ȘTERGARUL, DE LA LEAGĂN LA MORMÂNT

Muzeul Național al Agriculturii prezintă:

ȘTERGARUL,

DE LA LEAGĂN LA MORMÂNT

În vremuri străvechi, cu prilejul evenimentelor importante din ciclul vieţii – naştere, nuntă, înmormântare, ştergarul era prezent întotdeauna ca obiect de ceremonie sau ca dar.

Astfel, la naşterea unui copil, în special la botez, rudele apropiate veneau cu plocoane, daruri, care îi erau oferite noului născut. Nu trebuie uitat faptul că, la naştere, lehuza dăruia moaşei un prosop pentru ajutorul acordat şi pentru a se şterge pe mâini. La botez, naşa copilului primea în dar, din partea finilor, un ştergar, pentru a se şterge pe mâini după ce aceasta face baie copilului. La tăiatul moţului, moment care, de regulă, se ţine la un an de viaţă al copilului, se oferea naşilor şi invitaţilor la cumetrie, în dar, ştergare din partea părinţilor, ca răsplată pentru darurile pe care aceştia le-au adus copilului sărbătorit.

Nunta, un alt prilej de bucurie în viaţa omului, oferea un ceremonial mai fastuos ca la botez. La venirea naşilor în casa miresei, aceasta dăruieşte ştergare dintre cele mai frumoase şi mai dragi ei, naşului mic, naşului mare, mirelui şi socrilor. Bărbaţii primeau ştergare lungi, cu cromatica pe albastru, iar femeile cu roşu. Se purtau după gât.

Acolo unde există obiceiul steagului sau bradului de nuntă, purtat de tineri necăsătoriţi, în vârful bradului se punea un ştergar, care rămânea celui ce a purtat bradul.

De asemenea, la intrarea în salonul unde se ţine petrecerea, naşul şi socrul mare își spălau mâinile cu vin, ocazie când li se oferea ştergare fiecăruia, pentru a se şterge pe mâini, de data aceasta de dimensiuni mai mici. La strigarea darului, mireasa dăruia mesenilor ştergare, dar nu la fel de frumos ornamentate ca cele ale naşilor şi de dimensiuni mai mici.

Ştergarul de nuntă era cel mai frumos. Se dădea la masa mare duminică seara înspre luni… Oamenii nunului aveau ştergare mai bune decât ale mesenilor.

Ştergarul de ginerică. Când se lua mireasa de se ducea la biserică, se întorcea ginerica înapoi din căruţă, la uşa de unde a luat mireasa, în uşă şedea soacra mică, îi rupea cămaşa şi-i băga acolo 10 lei, 5 lei, cât voia acolo, ea îi punea un ştergar de gât.

În căruţă erau mireasa, ginerica, nunul şi nuna. De-acolo-ncolo erau şi căruţele cu „călţunari”, câte zece-unsprezece căruţe, „colăuri”(băieţi călări, care aveau câte o batistă la cal, la frâu).

Ştergarul de prispă. După ce se venea de la biserică, s-aşeza nunu cu socru’ mare pe două scaune şi veneau mireasa cu ginerica cu două ştergare. Mireasa le turna vin să se spele, iar „călţunarii” veneau pe la spate nunului şi socrului şi le arunca cu pământ sau cenuşă. După ce se spălau amândoi, li se puneau ştergarele de gât.

Ştergarele de „călţunari” erau date când juca mireasa după ce venea de la biserică.

Ştergarul „de mutat floarea”. După ce veneau de la biserică, nuna intra în casă şi chema toate femeile. Nuna îi muta floarea pe cap miresii. Mireasa îi dădea nunei un ştergar. Ginerica îi punea bani în coc miresei, şi mireasa săruta mâinile la femeile care erau în casă. Acestea îi dădeau bani. Făceau împreună o horă şi plecau afară. La surori de ginerică se dădeau basmale.

Ştergarele de căruţă. Toate căruţele aveau ştergar, dar cel mai frumos era la căruţa mirelui. Ele erau puse la caii din dreapta. (Stanca Gh. Dinu–Simion, 56 ani, Vărăşti, jud. Călărași, cercetare de teren din 1972)

Ceremonialul de înmormântare folosea ştergarul simplu, învărgat, cu ornamente fumurii sau negre, de dimensiuni reduse, atât la steagul bisericesc, cât şi la pomul mortului. Toţi membrii ceremonialului, inclusiv preotul şi dascălul care ţineau slujba religioasă, primeau pomană un colac cu lumânare şi un ştergar prins, de obicei, pe umăr.

muzeograf Fănica GHERGHE

Foto: Andreea PANAIT (cercetare de teren, sept. 2017)

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved