Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
Separator centrifugal pentru lapte WESTFALIA
Subiectul articolului de astăzi este un separator pentru lapte WESTFALIA GA G 5, intrat în patrimoniul Muzeului Național al Agriculturii în anul 2004, donat de dl Mircea Pungoci din Pitești, jud. Argeș.
Separatorul este un dispozitiv centrifugal care separă laptele în smântână și lapte degresat. În trecut, separarea laptelui se făcea manual. Laptele proaspăt muls era lăsat să stea într-un recipient, până când smântâna se ridica la suprafață și putea fi adunată. O parte era păstrată, iar alta era folosită pentru prepararea untului sau vândută. Laptele degresat rămas era consumat sau era folosit la hrănirea vițeilor și a porcilor.
Separatorul centrifugal a fost fabricat pentru prima dată de Gustaf de Laval, un inginer suedez, cu toate că multe alte brevete înregistrate înaintea lui au fost etichetate drept brevete cu ”îmbunătățiri”. Separatorul original avea un bol, prevăzut cu un mâner și două țevi de scurgere. Rotirea manuală a mânerului punea în funcțiune un mecanism melcat, aflat în interior, care făcea ca vasul separatorului să se rotească, laptele, mai greu, era tras spre exterior, iar smântâna, fiind mai ușoară, se aduna la mijloc. Ele se evacuau prin două duze diferite. După separare, smântâna și laptele degresat se amestecau într-un anumit raport, până când se atingea un anumit conținut de grăsime. Unele modele de separatoare aveau o platformă balansantă, atașată de un stand. Pe platformă se punea găleata pentru colectarea smântânii, iar pe podea o altă găleată, mai mare, pentru colectarea laptelui.Versiunile mai mici de separatoare au fost numite modele de masă și erau folosite în fabricile ce deserveau fermele cu un număr mai mic de vaci și capre.
Construcția lui Gustaf de Laval a făcut posibilă construirea celei mai mari fabrici de separatoare din lume, ALFA LAVAL AB. Invenția lui Laval a reprezentat o descoperire semnificativă în Suedia, dar și în Europa.
GEA Westfalia Separator Group GmbH este un producător german de separatoare și decantoare care există și în ziua de azi. În anul 1893, doi cumnați, Franz Ramesohl și Franz Schmidt au deschis un atelier sub numele de Rameshol&Schmidt oHG în orașul Oelde, unde cu un personal format din doi operatori la strung și trei mecanici au început producția de separatoare de lapte. Afacerea a avut un mare succes, astfel încât în următorul an, numărul angajaților a crescut la 20, iar atelierul a fost extins cu o nouă clădire. În anul 1897, producția anuală era de 2000 de centrifuge și 60 de angajați, iar în 1900, producția a crescut la 10000 de centrifuge pentru lapte. În 1926, compania extinde linia de producție prin includerea instalațiilor mobile de muls, care sunt prezentate pentru prima dată publicului în anul 1927, la expoziția agricolă de la Dortmund. În 1929, compania fondează Westfalia Separator Inc, prima companie de acest fel din SUA. În 1941, Rameshol&Schmidt a fost redenumită Westfalia Separator AG, iar în următorii ani avansează și devine lider de piață în Germania. Pe 13 februarie 2008, firma a început să comercializeze sub denumirea de GEA Westfalia Separator GmbH.
Separatorul pentru lapte WESTFALIA GA G 5 a fost prezentat în expoziția permanentă ”La pas prin lumea satului”, în sectorul dedicat creșterii animalelor.
Muzeograf,
Petre-Filip Magdalena