„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”, spunea Nicolae Iorga, ca arhetip fundamental al importanței pe care o are pentru devenirea cultural-spirituală a unei comunități respectul pentru trecut, pentru personalitățile care l-au definit.
Pornind de la această premisă, Muzeul Județean Ialomița continuă și în această perioadă proiectul „Șezătoarea copiilor”, de data aceasta în parteneriat cu Școala Gimnazială „Barbu Catargiu” din comuna Maia. La mijlocul acestei săptămâni a avut loc la Așezământul de Artă și Cultură Religioasă „Barbu Catargiu” din această localitate un „Atelier de povestiri istorice”, cu participarea elevilor de la clasa pregătitoare până la clasa a V-a de la unitatea de învățământ amintită anterior, însoțiti de prof. Ileana Niculae (director) și prof. Maria Vasilescu (specialitatea istorie).
Programul „Șezătoarea copiilor”, coordonat din partea Muzeului Județean Ialomița de Mioara Marin (muzeograf) și-a propus prin organizarea acestui atelier să aducă în mijlocul celor mici cele mai importante momente din istoria națională, cum altfel decât prin „povestiri istorice” – adevărate repere pentru mințile tinere de recunoaștere a numelor mari de voievozi și personaje istorice ale căror zbateri în fața vicisitudinilor de tot felul au contribuit la ceea ce astăzi numim România.
Și ce loc putea fi mai potrivit pentru un astfel de eveniment decât Așezământul de Artă și Cultură Religioasă din comuna Maia, care poartă numele lui Barbu Catargiu (1807-1862), întâiul prim-ministru al Principatelor Unite în timpul domnitorului Micii Uniri, Alexandru Ioan Cuza? Aceasta pentru că, la nivel spiritual și emoțional, puterea pe care o dă o personalitate din partea locului la nivelul mentalului colectiv poate deveni determinantă în sădirea în sufletele tinere a pasiunii pentru istorie și lectură.
Manifestarea a debutat cu o scurtă lecție de istorie, ca moment introductiv, prezentată de Vlad Constantin, bibliotecar la Biblioteca Comunală Maia, după care, timp de câteva zeci de minute, elevii s-au delectat cu mai multe povestiri istorice, în lectura muzeografului Muzeului Județean Ialomița, Mioara Marin. Dornici să își etaleze la rândul lor talentul, copiii au recitat poezii cu tematică istorică și au trecut apoi, în echipe, să își demonstreze măiestria în arta desenului, înfățișând portrete de voievozi și domnitori, precum și redactând scurte concluzii despre ceea ce i-a impresionat în urma acestui eveniment, ocazie cu care cu toții au primit diplome de participare și promisiunea că astfel de proiecte vor avea loc și cu alte prilejuri.
Acțiunea s-a încheiat cu vizitarea Așezământul de Artă și Cultură Religioasă și a bisericii în a carei criptă își doarme somnul de veci Barbu Catagiu.
Gigi CONSTANTIN,
referent Muzeul Județean Ialomița
Mioara MARIN,
muzeograf Muzeul Județean Ialomița