În vederea extinderii rețelei de gaze naturale în municipiul Fetești și înființării acesteia în comuna Stelnica, a fost necesară concretizarea parteneriatului dintre cele două unități administrativ teritoriale. În acest scop, cele două autorități au constituit Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Fetești – Stelnica. Termenul pentru obținerea deciziei judecătorești privind forma juridică a acestei asociații a fost stabilit pentru data de 2 martie.
Proiectul “Extindere rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în cartierele: Coloniști, Fetești Oraș, Vlașca și Buliga din municipiul Fetești și înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Stelnica, Județul Ialomița” este finanțat din bugetul de stat prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 132,5 milioane de lei.