PLAIVAZ
Globalizarea este în primul rând un act economic, demarat încă de la începutul secolului douăzeci, cu un reviriment vizibil în anii şaptezeci şi continuat vertiginos după căderea comunismului în estul Europei. În anii şaptezeci, pentru a-şi optimiza profitul marile concerne de automobile şi-au externalizat producţia în ţări unde forţa de muncă era mult mai ieftină, iar legislaţia relaxată. Astfel Mexicul, Brazilia, Argentina, Nigeria, Turcia şi ulterior Polonia, România, Cehia, Rusia, China etc. au avut creşteri economice substanţiale. S-a externalizat de asemenea industria oţelului în ţări cu minereu din belşug precum Brazilia, sau forţă de muncă calificată, ieftină, plus infrastructură ca Rusia, Ucraina, Romania. Exemplul a fost urmat de industria textilă şi a încălţămintei.
Globalizarea politică va fi prin urmare o confirmare a globalizarii economice. Secolul douăzeci şi unu desăvârşeşte această tendinţă. De exemplu, multe din subanslamburile industriei auto, o parte din componentele electronice pentru toate domeniile sunt fabricate în ţări care nu au avut o tradiţie în acest sens. Această „revoluţie” a fost posibilă datorită democratizării transporturilor, de marfă şi pasageri. Când transportul pe căile ferate a pierdut supremaţia în favoarea celor rutiere şi aeriene timpul şi distanţele s-au comprimat substanţial, iar tehnologia sateliţilor a făcut posibilă comunicarea de pe orice punct al globului, urmărirea şi planificarea producţiei nemaifiind o problemă în acest context.
Pentru a nu colapsa companiile feroviare, au regândit infrastructura pentru a mări viteza pe cale şi a interacţiona cu operatorii auto în sensul preluării tirurilor pe platforme speciale, fapt care o să reducă semnificativ blocajele de pe autostrăzi şi implicit poluarea mediului.
Trenurile de mare viteză pentru pasageri au salvat la propriu operatorii din domeniu, iar viitorul lor se prevede a fi roz, datorită implementării deplasării pe suspensie magnetică. Nu peste mult timp se va echilibra balanţa favorabilă până acum transporturilor aeronautice de mărfuri şi oameni datorită implementării unui proiect revoluţionar: tuneluri vidate intercontinentale ce vor face posibile viteze supersonice.
Concurenţa acerbă dintre marii actori economici şi sateliţii lor nu este benefică, deoarece secătuieşte resursele şi îmbolnăveşte planeta. Se impune în consecinţă adoptarea unor strategii globale de dezvoltare, cu reguli stricte şi monitorizarea mişcărilor bruşte de populaţie pentru a preveni dezechilibrele inerente. Migrarea populaţiei este determinată de două cauze majore: economică şi politică. Un guvern al Terei va avea pârghiile şi resursele necesare pentru a le controla. Eu nu-i înţeleg pe naţionaliştii fervenţi. Identitatea culturală a popoarelor nu se pierde, se conservă în creuzetul uriaş al conştiinţei omeneşti. Izolarea politică şi economică nu poate fi impusă cu forţa, nu mai acceptă nimeni şi nu mai sunt acceptaţi nici liderii politici care-şi maschează incompetenţa prin discursuri demagogice şi populiste. Când îţi bei ceaiul dimineaţa la New York şi cinezi la Beijing niciun lider naţionalist nu poate stopa asta. Discuţi instantaneu cu prieteni aflaţi la celălalt capăt al globului, îi vezi, derulezi proiecte, nu cred că mai este posibilă reântoarcerea la anii treizeci ai secolului trecut.
Economic, globalizarea este o stare de fapt, dar şi una de spirit. Că unii îşi afirmă cu vehemenţă împotrivirea este opţiunea lor, dar fără niciun efect în viitor.