Dan Elias
Până și iohanis a uitat complet de România educată, dar ministrului educației nici prin cap nu-i trece. El vrea o sută de legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru și normative cu care să transforme învățământul într-un paradis. Auzind această gugumănie nu am putut să nu mă întreb de unde să fie starea de prosternare în fața șefului. Să fie de la vaccin sau de la caniculă!?
Nu există nici o îndoială că situația învățământului românesc este consecința acțiunilor unor astfel de indivizi (și mă refer la amândoi), berbecăind prin educația copiilor noștri. Milioane de părinți vor fi iarăși în situația de a nu mai înțelege nimic; trimestre, semestre și din nou trimestre, cu teze, fără teze, cu evaluare, fără evaluare, cu teme, fără teme, cu note, fără note…
Când vom înțelege că tot ce se petrece astăzi cu noi este rodul (!) educației din ultimii treizeci de ani, abia atunci vom face primul pas către luminița de la capătul grotei. Dacă nu cumva și asta se va stinge între timp. Școala românească are nevoie să predea dar să și învețe respectul și mândria, echilibrul și binele. Mai scutiți-mă cu marketingul și cu legile economiei de piață! Mai scutiți-mă cu propunerile elevilor și ale părinților! Mai scutiți-mă cu notele date de elevi profesorilor! În educație, libertatea și democrația sund doar figuri de stil, metafore ale bunului simț. Școala este cea mai frumoasă dictatură! Singura modalitate prin care putem învinge întunericul. O să ajungem să-l votăm pe Pitagora sau pe Cioran? O să avem libertatea de a alege ca la sfârșitul școlii să devenim proști și egoiști?
Astăzi, după evaluările naționale și după examenul de maturitate, ministrul iese și se laudă cu rezultatele în format statistic. Mie mi-ar fi fost rușine. Atât de mult a scăzut nivelul de pregătire încât peste câțiva ani le vom da la examene întrebări desenate. Să vedeți atunci statistică triumfalistă! Sigur că există tineri care muncesc, care învață și care au toate șansele să devină oameni adevărați, dar acest fapt nu este consecința acțiunilor statului, a ministrului sau a ministerului.
Priviți în jur. Ceea ce veți vedea se numește „țară”. O „țară” este locul comun al mândriei, al fericirii, al responsabilității și al păcii noastre. Simțiți așa ceva!? Dacă noi nu mai găsim nici un semn de împăcare cu lumea în care trăim, cum vreți ca tinerii noștri să nu viseze la alte plaiuri, nemioritice, dar care îi respectă și îi doresc.
Lăsați-i pe ei se regăsească oriunde pe această planetă România pe care am pierdut-o noi.