Scad indicii ROBOR

Perspectiva scăderii inflației în următoarele luni cât și nivelul mai crescut al lichidității în piața monetară au avut darul de a reduce semnificativ valoarea indicilor ROBOR.

Rata anuală a inflației este așteptată să continue să scadă în viitorul apropiat, la valori sensibil inferioare celor anticipate anterior, dar să urce apoi și să se mențină pe orizontul relevant pentru politica monetară în proximitatea punctului central al țintei, similar previziunilor anterioare”, se preciza în comunicatul de presă care a urmat ședinței de politică monetară a BNR din 12 noiembrie, a cărei țintă anuală de inflație este de 2,5%, cu o variație de +/- 1 punct procentual.

Această evoluție va avea ca efect o reducere a costurilor pe care le vor suporta cei ce au credite în lei, odată cu finalul perioadei de nouă luni în care plata a fost suspendată.

Semnalul dat în piață ar putea semnala o decizie a BNR de a reduce vineri, 8 ianuarie, nivelul dobânzii sale cheie care se situează la 1,5% începând cu 6 august trecut.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 2,01 la 1,91%, cea mai scăzută valoare începând cu jumătatea lui noiembrie 2017.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 2,09 la 2,04%, valoare minimă începând septembrie trecut, iar indicele la 12 luni a alunecat de la 2,12 la 2,08%.

Scăderea dobânzilor nu a adus și o apreciere a leului. Cursul euro a crescut de la 4,8691 la 4,8710 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,867 – 4,874 lei.

Perechea euro/dolar fluctua în culoarul 1,2246 – 1,2286 dolari, aproape de maximul ultimilor doi ani și jumătate de 1,2303 dolari, atins luni. Piețele așteptau rezultatul alegerilor pentru Senat din statul Georgia, în sudul SUA.

Cursul monedei americane a crescut marți de la 3,9609 la 3,9661 lei.

Media monedei elvețiene a coborât de la 4,5036 la 4,5029 lei, iar cotațiile din piețele internaționale fluctuau în culoarul 1,079 – 1,082 franci/euro.

Noua carantină totală impusă în Anglia și Scoția va amplifica criza în care se află economia britanică. Lira sterlină a coborât la 1,1045 – 1,1093 euro iar cursul a alunecat de la 5,4234 la 5,3871 lei.

Uncia creștea pe piețele specializate la 1.938 – 1.949 dolari, ceea ce a făcut ca BNR să stabilească un preț al gramului de aur de 248,2248 lei față de 246,2338 lei în ședința de luni.

În regiune, media monedei poloneze se aprecia la 4,5446 zloți/euro iar a celei maghiare se deprecia de la 360,9 la 361,29 forinți/euro.

Bitcoin a coborât luni seară pe platforma integratoare WorldCoinIndex până la 29.000 dolari, după ce a atins duminică maximul de 34.792 dolari. Marți, cotațiile fluctuau în culoarul 30.000 – 32.900 dolari.

Radu GEORGESCU

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate