Stup/buduroi din trunchi de copac

Muzeul Național al Agriculturii prezintă:

Stup/buduroi din trunchi de copac

Îngrijirea și controlul albinelor de către om constituie o activitate prezentă de-a lungul istoriei acolo unde condițiile naturale au fost favorabile. Putem afirma că, în neolitic, ființa umană a știut să îngrijească și să controleze coloniile de albine pe care le-a găsit în natură. În relația dintre om și albine, a fost esențial să le cunoască comportamentul și caracteristicile biologice, deoarece nu putem uita că avem de-a face cu o insectă sălbatică pe care încercăm să o controlăm.

Albinăritul are vechi tradiții pe teritoriul țării noastre, această ocupație fiind favorizată de abundența plantelor melifere în flora românească. Scorburile copacilor, în care trăiau albinele în sălbaticie, au fost tăiate din trunchiurile de copac și aduse pe lângă locuințe și astfel această îndeletnicire s-a dezvoltat ca una din ocupațiile de bază ale poporului român. Mierea și ceara au ocupat un loc de seamă în hrană, medicament important, dar și la iluminatul locuinței și în obiceiurile tradiționale ale țăranului român.

Știți cum arată un stup, dintr-un trunchi de copac?

Este un recipient cilindric din lemn, scobit la ambele capete, ars la interior și răzuit cu tăișul unei lame curbate. Apoi, în partea de jos se pune un dop de aceeași mărime și se taie o altă bucată de lemn cu aceeași formă, utilizat ca și capac pentru a închide partea de sus. Capacul poate fi bătut în cuie din metal sau din lemn, pentru a menține cilindrul închis și a împiedica deschiderea acestuia. Unele modele prezintă un inel de consolidare din sârmă. În final, pe mijlocul stupului se introduc două bețe în formă de cruce, care vor servi la ținerea fagurilor. În mod normal, acestea sunt realizate din lemn de esență tare, deoarece este haina care suportă întreaga greutate a fagurelui.

Cu timpul, stupii din trunchi de copac sau din coajă de copac au primit și denumiri specifice unor zone geografice din țara noastră: știubei, uleie, buduroi. Indiferent de materialele folosite în construirea stupilor și de tipul lor, întotdeauna se vor așeza în poziție verticală. Primăvara, apicultorii introduc un roi în trunchiul de copac. Odată ocupat, stupul era tencuit cu argilă, var, bălegar, pentru a acoperi toate golurile, cu excepția unei uși sau a unei intrări (urdiniș de acces), care este, de obicei, o mică gaură lângă baza dopului. Repede, albinele construiesc faguri care atârnă de capac și încep să-i umple cu miere, polen și ceară. În câteva luni, stupul produce miere pură, deoarece albinele adună cu hărnicie polenul din florile ce le înconjoară.

Cel mai primitiv model din România este stupul cu trunchi scobit, o tipologie foarte comună. În forma sa modernă, apicultura a început la mijlocul secolului al XIX-lea, când a fost inventat stupul cu cadru mobil, permițând gestionarea ușoară a coloniilor de albine. Folosirea sa continuă până în zilele noastre a înlocuit progresiv stupii distinctivi ai apiculturii tradiționale. Trebuie să știți că acești stupi au fost înlocuiți cu alții moderni din lemn. Cu toate acestea, trunchiul de copac are unele calități care depășesc stupii de lemn. Pe de o parte, este mai ușor, astfel încât apicultorii își pot muta și transporta cu ușurință stupii, este mult mai rezistent la umiditate, astfel încât durabilitatea stupilor fabricați din acest material este foarte mare. În plus, fiind izolant, protejează albinele atât de frig, cât și de căldură.

Muzeul Național al Agriculturii deține în patrimoniul său astfel de obiecte destinate albinăritului, care pot fi admirate în expoziția de bază, ”La pas prin lumea satului”, în secțiunea ocupații tradiționale, de la parter.

Muzeograf, Teofil Androne

Foto: Elena Slujitoru


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved