Săptămâna trecută a avut loc dezbaterea bugetului județului pe anul 2026. Din declarația președintelui Marian Pavel am înțeles că în luna mai va fi supus aprobării. Am reținut, mai întâi, câteva aspecte din intervenția domnului președinte.
Marian Pavel: Sunt lucruri extrem de reglementate de lege, dar dincolo de asta este dorința Consiliului Județean, de transparență totală pe ceea ce înseamnă construirea și execuția bugetului pe anul 2026. În linii mari, filosofia de dezvoltare este cam aceeași. O spun de șase ani, că pe noi ne interesează dezvoltarea. De cel puțin patru ani, în execuție lucrurile sunt foarte clare, peste șaptezeci la sută din buget se duce pe dezvoltare. Spun lucrurile acestea pentru că pe bună dreptate, dumneavoastră, presa și cetățenii discută și foarte mult pe subiectul acesta, vizavi de bugetari, de aparatul foarte încărcat care există în instituțiile administrației publice locale sau județene. Nu spun dacă sunt mulți sau puțini. Nu o să spun dacă este un aparat suficient, dacă ar putea fi un număr mai mic de bugetari, vreau să spun doar că este un aparat care, la nivelul județului nostru, performează. Sunt mândru de colegii mei care lucrează în Consiliul Județean, deși nu spun lucrul acesta destul de des, și de colegii din instituțiile deconcentrate care se află în subordonarea Consiliului Județean. Fiecare dintre noi încercăm să realizăm obiectivele propuse, vorbim de obiective de investiții, de investiții în infrastructura din toate zonele, infrastructura rutieră, infrastructura de sănătate, de învățământ sau culturală și, mai nou, și cea sportivă. Sunt lucruri pe care le privim din necesitățile pe care cetățenii ni le transmit din discuțiile pe care le avem în deplasările din teren.
Vă prezint câteva lucruri în general. Bugetul Consiliului Județean total este 635 milioane 275 de mii lei. Am mai discutat cu dumneavoastră acest lucru, și m-ați întrebat cât la sută din acest buget înseamnă aparatul propriu. Și vă spun că din această sumă cheltuielile ci angajații Consiliului \Județean reprezintă 2,6 la sută, adică 16 milioane 600 sute de lei. Pe toată secțiunea de executare avem 186 de milioane. Dar, știți la fel de bine ca mine, că funcționare nu înseamnă doar salarii, înseamnă multe alte lucruri. Așa cum v-am spus, bugetul este gândit pentru dezvoltare. Adică, mă gândesc la investiții, eu știu, în siguranța și un trai mai bun pentru cetățeni. Pe secțiunea de dezvoltare sunt 449 de milioane, undeva la peste 70 la sută din buget. Ca proiecte mari, sunt pe infrastructura de drumuri, două drumuri aflate acum în modernizare, drumul care pleacă de la Luciu la Mihail Kogălniceanu, Țăndărei, Platonești, Movila, Fetești și , ca prioritate unu pe ADR Sud Muntenia, drumul care pleacă de la limita județului Călărași, se difurcă la Mărculești, o dată spre Sudiți, Săveni, Țăndărei, a doua oară spre Bucu, Gheorghe Lazăr, Scânteia. Bineînțeles, vor fi reabilitate și podurile de la Bucu și Țăndărei. Investițiile din sectorul sanitar le știți, sunt patru proiecte, două au fost închise, urmează și al treilea cât de curând.
În cadrul dezbaterii, am adresat două întrebări președintelui Consiliului Județean, domnul Marian Pavel: prima legată de investițiile de la Spitalul Județean, a doua privind sumele prevăzute în buget domeniului de mediu.
– Sume aproximativ egale pentru sănătate și mediu. La sănătate, de interes este să aflăm stadiul proiectelor din Spitalul Județean, eventual previziunile de finalizare a acestora…
Marian Pavel: Grupul Operator poate fi finalizat cu siguranță anul acesta. Dacă aș spune că reabilitarea, modernizarea Spitalului Județean se termină anul acesta ar însemna din punctul meu de vedere să mint. Este mai complicat. În momentul de față am reușit să predăm către constructor etajele opt, șapte și șase. În momentul în care aceste etaje vor fi finalizate va trebui să găsim o altă soluție pentru a muta anumite activități sau servicii medicale. Speranța mea este că în momentul în care vom recepționa noul Bloc Operator tot ceea ce înseamnă terapie intensivă zona de bloc operator din vechiul spital să fie mutată, și cu alte servicii medicale să putem pune la dispoziție constructorului front de lucru. Pentru că adevărul este undeva la mijloc. Nu suntem doar noi sau ei vinovați, au fost momente în care ei nu au lucrat într-un ritm susținut, dar au fost și momente în care nici noi nu am reușit să le punem la dispoziție suprafața de lucru. Sigur, ce mă interesează pe mine, ca și pe dumneavoastră, este finalizarea acestor investiții, pentru că în momentul de față creează un disconfort pacienților care vin în spital. V-am mai spus, am încercat acum patru ani să am o discuție cu primarii din Urziceni, Fetești și Țăndărei, care au în administrare unități spitalicești. Nu au fost toți de acord, pentru că mi-aș fi dorit ca acele spitale să devină secții externe ale Spitalului Județean și atunci ar fi fost foarte ușor să închidem o parte a Spitalului Județean și din celelalte secții nu am fi pierdut medici, ci am fi mutat activitatea medicală pe cele trei părți ale spitalului și probabil că acum aceste lucrări ar fi fost finalizate. Anul viitor va trebui cu siguranță să închidem, pentru că anul acesta, în octombrie, se finalizează contractul de finalizare prin PNDR. Vom avea o discuție cu cei din guvern pentru prelungirea acestui contract de finanțare până la finalizarea lucrărilor.
– La mediu?
Marian Pavel: Alocarea foarte mare la mediu ține de gestionarea deșeurilor. Proiectul este preluat de la fonduri europene și finanțat prin fondul de mediu. Vorbim de achiziționarea a 64 de gunoiere și douăzeci și ceva de autospeciale. În ce se vor regăsi? ADI ECO în acest moment lucrează cu vreo 11 mașini închiriate și cu alte autospeciale vechi. În momentul în care vor fi achiziționate (cred că săptămâna viitoare opt vor veni), vom reuși să scăpăm de cheltuielile mari pe care le avem în momentul de față, din punctul meu de vedere extrem de costisitoare.
Nicolae TACHE

SONY DSC

SONY DSC
