Luptă acerbă pentru evitarea celui de-al cincilea loc care duce la retrogadare
FC Rovine, după victoria de moral de miercuri în etapă intermediară cu Înfrățirea Jilavele, câștigă detașat la Victoria Munteni Buzău. Înfrățirea Jilavele nu cedează și învinge acasă categoric Viitorul Axintele. Real Cosâmbești, care s-a văzut, cum se spune, cu sacii în căruță, adică sigură de menținerea în Liga4, pierde lamentabil la Stăruința Broșteni, echipă aflată pe… cracă, adică în poziție de retrogradare în Liga 5. Profită, fără să joace cu Secunda Adâncata, Abatorul Slobozia, care revine pe poziția a șasea. FC Dridu, care se zbate să scape de retrogradare, învinge acasă cu un neverosimil 3-0 Victoria Tăndărei, echipă din prima parte a clasamentului până în acestă etapă. Un alt meci cu echipe din fruntea clasamentului: Bărăganul Ciulinița învinge acasă Viitorul Făcăeni. Cum era de așteptat, Recolta Bărcănești spulberă acasă codașa Unirea Scânteia. Unirea Urziceni revine la vremurile sale bune și învinge în deplasare la FC Iazu. O gură de aer pentru Unirea Grivița în tentativa de evitare a retrogradării, trei puncte în deplasare la Flacăra M. Kogălniceanu.
Concluzie: Dacă în lupta pentru titlul de campioană județeană FC Rovine s-a desprins oarecum decisiv, luptă acerbă pentru evitarea ultimului loc care duce la retrogradare între nu mai puțin de șapte echipe.
Rezultate, etapa 27
AFC Iazu – FC Urziceni 2-3
Staruinta Brosteni – Real Cosambesti 3-2
Victoria Mt. Buzau – FC 2018 Rovine 1-6
Infratirea Jilavele – CS Axintele 6-1
Flacara Mihail Kogalniceanu – Unirea Grivita 0-3
FC Dridu – Victoria Tandarei 3-0
Secunda Adancata – Abatorul Slobozia 0-3 (Secunda Adâncata s-a retras din campionat)
Baraganul Ciulnita – Viitorul Facaeni 3-1
Recolta Barcanesti – Unirea Scanteia 8-2
Clasament seniori
1 |
27 |
22 |
4 |
1 |
121 |
35 |
70p |
|
2 |
27 |
20 |
5 |
2 |
109 |
24 |
65p |
|
3 |
27 |
17 |
2 |
8 |
81 |
44 |
53p |
|
4 |
27 |
16 |
5 |
6 |
76 |
39 |
53p |
|
5 |
27 |
14 |
3 |
10 |
59 |
48 |
45p |
|
6 |
27 |
14 |
3 |
10 |
74 |
54 |
45p |
|
7 |
27 |
13 |
5 |
9 |
55 |
61 |
44p |
|
8 |
27 |
12 |
6 |
9 |
71 |
59 |
42p |
|
9 |
27 |
11 |
8 |
8 |
42 |
46 |
41p |
|
10 |
27 |
11 |
7 |
9 |
48 |
32 |
40p |
|
11 |
27 |
11 |
7 |
9 |
59 |
61 |
40p |
|
12 |
27 |
12 |
2 |
13 |
63 |
52 |
38p |
|
13 |
27 |
11 |
4 |
12 |
54 |
62 |
37p |
|
14 |
CS Axintele |
27 |
11 |
3 |
13 |
52 |
58 |
36p |
15 |
27 |
7 |
6 |
14 |
48 |
68 |
27p |
|
16 |
27 |
4 |
1 |
22 |
30 |
91 |
13p |
|
17 |
27 |
1 |
0 |
26 |
34 |
155 |
3p |
|
18 |
27 |
0 |
1 |
26 |
12 |
99 |
1p |
Liga 5 – Seria Est
Gloria Ograda și FC Movila pierd puncte prețioase în lupta pentru promovare
Rezultate seniori
ACS Gheorghe Lazar – Gloria Ograda 2-1
Inter Stelnica – Dunarea Giurgeni 3-2
Viitorul Platonesti – Recolta Saveni (nu ne-a parvenit rezultatul)
FC Movila – Gloria Gura Ialomitei 3-3
Victoria Bordusani – Ialomita Suditi (nu ne-a parvenit rezultatul)
Viitorul Valea Ciorii – Spicul Vladeni 0-3