Vieți paralele: CORIOLAN
Zilele de sfârșit de iunie m-au prins într-o clipă de odihnă și singurătate recitându-l pe Jan Kott, omul care a scris dintr-o experiență nemijlocită despre atitudinea lui Shakespeare în fața vieții. Peter Brook, în prefața cărții „Shakespeare, contemporanul nostru” concluzionează: „Pentru noi, în Anglia, unde avem cele mai bune posibilități din lume de a-l prezenta pe cel mai mare autor dramatic al nostru, problema de căpetenie este tocmai aceasta – a face legătura între operele lui și existența noastră”. Dintre toate marile piese shakespeariene, CORIOLAN a fost totdeauna mai puțin jucată. Din câte știu, la noi în țară n-a fost jucată niciodată. Cenzura repertoriului își punea amprenta. Prea se potriveau cele din piesă cu realitatea, cu faptele celor care conduceau țara, lucru care e valabil și azi. Dacă în multe din operele lui Caragiale se reflectă realitatea unei societăți care se aseamănă perfect cu cea în care trăim, la fel și în CORIOLAN, cu numele său adevărat –Casius sau Caeus Marius, găsim o cronică istorică ce în multe situații se potrivește ca o mănușă timpurilor pe care le trăim. Piesa a fost inspirată din „Vieți paralele” de Plutarh, tradusă în Anglia în 1579.
La noi ne zbatem în fiecare seară cu o emisiune intitulată „Culisele statului paralel”. Senatul, citim în Plutarh, luând parte celor bogați era în dezbinare cu poporul care îndura multe suferințe din partea cămătarilor. Avem și noi băncile noastre, plus cămătari. Astfel, bogații le luau datornicilor, iar pe cei care nu aveau nimic îi luau pe ei, cu corpurile lor. Nici senatul nu părea că-și amintește de fărădelegi: „Ci iarăși nu se mai sinchisesc de ce luați cu forța și ținuți amanet și începuseră să se producă tulburări de mânie în cetate”. Coriolan este aristocrat, urăște poporul și este urât de acesta. La Roma e foamete. Lui i-a lipsit o fericită îmbinare a statorniciei și a bunătății, legătura între bărbăție și răbdare. CORIOLAN nu știe că cel care vrea să participe la guvernare și trebuie să aibă de-a face cu oamenii, trebuie în primul rând să se țină de promisiuni și nu să-i mintă mereu. Plebeii cer reducerea prețului cerealelor. Unii sunt săraci, alții bogați, unii sunt jos și trebuie să asculte, alții sunt sus și guvernează. Totul se află în prima scenă, totul își găsește expresia în țipetele plebeilor. „Foamea care ne istovește, priveliștea mizeriei noastre este catastiful în care își citesc buna lor stare. Suferința noastră este desfătarea lor. Ne lasă să murim de foame și hambarele lor gem. Fac legi contra cămătarilor doar ca să-i sprijine mai bine. Anulează zilnic câte o măsură bună contra bogaților și în fiecare zi născocesc câte o ordonanță mai aspră ca să-i lege mai bine pe săraci și să-i covârsească de tot. Dacă nu ne înghite războiul, ne înghit ei …”
La auzul acestor vorbe intră în scenă patricianul Meneius Agrippa. Senatul l-a trimis să-i potolească pe răsculați. Agripa recunoaște că bântuie foamea, că sunt bogați și săraci. Numai că îmbină cauzele și efectele. Săracii nu flămânzesc fiindcă bogații ar avea prea mult. Patricienii se îngrijesc de popor. Mizeria este sentința zeilor. Astfel este orânduită lumea și nimeni nu poate schimba ordinea eternă. Agripa se exprimă în versuri: „Scumpetea dată-i de zei , nu de patricieni / Genunchi plecați, nu brațele ajută”. De câte ori nu li se spune și românilor că Dumnezeu hotărăște! Si gata s-au spălat pe mâini. Plebeii vorbesc în proză. În versuri vorbea și Adrian Păunescu, când era parlamentar: „Murim sărmani, rușinea umilinței / Din moftul unor imbecili”.
Nu mi-am propus să despic firul în patru. Văzută deShakespeare, tragedia lui Coriolan nu poate fi nici închisă nici deschisă în psihologie. În Coriolan nu există mase. Sunt numai patricieni și plebei. Similitudini cu perioada în care ne aflăm sunt multe. Există în piesă un mare sistem de oglinzi: poporul văzut de Coriolan, Coriolan și patricieni văzuți de popor.
Și o ultimă oglindă: istoria. Istoria în dramă este acțiune, desfășurare, relație reciprocă și consecința evenimentelor. Istoria poate să confirme sistemele de valori sau să-și bată joc de ele și să le nimicească. Dacă le ia în râs și le distruge, atunci este fie grotescă, fie tragică. Deocamdată, orice asemănare de fapte din CORIOLAN cu vremurile în care trăim nu este întâmplătoare. Vom trăi și vom vedea dacă mai apelăm la Sheskapeare, contemporanul nostru.
Gheorghe Marinel