La sfârșitul perioadei analizate, se manifesta o creștere a optimismului pe piețele financiare internaționale, după ce liderii europeni au transmis un mesaj puternic prin semnarea planului de relansare a economiei din UE, în valoare de 750 miliarde euro.
Creșterea apetitului pentru risc a asigurat un culoar favorabil euro, care a crescut la 1,1507 – 1,1584 dolari, valori care se mai întâlneau la începutul lui 2019.
Criza sanitară și economică confirmă proiecțiile din ultima perioadă în ceea ce privește moneda americană, care își vede tot mai erodată poziția, odată cu scăderea ponderii sale în cadrul rezervelor de care dispun băncile centrale
Această evoluție a făcut ca media dolarului să coboare de la 4,2317 la 4,1942 lei, o valoare asemănătoare fiind atinsă în urmă cu un an. Reamintim că la începutul pandemiei, în martie, dolarul a atins maximul istoric de 4,5316 lei.
Deprecierea monedei americane este însoțită, în mod tradițional, de creșterea prețului metalului galben, ca o formă de protecție a investițiilor.
Prețul gramului de aur stabilit de BNR a urcat miercuri de la 248,0953 la 250,2612 lei, ca o consecință a exploziei a prețurilor de pe piețele specializate, unde uncia a sărit la 1.848 – 1.861 dolari, valori care se mai înregistrau în urmă cu nouă ani.
Începând cu 8 iulie cursul euro s-a menținut constant peste pragul de 4,84 lei iar culoarul de tranzacționare din piața locală s-a redus la 4,84 – 4,846 lei.
Aceasta în contextul în care, guvernatorul Mugur Isărescu amintea recent „stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului”, în cadrul declarației sale de presă, drept una dintre cauzele reglajelor fine realizate în piața monetară.
În acest sens atrage atenția faptul că începând cu 8 iulie cursul euro s-a menținut constant peste pragul de 4,84 lei iar culoarul de tranzacționare din piața locală s-a redus la 4,84 – 4,846 lei, iar media a fost stabilită miercuri la 4,8401 lei.
Criza sanitară urmată de cea economică a impus băncii centrale scăderea dobânzii sale cheie, care a fost adusă în iunie la 1,75%, dar și de injecții masive de lichiditate prin operațiuni de tip repo, măsuri care au făcut ca ratele la credite să se reducă.
Conform ultimei declarații de presă a guvernatorului Mugur Isărescu media zilnică a operațiunilor de tip repo s-a situat în perioada 15 iunie – 15 iulie la circa 3,7 miliarde lei.
La finalul perioadei, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, nivel asemănător cu cel din aprilie 2018. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.
Moneda elvețiană s-a depreciat până la 1,074 – 1,08 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să alunece de la 4,5370 la 4,4909 lei.
Cursul lirei sterline a scăzut la finalul perioadei de la 5,3686 la 5,3141 lei,
Bitcoin creștea miercuri pe platformele specializate la 9.300 – 9.400 dolari.
Analiza cuprinde perioada 14 – 22 iulie
Radu GEORGESCU