Să nu uiți, Klaus !

E în natura noastră umană înclinația de a ne lăsa păcăliți de timp. Ne obișnuim să-i încredințăm obligațiile, amânându-le de pe o zi pe alta, zicându-ne că în acel moment avem ceva mai important de făcut, iar chestiunea în cauză poate să mai aștepte. E un fel de a spune, pentru a ne menaja comoditatea, pentru a justifica doza de inerție de care nu putem scăpa. În felul acesta, un prieten, un colaborator sau o simplă cunoștință așteaptă zadarnic răspunsul la o scrisoare, să zicem.

Impolitețea, ca să nu spun mai mult, ne pare gravă de la bun început. Desigur, nu vom dormi liniștiți. Inconștientul nostru ne mustră prin somn. Numai că amânarea îl scoate treptat din circuit, îl împinge spre alte rele, iar când ne aducem aminte, constatăm că e prea târziu. Sau problema nici nu a fost importantă, de fapt. Jena dispare, cum dispare un mic spin din țesuturi, fără să-ți mai creeze neajunsuri. Timpul – șubreda scuză – a lucrat în favoarea ta, absolvindu-te de cearta conștiinței. Aceasta când e vorba de tine. Dar când tu ești cel care soliciți ceva? Bați la o ușă și aceasta, adevărat, ți se deschide. Persoana respectivă, în măsură să te ajute, îți promite întregul concurs. Numai că nu se poate imediat: trebuie să mai aștepți. Și aștepți să fii anunțat, te bazezi pe cuvântul lui. După o lungă așteptare te prezinți din nou. Ți se oferă o nouă pilulă că a fost ocupat, dar a și uitat, având alte probleme de rezolvat. Și iarăși aștepți să nu mai uite, dar degeaba: uită mereu. Lipsindu-ți insistența, tu însuți ai oferit un prilej de uitare și-ți vine să fredonezi că timpul și-a spus cuvântul în favoarea ta. Și nici în favoarea cărții uitată pe masa unei edituri, spre exemplu.

Ai avut în tinerețe o întâlnire, ai întârziat aruncând scuza că ceasul e de vină. De fapt, ai uitat și ți-ai amintit mai târziu. La școală, ai uitat caietul acasă, ai uitat să plătești datoria celui care te-a împrumutat, procurorul uită și ține în sertar dosarul celui favorizat până se prescrie, ai uitat să închizi apa la baie, ai uitat că te-ai spovedit și ai promis că te lepezi de Satana. Până și Dumnezeu a uitat să mai dea ploaie pământului uscat de secetă. Se uită, uneori deliberat, alteori promisiunile devin lucruri uitate. Cazuri maligne care se mizează pe trecerea vremii spre a deveni mai puțin acute. Sfidare? Cred mai degrabă că se merge pe un calcul ieftin, pe o anumită trăsătură psihologică, pe facultatea omului de a uita. Dar cel mai grav este când intri în politică, când lupți în campania electorală să convingi oamenii să te aleagă și după ce te numești deputat sau senator uiți toate cele promise. Patologic, s-ar crede că ai dat în Alzhaimer. Și mai grav este să fii ales președintele țării și pe schiuri, din viteză să nu-ți mai aduci aminte ce ai promis. A zis că va fi echidistant față de toate partidele, că va colabora cu toate, dar a uitat încă de la prima navetă la Sibiu. A uitat că încalcă Constituția și că mai mult de cinci ani nu a avut ca obiectiv decât lupta politică cu PSD. A uitat și de Proiectul „România Educată”, care este un pachet de lozinci cu o strategie de 12 ani. Întotdeauna și-a dorit guvernul său, uitând că guvernul este al României. A participat în plină pandemie la Congresul PNL, unde erau 5000 de oameni. A participat fără mască uitând că întrunirile cu peste 200 de persoane erau interzise. Purtați voi mască și spălați-vă pe mâini, că eu uit și nu îmi cer scuze. Minciuna a dus la uitarea promisiunilor făcute la începutul celui de al doilea mandat, când li s-a promis românilor stabilitate și în realitate a strigat „fără PSD și pensii speciale”. Dar, până la urmă chiar dacă a spus că atâta timp cât va fi președinte nimeni de la PSD nu va fi prim ministru, a uitat și a numit trei prim miniștri. În final, s-a vindecat de „ciuma roșie” și a realizat coaliția cu PNL. Acum are guvernul său format din două partide și a creat stabilitate. Pensiile speciale vor fi plătite până în 2070 și turismul cuplului prezidențial va continua. Anul acesta vom avea 4 tipuri de alegeri și Klaus mai are de stat 12 luni. Sperăm să nu uite că nu trebuie să se implice în campaniile electorale și să-și vadă de vacanțele lui. Colac peste cucuveaua de la Cotroceni a venit și știrea că vrea să ajungă președinte al Consiliului European. Renunță la naveta spre Sibiu? Sau îi găsește și doamnei Carmen un post bunicel! Ar trebui ca toți uitucii, în frunte cu cel de la Cotroceni, să citească sau să recitească romanul „Desculț” al lui Zaharia Stancu. Îndemnul „Să nu uiți Darie!” are o rezonanță aparte pentru fiecare, în mod special când reflectăm la istoria celor 35 de ani de democrație, uneori încălcată de unii care uită să respecte Constituția și legile țării.

Gheorghe Marinel

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved