S-a semnat contractul de achiziție privind întocmirea documentației tehnico-economice pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatorului Spitalului Județean de Urgență Slobozia

 

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a semnat contractul de achiziție publică privind întocmirea documentației tehnico-economice, faza Proiect Tehnic și Detalii de Execuție, asistență tehnică proiectant și lucrări de execuție din cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia”.

Consiliul Județean Ialomița are demarate patru proiecte care privesc Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în valoare de peste 30 de milioane de euro, care se referă la construirea unui Bloc Operator, modernizarea și dotarea incintei SJU, modernizarea, extinderea și dotarea UPU și modernizarea Ambulatoriului de specialitate. Două dintre cele patru proiecte sunt finanțare prin PNDL, iar două din fonduri europene (…)

Contractul semnat în data de 3 august este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, prioritatea de investiții 8.1, obiectivul specific-ambulatorii. Scopul proiectului este de a contribui la eficientizarea sistemului de sănătate a municipiului Slobozia și, implicit, în județul Ialomița prin reducerea internărilor evitabile în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, cât și la accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul Ambulatoriului.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea infrastructurii sociale prin reabilitarea și modernizarea Ambulatoriului din cadrul SJU Slobozia în vederea creșterii accesului la servicii medicale primare specifice.

Prin proiectul de reabilitare se dorește scăderea timpului necesar pentru diagnosticare și tratament ca urmare a reabilitării și modernizării obiectivului, scăderea numărului de pacienți internați și diagnosticarea pacienților în stadiul incipient în vederea tratării cu succes a unor serii de afecțiuni mai ușoare, prevenind astfel agravarea lor, ca urmare a crării unor condiții de tratament la standarde europene.

Perioada de implementare a proiectului este de 26 de luni în ceea ce privește documentația și 24 de luni pentru execuția efectivă.

Contractul are ca obiect întocmirea documentației tehnico-economice, faza PT și DE, asistență tehnică din partea proiectantului și lucrările de execuție.

Lucrările de bază constau în punerea în siguranță, prin intervenții de consolidare, conform expertizei tehnice, a tuturor corpurilor de clădire, termoizolarea fațadei partea opacă utilizând vată minerală bazaltică, refacerea finisajelor exterioare și interioare, termohidroizolarea soclului, placă peste etajul I și IV, înlocuirea sistemului de scurgere ape pluviale la nivelul teraselor plus introducerea unui sistem de degivrare, înlocuirea completă a instalațiilor termice, sanitare, electrice curenți tari și curenți slabi, dotarea clădirii cu centrală termică proprie, cu generator electric și UPS, înlocuirea ușilor de acces cu unele conforme cu evacuarea, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie PVC, sistem nou de climatizare și ventilație, dotare cu două lifturi.

Valoarea proiectului este de 13.621.254 lei fără TVA (16.209.292 lei cu TVA).

Felicit echipa de implementare a Consiliului Județean și a Spitalului Slobozia. Este o primă etapă a acestui proiect, am lucrat foarte mult ca să accesăm aceste fonduri europene, iar de-acum înainte rămâne ca supervizorul să facă echipă pentru a realiza o lucrare foarte bună. În acest moment, Ambulatoriul de la Slobozia arată într-o stare deplorabilă, în condițiile în care, în această clădire, timp de 40 de ani, nu s-a întâmplat nimic fiind astfel foarte multe lucruri de făcut (…) Știți și dvs că încă de la începutul mandatului am avut trei obiective majore: sănătatea, drumurile județene și atragerea fondurilor europene. Prin tot ceea ce am făcut noi în cei 4 ani am încercat ca zilnic să ajungem să ne îndeplinim obiectivele pentru care noi am cerut încrederea cetățenilor. Eu sunt satisfăcut că avem aceste proiecte în domeniul sănătății care se vor derula în condiții foarte bune, aproape jumătatea din drumurile județene sunt în lucru, iar la capitolul absrobția fondurilor europene este foarte clar că suntem mult peste ceea ce ne-am stabilit noi, inițial”, a declarat Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.

În Ambulatoriul integrat SJU funcționează peste 22 de cabinete medicale care acordă servicii de specialitate atât pacienților din municipiu cât și din județ pentru că sunt cabinete unice în Ialomița având o adresabilitate de peste o sută de mii de consultații pe an. Prin implementarea acestui proiect gradul de adresabilitate va crește cu 25 la sută, mai ales că se mărește capacitatea de investigații paraclinice. Pe lângă investigația paraclinică radiologică mai este și o dotare și o modernizare a laboratorului clinic care face parte din acest proiect.

Este unul dintre proiectele care sper să aibă finalitate, mult mai repede, pentru că avem nevoie ca acest spațiu să fie modernizat. Două lucruri aș vrea să remarc în acest proiect: toată baza de tratament va fi mutată în locul Blocului Operator de la etajul IV, ceea ce înseamnă un lucru extraordinar.

Dotarea bazei de tratament și tot ce am gândit cred că va da multe bătăi de cap, dar va aduce un plus pacienților din județ. Al doilea aspect se referă la toată aparatura de Radiologie care va fi adusă la parterul Ambulatoriului și cu care, la acest moment, ne mândrim (…) În toată această perioadă grea pe care am traversat-o și pe care încă o traversăm, am avut posibilitatea să nu intersectăm traseele pacientului COVID-19 cu non-COVID la Computerul Tomograf (…) Este un proiect ambițios, mai ales că au venit foarte mulți medici în ultimii ani ceea ce ne face să gândim că va fi un lucru extraordinar pentru județul nostru. Încet, încet ne bucurăm de finalitatea tuturor proiectelor pe care le-am gândit în urmă cu 4 ani și nu ne oprim aici, pentru că mai avem încă două proiecte în lucru”, a precizat Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Mircea Toader, reprezentantul firmei câștigătoare, SC Construcții Erbașu SA, a dat asigurări privind respecarea termenului de finalizare a proiectului, mai ales că acesta este unul generos.

Sperăm să facem echipă cu reprezentanții Consiliului Județean Ialomița și ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia și vă asigurăm că firma noastră se va încadra în termenii stabiliți prin contract, posibil chiar mai devreme pentru că termenul de execuție este generos. Mai mult decât atât, sperăm să fie un proiect de succes care să arate așa cum s-a stabilit pe hârtie.”, a declarat Mircea Toader.

Petronela MOROIANU


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved