Șoferi cu alcool… la bord

 

La data de 5 august, în jurul orei 2.30, polițiștii feteșteni au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. Șoferul a refuzat în prezența martorilor atât testarea cu aparatul Drager, cât și prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, acesta figura în bazele de date că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor derefuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”.

De reținut că aastfel de fapte constituie infracţiuni şi se pedepsesc conform legii: Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă; Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevede aceeași pedeapsă ca și conducerea cu alcoolemie: închisoare de la 1 la 5 ani; Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

***

La data de 11 august, în jurul orei 22, polițiștii din Ion Roată au oprit, pentru control, pe raza comunei Alexeni, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul Drager, care a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Urziceni unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”.

***

Duminică, 2 august, polițiștii rutieri au depistat un bărbat de 46 de ani, din comuna Gheorghe Lazăr, conducând un autoturism pe raza localității de domiciliu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și încercând să se sustragă controlului. Rezultatul etilotestului indicat de aparatul Drager a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

***

Tot în ziua de 2 august, polițiștii din Platonești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Mihail Kogălniceanu, au oprit pentru control un autoturism, care la observarea echipajului de poliție a virat brusc stânga pe o stradă din localitate, fiind interceptat în scurt timp. La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat de 36 de ani, care la controlul documentelor personale cât și ale autoturismului condus, nu a putut prezenta permis de conducere. Ulterior s-a procedat la efectuarea de verificări în bazele de date rezultând faptul că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În continuare, persoana depistată a fost testată cu aparatul etilotest Drager, rezultatul indicând valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aer expirat. Șoferul a fost condus ulterior la Spitalul din Țăndărei în vederea recoltării de probe fiziologice de sânge.

***

In ziua de 3 august, pe la ora 1 și jumătate, polițiștii din Platoneşti au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 34 ani, din comuna Valea Ciorii, posesor de permis cu dreptul de a conduce valabil. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultând o valoare a alcoolemiei în aerul expirat de 0,67 mg/l. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved