Am participat săptămâna trecută la un seminar organizat de Centrul de Instruire și Consultanță Labor în localitatea Dragalina (județul Călărași), un seminar de analiză a stadiului implementării proiectului „Romii de stepă – o poveste despre trecut și drumuri către modernitate”, derulat din iunie 2022 în patru județe și care se adresează elevilor din comunitățile de romi din Andrășești, Căzănești, Slobozia și Traian din județul Ialomița, Dragalina din județul Călărași, Berteștii de Sus și Gura Călmățui din județul Brăila, Cernica din județul Ilfov, Rușețu și Sergent Ionel Ștefan din județul Buzău.
Nu intrăm prea mult în elementele de prezentare a proiectului, pe care le regăsiți în comunicatul de presă din această pagină, vom reține doar scurte informații și detalii oferite de Ema Marin, managerul de proiect, atât privind activitatea Centrului Labor cât și proiectul aflat acum în derulare.
Ema Marin: Centrul de instruire și Consultanță Labor a fost înfințat în urmă cu 23 de ani, în anul 2000. Organizația noastră a derulat câteva proiecte de succes, promovând în permanență educația la toate nivelurile ei, cu deosebire privind accesul la educație și cultură, dar și la diverse competențe socio-economice. Principalele domenii de activitate au vizat ocuparea forței de muncă, educație permanentă, dezvoltare publică comunitară și educație civică, formare profesională, aceasta din urmă fiind o activitate foarte complexă. Au fost promovate proiecte de succes, doamna Elena Pacală prezentă aici vă poate confirma că au fost zeci de astfel de proiecte.
Amintesc doar câteva.
„Romi în Bărăgan – Inventarul unui mod de viață”, care a vizat dezvoltarea dialogului intercultural și creșterea gradului de înțelegere a romilor din Bărăgan. Proiectul a debutat cu o campanie de teren privind inventarierea istorisirilor orale ale romilor în zece comunităţi de romi studiate în județele Ialomiţa (Traian, Albeşti, Borăneşti, Vlădeni), Călăraşi (Mânăstirea, Borcea, Spanţov) și Brăila (Roşiori, Berteştii de Jos, Gropeni). Un proiect complex, concretizat printr-un concurs de fotografie, o expoziție de fotografii itinerantă în cele zece comunităi, editarea în o mie de exemplare a unui catalog al expoziției și a o mie de exemplare din lucrarea “Romi în Bărăgan – Inventarul unui mod de viaţă”.
În domeniul formării profesionale cu rezultate foarte bune au fost proiectele “Poţi şi tu!” (care a a avut ca obiectiv dezvoltarea competențelor de ocupare și adaptare la piața muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din zona rurală și persoanele ocupate în agricultură cu venituri reduse) și “Ajută-te singur! Măsuri active pentru şomerii ialomiţeni”.
Proiectul„Omagiu eroilor din Câmpie – Un Memorial pentru Sacrificiu şi Vitejie în Bărăgan” finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale pentru aniversarea Centenarului României şi a Primului Război Mondial s-a desfășurat în zece localități judeţele Brăila, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov. El a fost concretizat prin realizarea unor emisiuni radio, organizarea unor evenimente expoziționale în cele zece comunități și finalizat printr editarea unui excelent album cu reportaje și interviuri rezultate din documentările de teren.
Un alt proiect (finalizat anul trecut în martie) a fost „Vino la școală” și a vizat activități privind reducerea abandonului școlar, având ca obiect accesul la un învățământ general pentru preșcolarii și elevii Liceului Tehnologic „Sf. Ecaterina” din Urziceni, accentul fiind pus pe populația de etnie romă.
Proiectul „Romii de stepă – o poveste despre trecut și drumuri către modernitate”, cel pentru care ne-am întâlnit astăzi, este în plină derulare și presupune activități diverse prin educație nonformală și aici includem realizarea și promovarea de producții artistice și produse culturale, precum ateliere storytelling și teatru experiențial, care se desfășoară bilunar. Urmează să debuteze o altă activitate, care se referă la arta culinară tradițională romă, care se va dovedi a fi interactivă, pentru că zece persoane de etnie romă vor fi pregătite să gătească într-o bucătărie profesională rețete specifice etniei lor.
Când am promovat proiectul ne-am propus ca rezultate îmbunătățirea accesului la cultură și sprijinirea inițiativelor culturale în comunitățile rome, care vor fi atinse prin intermediul mai multor activități. Ne-am propus de exemplu să creăm trei locuri de muncă, ca număr de persoane care vor fi fi vizate de măsuri de capacitare avem 64, iar toate activitățile culturale ale proiectului se adresează unui număr de minim cinci sute de persoane. Sunt organizate 16 activități de artă contemporană vizând cultura romă, 10 persoane de cultură romă vor fi instruite la locul de muncă.
În continuare, Ema Marin a vorbit despre experiențele echipei de implementare în activitățile de teren, despre oamenii cu care s-a intrat în contact, venind în susținerea acestora cu o serie de fotografii de la fața locului, fotografii care au surpins activități de zi cu zi a romilor, dar și evenimente deosebite din viața comunităților precum și realizări artistice ale elevilor romi.
Nicolae TACHE