Tinel a ieșit șifonat din canal

 

Din canalul Tv 33, pe care abia l-am găsit. L-am căutat la România Tv, Antena 3 , Realitatea Plus, B1 Tv, Discovery, Taraf, CNN, nu era nicăieri! Am crezut că s-a supărat pe televiziuni pentru că nu-i mai permite Orban să se exprime, când colo, am tușit de trei ori, am zis 33 ca la doctor și iată-l la Canal. Canal 33. Aici, cu sticla de apă în mână, fără protocol cu ceașcă și cană, cu un taburet în față în loc de masă, ca pe butoaie „La Oaie” la Fierbinți, se confesa lui Horia Alexandrescu, fugind și ocolind anumite întrebări incomode. „Eu la Ialomița am câștigat primăria la județ și cu toate astea mi s-a cerut să fac un pas înapoi (Lenin a zis altfel: doi pași înainte și unul înapoi). Ludovic Orban se opune candidaturii mele la parlamentare.” De, în loc să studiați tăierea plopilor de pe marginea drumurilor, trebuia să studiați mandolina și erați mai agreat.

Întrebat de ce pe liste în alte județe sunt puși miniștri controversați, cu slabe realizări, cum ar fi Ștefan la Vrancea, domnul Tinel a răspuns că aceste opțiuni „țin de hotărârile organizațiilor respective”. Asta înseamnă că numai în Ialomița nu s-a ținut cont de hotărârea organizației?

Ne mai spune pe acest canal de televiziune că s-a preocupat de Pasajul de la Drajna și de Podul de la Slobozia. A devenit o obsesie mincinoasă. Din nou îi reamintim că pe 23 mai 2019 la Slobozia ministrul PSD Răzvan Cuc a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate. Dar, cum domnul Tinel este născut la Podul Turcului, are de mic copil pasiune construirii de poduri. Dacă era născut în satul Flămânzi, de unde a pornit Răscoala din 1907, probabil îl pasionau construirea cantinelor. Deocamdată, mai stă pe la Slobozia, care s-a numit Vaidei.

În final, Horia Alexandrescu îl întreabă: „Dumneavoastră ați fost vreodată la Broșteni”? “Am fost, bineînțeles!”, răspunde domnul Tinel. “Știți cine e înmormântat acolo?”, insista Horia Alexandrescu. “Nu, nu știu”, răspundxe împotmolit în canal domnul Tinel. Chiar dacă Horia Alexandrescu v-a promis că o să vă dea relații după emisiune, vă spunem și noi. Evanghelie Zappa, apropiat al lui Alexandru Ioan Cuza, unul dintre cei mai mari filantropi ai secolului al 19-lea și inițiatorul Jocurilor Olimpice Moderne. La ce televiziune erați pe 19 iunie 2018 când a fost omagiat la Broșteni, locul unde în urmă cu 153 de ani s-a stins din viață în impunătorul său conac? Omagiere a avut loc la biserica din sat, ctitorită tot de Zappa. Mai studiați, că e în fief-ul dvs. Și mai lăsați Pasajul de la Drajna, că e în județul Călărași și poate cu experiența căpătată de la Podul de la Dridu vă ocupați și de conacul de la Broșteni, că pe cel de la Manasia îl mai frecventați din când în când. Și dacă nu ați auzit de Evanghelie Zappa, vă întreb, serios: de Marinică Cazacu, Nicu Cristea sau Luminița Barcari ați auzit? Dar de Ludovic Orban?

Gheorghe Marinel

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved