de cabinet ale muzeografului Viorica Croitoru-Capbun)
Documentare realizată de Angelica Buzoianu, bibliograf
Foto: Ștefan Olteanu