Riposta arhitectului Ion Vede la articolul „Monografia Sloboziei, coordononată de un autor de… almanahe”

Îmi exprim, în rândurile care urmează, aprecierea deosebită pe care o acord Primăriei municipiului pentru gestul de a fi sprijinit publicarea unui document de o valoare incontestabilă, Monografia Sloboziei. Dar, într-o și mai mare măsură, trebuie evidențiate meritele slobozeanului adoptat, George Stoian, care, cu răbdare și migală, a adunat, ani de-a rândul, date, informații, imagini de arhivă și le-a structurat și le-a pus în paginile impresionantului volum, împreună cu mai mulți coautori.

Asta însă nu mă împiedică să-mi arăt surprinderea, neplăcerea și o oarecare revoltă, îndreptățită, cred eu, față de cele publicate, în paginile ziarului “Ialomița” din data de 17 iunie a.c., de către domnul Gheorghe Marinel despre monografie. Acesta scrie, în termeni deloc eleganți la adresa celui ce-a coordonat în fapt, în mod real și indubitabil, realizarea monografiei municipiului, făcând trimitere la fapte petrecute în mileniul trecut sau mai de-acum și la personaje care, cu bune și cu rele, au făcut parte din viața de demult a urbei.

Nu știu și nici nu doresc să-mi spună cineva ce i-a legat și ce-i dezbină pe Gheorghe Marinel și pe George Stoian și nici care-i substratul dezacordului dintre domnul Ionel Constantin și coordonatorul adevărat al monografiei. Cu calități și defecte, toți suntem trecători prin viața Sloboziei și, dacă în urma noastră vor rămâne urme sesizabile, mai important este ca acestea să fie memorabile prin valoare, prin semnificații și să fie acceptate de concitadini, cu indiferență sau, poate, cu vreun oarecare respect.

Întâmplarea a făcut să particip eu însumi la realizarea unui capitol din monografia Sloboziei. Asta mi-a prilejuit cunoașterea, mai de-aproape, a caznelor facerii monografiei. Ani și ani de-a rândul, domnul Stoian a scotocit arhive, a căutat identități și personaje, s-a interesat despre locuri și fapte din care să poată contura, cât mai credibil, profilul așezării din mijlocul Bărăganului, desemnată în anul 1968 să fie capitală de județ. Acest om, venit în oraș abia în anul 1982, știe despre Slobozia multe, foarte multe date și fapte, dar nici nu și-a propus și nici n-ar fi putut să știe totul…

Monografia este abia un început de informare. Cine vrea și poate mai mult, să se zbată să dezvolte, să îmbogățească cu alte date și informații cele deja aflate din cartea pe care a coordonat-o George Stoian și care, se pare, l-a dezamăgit pe domnul Marinel… Pot spune că pe mine chiar m-au interesat informațiile pe care Gheorghe Marinel le introduce în textul său, despre viața culturală a urbei din anii 70-’80, amintindu-mi că existau, aici, și școală populară de artă, și teatru de amatori, și mai multe formații de dansuri, și animatori și împătimiți de cultură, că funcționau două cinematografe, două (pentru o vreme !) grădini de vară, o casă de cultură activă, un club al tineretului… Da, acestea funcționau, chiar dacă o bună parte din amatorii de acte artistice erau navetiști de București. Sigur, cei preocupați de artă și cultură și implicați în viața culturală a orașului aveau identități, meritând, poate, să fie menționați în carte. M-ar bucura mult ca acest subiect să fie dezvoltat într-o viitoare carte de către domnul Marinel, singur sau împreună cu colaboratori, putând să ne invoce amintirile sale despre oameni și faptele lor culturale care au animat Slobozia veacului trecut, căci la acestea se referă articolul.

Articolul mai face însă trimitere și la un alt fel de manifestări, artistice, în care au fost implicați slobozenii, mici și mari deopotrivă. Și regizorul acestor manifestări chiar a fost George Stoian ! Știu bine la ce se referă domnul Marinel, dar, în egală măsură știu că și acelea au făcut parte din trecutul orașului și al locuitorilor săi și că, la vremea producerii acelor spectacole, nu erau mulți cei care să-și fi exprimat, pe față, dezacordul față de organizatorii evenimentelor respective – după câte se cunosc public, până acum, domnul Marinel nu s-a numărat printre criticii, recunoscuți în epocă, ai acelor vremuri. După evenimentele din ’89, spectacolele omagiale au devenit reprobabile, iar organizatorii lor, blamați, fără ca cineva să țină seama de faptul că în spectacolele acelea se produceau fapte artistice, multe dintre ele fiind de înaltă ținută și de reală valoare. Dar se poate invoca tăvălugul istoriei, iar monografia este, ea însăși, un studiu științific amplu asupra trecutului Sloboziei.

Sigur, eu nu caut să provoc polemici despre monografie și respect dreptul oricui la opinie. Dar, atunci când constat că opiniile care se manifestă în spațiul public sunt vădit nedrepte, insidioase sau sunt exprimate fără ca realitatea să fie cunoscută celor ce propagă opiniile, simt că am dreptul de a încerca corectarea omisiunilor sau completarea informațiilor, cu onestitate .

Îndrăznesc să spun că lansarea publică a Monografiei merita să fie mai bine mediatizată, astfel ca, măcar cei interesați de eveniment să poată participa și să primească în dar un exemplar din carte ! Pentru că, altfel, nu ai de unde să-ți procuri Monografia, cu care să-ți îmbogățești biblioteca, dacă vor mai fi, prin Slobozia, multe case cu astfel de accesorii… perimate! Eu sunt, totuși, privilegiatul deținător al unui exemplar, cu autograful coordonatorului de carte! Și astfel pot răsfoi Monografia Sloboziei, oricând. Dar, în circumstanțele tehnologice ale acestor timpuri, ar fi bine ca Primăria Slobozia să adauge pe site-ul său și monografia, chiar și în formatul criticat în ziarul “Ialomița”.

Cu aleasă prețuire pentru știrea publicată în mod onest,

senior arhitect Ion Vede

 

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate