Slugoiul Securității comuniste, Petrov Băsescu (V)

 

Timp de foarte mulți ani, colegi și prieteni din „promoția Băsescu” s-au întâlnit la Neptun – reședința de vară a președintelui Băsescu – și au sărbătorit absolvirea Institutului de Marină Constanța. Erau la vârsta maturității depline, unii aproape de pensie sau chiar pensionari, cu destine diferite în viață, dar cu un numitor comun: anii cei mai frumoși, ai adolescenței și tinereții, îi petrecuseră împreună, poate chiar în aceeași bancă, „banca a treia de la geam”, vorba lui Dan Spătaru. Atmosferă superbă, nostalgia tinereții… Îmbrățisări, pupături, doamne cochete, frumoase și dezinvolte, comandanți de nave căliți prin furtuni, oficiali din marina militară și civilă, emoții, lacrimi uneori. Traian al lor, bunul lor coleg și prieten, ajunsese Președinte al României. Era Idolul lor, era Președintele lor.

Anii au trecut și, deodată, cu doar câteva zile înainte de europarlamentarele din 2019, apar două „note informative” de la CNSAS, instituție a statului care se ocupă de cercetarea arhivelor din Securității. Bombă! Stupoare! Idolul de la Neptun, Traian Băsescu, prietenul și colegul lor drag era de fapt un jalnic informator, turnător al Securității comuniste, cu numele conspirativ PETROV. Împăratul era gol. Iar întâlnirile împărătești de la Neptun se transformară în sufletul lui Ionuț Bîrgău „din clasa 132C”, unul din „turanții” lui Petrov Băsescu în momente de suferință, de stupoare, de indignare. Iată ce îi declară stupefiat unui reporter: „Ne întâlneam în fiecare an…, ce atmosferă…, chiar l-am votat acum câteva zile la Europarlamentare. Pe cine să votez? Eu nu fac politică… el era colegul meu… Nu îl voi uita și nu îl voi ierta niciodată pe acest…”.

Dar, cu ce greșea Ionuț, în vârstă de 23 de ani, în concepția lui Petrov turnătorul, în anul 1975? Cităm din nota informativă datată 5.05.1975 și proventită de la sursa Petrov: „Manifestă multă ușurință și lipsă de maturitate”; „Din discuțiile pe care le-am purtat, a rezultat că nu va sta la NAVROM nici până la terminarea contractului”; „în vara anului 1973 și a anului 1974 a avut relații cu o femeie cehă”. Am mai scris de această turnătorie a lui Petrov. Noi, tinerii de atunci, auzeam din „folclor” de poloneze. Dar Petrov, „ochiul și urechea Securității”, știa ai bine cum stau lucrurile peLitoralul românersc. El „mergea la amănunte”, preciza cetățenia, deoarece pe Litoral veneau turiste din mai multe țări „socialiste și prietene”. Oricum, cred că și Ionuț era puțin vinovat. Păi, româncele noastre ce aveau? Oricum, o concluzie de ordin moral și politic se poate trage: cu toate eforturile regimului comunist și în ciuda existenței, prin excepție, a unor oameni puri și neprihăniți precum tânărul Petrov Băsescu, tineretul anilor 70, în marea lui majoritate, era praf din punct de vedere al moralei proletare.

Dar, să revenim la lucruri mai serioase. În prezent, Băsescu are mari îngrijorări. Îl așteaptă un recurs cu un verdict definitiv. În primă instanță, verdictul a fost „Băsescu informatort al Securității”. Dar, el speră să demonstreze că nu a făcut „poliție politică”, pentru că altfel ar intra în altă dandana, mult mai mare decât rușinea și josnicia unei turnătorii la Securitatea comunistă. De exemplu, ce s-ar întâmpla cu atâtea declarații date de el înainte de fiecare rundă de alegeri, după care el era curat ca lacrima și nu a avut legături cu Securitatea? Vor spune unii că așa erau vremurile și nu avea ce face. Așa o fi. Dar după 1989, avea ce face. Să stea în banca lui, să fie mereu „marinel”, nu să se cocoațe prin minciună în cele mai înalte demnități ale statului.

(va urma)

Constantin POPA


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate