ȘTERGAR DIN 1931

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

ȘTERGAR DIN 1931

Piesa prezentată este un ștergar donat muzeului, alături de alte multe ștergare, de către P.S. Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în luna martie 2004. Este un ștergar dăruit bisericii de către o enoriașă, cu ocazia unei sărbători religioase. Materialele folosite la țeserea lui au fost: pentru urzeală – fire de bumbac, iar pentru bătătură – fire de bumbac cu fineţe diferită, albe şi vopsite, şi fire de borangic. Aţa albă de cusut a servit la coaserea tivului la ambele extremități. Țesut manual în război tradiţional, orizontal, la motive s-a folosit tehnica de schimbare a firului de bătătură și tehnica peste fire, folosind o spetează (o scândurică lată, care ridică și coboară firele urzelii, după un anumit model). Tivitul s-a realizat manual, cu acul de cusut.

La extremităţi, apar două registre cu vărgi din bumbac, un registru lat cu motive fitomorfe, un registru lat cu un ornament fitomorf, care include şi numele creatoarei, la un capăt, şi anul când a fost realizat ştergarul, la celălalt capăt („ANA”, „1931”). Câmpul central prezintă vărgi fine de bumbac. Culorile folosite au fost alb, crem și roşu.

Așa cum ne spune și înscrisul țesut, ștergarul a fost lucrat de o meșteră cu numele Ana, în anul 1931, având rol decorativ pe pereții interiori ai casei. Piesa are o stare foarte bună de conservare și a fost descrisă în volumul Ştergare româneşti. Repertoriu de motive tradiţionale. Colecţiile M.N.A. – Catalog, autori: Fănica Gherghe, Răzvan Ciucă, Emilia Visileanu, în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, Colecţia Bibliotheca Romaniae Agriculturae, Seria Patrimoniu, Editura Certex, Bucureşti, 2007.

Muzeograf Fănica Gherghe

Foto: Ștefan Olteanu

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved