Sunt trist!

Mi s-a întâmplat în viața de până acum să cunosc fel de fel de oameni. Unii dintre ei mi-au intrat în suflet și le port în mine bunătatea, zâmbetul, felul de a fi.
Unul dintre acești oameni deosebiți se numește ION RACMAN!
În dimineața aceasta băiatul său, Marian, mi-a trimis un mesaj : „Cu regret vă anunț că aseară tata s-a stins din viață!” Ca un trăsnet au pătruns în mine aceste cuvinte! Ce pot face niște simple cuvinte!
Un sentiment de nedreptate, tristețe și imagini fel de fel din cunoașterea noastră se zvârcolesc acum în mine. Ne-am cunoscut cu mulți ani în urmă…, în drumul spre mare am oprit pentru o cafea la restaurantul dânsului. M-a frapat colțul amenajat dedicat echipei Rapid, la intrare, aceasta fiind si echipa mea de suflet. Nu mai știu ce i-am spus atunci, dar din acel moment ceva sincer si curat din noi a făcut să simțim simpatie și plăcere reciprocă. Ceea ce atunci s-a întâmplat „ne-a obligat” în timpul ce a urmat să ne reîntâlnim și mai ales să dorim asta. Cu siguranță adevăratele prietenii se decretează atunci când sufletele oamenilor găsesc elemente comune de a simți, de a gândi, de a fi….
ION RACMAN a fost un om deosebit, cu suflet mult prea încăpător, înțelegător și bun! Iubitor de adevăr, dreptate, corectitudine, apropiat de oamenii simpli, neiertător cu nedreptatea, minciuna, fariseismul…

Ultima dată l-am văzut cu câteva zile în urmă, nu bănuiam tragedia ce va urma. Era marcat, suferea de multele nedreptăți ce în jur se întâmplau și foarte îngrijorat pentru soarta afacerii pe care se căznea din răsputeri să o țină pe linia de plutire. După felul în care îmi vorbea despre starea de sănatate pe care o punea pe plan secund, îmi dădea impresia că a învins boala și totul o să fie bine…
Voia să trăiască, avea multe motive să o facă: soția, Marian, tot ce cu caznă a realizat și ceea ce mai trebuie făcut, dragostea pentru ei si cu siguranță dorința de a fi, de a trăi, erau suficiente motive să aștepte frumusețea a cât mai multe anotimpuri.
Scriu aceste rânduri cu tristețe și neputință în a putea schimba ceva.
Mă adresez acum doamnei Racman și lui Marian! Ei sunt purtătorii durerii adevărate, a tristeții profunde și a uriașului gol rămas în casa și mai ales în sufletele lor!
Nu pot să-i mângâi decât cu rugămintea de a mă considera alături, dar mai ales cu faptul că soțul și tatăl ION RACMAN a fost și rămâne pentru toți cei care l-am cunoscut un om minunat pe care o să-l purtăm mult timp în noi și că sunt infinite motive să fiți mândri de el!
Cu siguranță că și Dumnezeu are suficiente motive să-l ierte pentru ceea ce a greșit și să se îngrijească de a-i fi bine.
Dumnezeu să-l ierte!

Emil Proșcan
Mizil, 6 septembrie 2020

 

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate