SAPA MANUALĂ

 

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

SAPA MANUALĂ

Sapa este o unealtă agricolă manuală, antică, folosită pentru a afâna pământul, pentru a îndepărta plantele dăunatoare din culturi și, de asemenea, la pregătirea solului pentru o nouă recoltă. În mitologia sumeriană, invenția sapei este atribuită lui Ehil, șeful consiliului zeilor. În unele societăți timpurii, curățarea pământului se făcea cu ajutorul uneltelor tradiționale manuale simple, precum bețele de săpat sau hârlețul.

Semănatul se făcea prin realizarea unor găuri și îngroparea semințelor. Neîndoielnic, formele și dimensiunile sapelor făcute de fierarii satelor s-au aflat, pretutindeni, în concordanță cu scopul folosirii lor, cu tradiția locală și cu caracteristicile solului ce trebuia lucrat. Potrivit datelor de teren, principalele tipuri de sape aveau formă trapezoidală, rectangulară, de segment de cerc, de triunghi isoscel rotunjit la vârf etc., cu o coadă din lemn, special ales pentru o mânuire cât mai ușoară a uneltei.

În arheologie, în majoritatea siturilor, cea mai comună metodă de lucru era aceea de a sta în genunchi și de a săpa cu mistria, însă mai eficientă a fost metoda de îndepărtare a pământului cu ajutorul sapei. În ultimii 15-20 de ani, sapele au fost înlocuite cu unelte mai performante, deși nu tot atât de trebuincioase precum tradiționala sapă, aceasta fiind folosită mai ales pentru curățarea spațiilor deschise de interes arheologic.

În zilele noastre, sapa a rămas o unealtă populară, dar este folosită din ce în ce mai rar. Datorită utilizării plugului și a utilajelor agricole tot mai performante, sapa a început să piardă teren, dar cu siguranță nu va dispărea definitiv din viața agricultorilor.

Muzeograf Ion MARIAN

Foto: Elena Slujitoru

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate