Satul ialomițean în secolul al XIX-lea

 

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

Satul ialomițean în secolul al XIX-lea

Pământul, la începutul secolului al XIX-lea, era deţinut de: moşieri, stat, mănăstiri, moşneni. Omul de rând, liber, lucra bucata de pământ şi dădea o taxă, de obicei a zecea parte din profit, celui care deţinea pământul. Persoana privată de libertate lucra pământul la cererea deţinătorului de proprietate, având o mică parte din profit. Moşnenii aveau pământul lăsat moştenire din generaţie în generaţie, dar nu erau latifundiari. În anul 1856 s-a emis legea privind dezrobirea romilor. Aceştia erau obligaţi să se statornicească şi să formeze comunităţi. Anul 1859 – Constituirea Principatelor Unite. Acum, Ţara Românească s-a unit cu Moldova sub un singur domnitor. La 1863 s-a emis legea secularizării mănăstirilor și s-a produs trecerea pământului din administrarea mănăstirilor închinate Greciei, Ierusalimului şi Muntelui Athos, în administrarea Principatelor Unite. Anii 1864, 1883, 1893 sunt importanţi prin emiterea unor legi de expropriere a moşiilor marilor latifundiari şi împroprietărire a ţăranilor.

Satul ialomiţean, cu toate că s-a format de cele mai multe ori din oameni venetici de aceste locuri, respecta cutuma – în acest caz gura satului, un fel de punere în practică a legilor Sfatului Bătrânilor/Moşilor. Atât la naştere şi căsătorie, cât şi în cazul unui deces, întreaga comunitate contribuia cu mână de lucru sau finanţe, după caz, alături de familia implicată în astfel de momente.

Într-un sat închegat al sfârşitului secolului al XIX-lea nu lipseau: biserica, şcoala, primăria şi centrul satului – vatra satului.

Biserica – Instituţia Bisericii era deţinută de Mitropolie. Avea slujitori desemnaţi de Mitropolie, cărora li se asigura casa şi pământul arabil. Clădirea Bisericii era construită de proprietarul pământului: de moşier, de mănăstire, de stat sau, după caz, de comunitatea sătească. Aici se marcau momentele principale ale vieţii omului de la sat: naşterea (botezul), căsătoria (cununia) şi moartea (înmormântarea). Aici se legau noile cupluri, în vederea formării de viitoare familii, la horele ţinute lângă biserică în fiecare zi de duminică, când nu era post. Aici era locul unde se strângea întreaga comunitate şi în văzul, respectiv aprobarea comunităţii, noile cupluri se formau, culminând prin cununia la biserică. Când comunitatea fugea din faţa urgiilor şi/sau a bolilor necruţătoare, era urmată de personalul bisericii. Cimitirul se afla, de obicei, în jurul Bisericii sau la capătul satului, în aproprierea Bisericii. Locul de înmormântare era marcat cu cruce. Înmormântarea se făcea conform regulilor locului şi cu influenţe din zona de unde provenea familia celui decedat. Crucea de mormânt era importantă prin modul în care prezenta motivele specifice funerare (cum ar fi: Talpa cerului, bradul, dualitatea feminină-masculină). Aceste elemente erau comandate meşterului, de către familia celui decedat în funcţie de puterea financiară şi de regulile comunităţii.

Şcoala – acolo unde nu exista clădirea şcolii, educaţia era asigurată de către un învăţător plătit din banii comunităţii, iar cursurile se desfăşurau prin rotaţie la câte o casă din comunitate. Moşierul se implica de obicei în dezvoltarea sistemului de învăţământ. Sunt exemple de moşieri care au asigurat atât locaţia, cât şi dotarea şcolii, precum şi transportul învăţăceilor la cursuri.

Clădirea Primăriei era construită, de obicei, de către stat. Primarul era ales prin vot, acesta era remunerat de către stat. Tot la Primărie se afla şi sediul poliţiei.

Vatra Satului era locul din centrul comunităţii, locul de întâlnire a capilor comunităţii, unde în vechime se ţinea sfatul bătrânilor, unde se judecau diferite cauze morale sau care ţineau de împărţirea pământului. Era locul unde se făceau anunţuri importante pentru întreaga comunitate. Pe perioada secolului al XIX-lea, odată cu schimbările politico-administrative, scade importanţa acestuia ca şi for hotărâtor. Totuşi, hotărârea de a schimba locaţia vetrei satului şi stabilirea unui nou loc al acesteia era luat încă de sfatul bătrânilor care era respectat ca for superior şi de organizare. Bătrânii/Moşii erau oameni în vârstă, înţelepţi, capi de familii, eminamente bărbaţi.

Muzeograf,

Andreea Panait

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved