Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Piatra de mormânt a ctitorului Bisericii de lemn Sf. Nicolae
Scrierea chirilică a făcut parte o perioadă vastă din istoria poporului român, modelând limba română şi, în final, a fost absorbită în scrierea limbii române. Produs ca alfabet al cultului şi mai ales al cancelariilor domneşti, alfabetul chirilic a rămas până la epuizarea sa o scriere oficială cu preponderenţă. Acesta a fost folosit, la început, pentru transpunerea pe suport a limbii slavone; mai apoi, odată cu formarea unei conştiinţe naţionale, a fost acceptat pentru transcrierea mai multor limbi: bulgara, româna, rusa ș.a. Până la sfârşitul secolului al XVII-lea, în spaţiul românesc s-a folosit limba slavonă. Începând cu secolul al XVIII-lea, limba română exprimată prin alfabetul lui Chiril şi Metodie a fost impusă ca limbă de cult şi cultură. Astfel, s-a extins şi diversificat învăţământul şi, implicit, pregătirea funcţionarilor necesari aparatului de stat. Această înnoire, care duce la răspândirea limbii române cu alfabet chirilic, a stat sub amprenta iluminismului. Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, alfabetul chirilic a fost folosit intens.
Începând cu revoluţia culturală produsă de momentul paşoptist, şi-a făcut loc alfabetul latin în scrierea limbii române. De acum şi până după 1870 cele două alfabete merg în paralel. După această dată începe istoria românească a alfabetului latin.
Acte de danie, de atestare, doveditoare de proprietate, sunt câteva din subiectele abordate în documentele cu scriere chirilică din patrimoniul Muzeului Naţional al Agriculturii. Pe lângă aceste teme întâlnim şi câteva documente care consemnează viaţa de zi cu zi.
Unul dintre ele este piatra de mormânt a boierului Răducan Târcă – folosită ca document de atestare a Bisericii de lemn „Sf. Nicolae”.
Fiecare document are o poveste aparte până să ajungă la muzeu spre cercetare. De exemplu, piatra de mormânt a boierului Răducan Târcă, ctitorul lăcaşului, şi-a urmat biserica în toate strămutările ei, în Poiana de jos venind de peste râul Ialomiţa, aşa cum spuneau bătrânii satului, în Poiana de sus, unde a fost transmutată în anul 1979, şi mai apoi la Slobozia, în parcul din faţa Muzeului Naţional al Agriculturii, începând cu anul 2000.
Suportul acestui monument funerar este din piatră adusă de la o carieră din munţi, cel mai probabil de la una din carierele din actualul judeţ Buzău, aici fiind cea mai apropiată sursă de piatră, la doar 132 de km depărtare. Ştiind că transportul monumentelor funerare din secolul al XIX-lea se făcea cu carul cu 2 sau 3 perechi de boi, ne putem imagina cum a fost transportată această piatră din munţi până în mijlocul Câmpiei Bărăganului.
Textul pietrei de mormânt este în alfabet chirilic, în limba română şi prezintă numele tuturor celor cunoscuţi, ca fiind decedaţi, de către boierul care a comandat acest monument funerar: „SUPT ACEASTĂ PIATRĂ ODIHNESC OASELE ROBILOR LUI DUMNEZEU CHIRCA, STANA, DRAGOMIR, RIZAFTA, DUMITRAŞCO, PETCU, GHEORGHE, TUDORACHE, DOBRA, MARIA, TUDORA, IEREI/PREOT BARBU, PREZBITERA/PREOTEASA VOICA, PĂUNA, DRAGOMIR, DUMITRAŞCI, VELICA, MARIA, TUDORA, STAN, PENA, MATEI, RADU, ANCUŢA, DUMITRA, DOBRA, ZAMFIRA, IVAN, ZAHARIA, PAVEL. 20 APRILIE 1767” (transcriere preluată din fişa de monument a Bisericii Poiana, 1966, arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului).
Piatra se află acum în pridvorul Bisericii de lemn Sf. Nicolae din Slobozia, Ialomiţa şi va putea fi văzută odată cu încheierea lucrărilor de restaurare iniţiate la monument.
Muzeograf,
Andreea Panait