Mâna bătrânei se apleacă și culege un scaiete de pe ciorapii de bumbac căzuți pe glezne. Îl ține puțin între degete, îl frământă, apoi îl lasă să cadă. Sătenii vin agale de la câmpul pârjolit, de unde au mai adunat două-trei brațe de coceni. Se salută din priviri, vorbesc aproape în șoaptă. Clopotul bisercii îi cheamă la slujbă.Toți își fac cruce și pășesc spre lăcașul sfânt. Deodată, o mașină cu girofar își face apariția pe ulița principală. Ce-o fi asta? Ce s-a întâmplat? Cică au venit niște procurori să ne întrebe de ce am votat să-l dăm jos pe Băsescu! Oamenii din satul Bâlteni din județul Gorj protestează. Procurorii se urcă în mașini și pleacă. Lucrurile nu s-au liniștit, fiindcă după cîteva ore polițistul aduce aproape 200 de citații și le distribuie la adresele respective. Oamenii sunt chemați a doua zi la Poliția din Rovinari. Mulți vorbesc că n-au mai văzut așa ceva de la colectivizare. Auzi, să dai declarație de ce și cum ai votat. Lideri ai USL au trimis o scrisoare Președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și Comisarului UE pentru justiție Viviane Reding prin care solicită o poziție oficială asupra modului cum procurorii DNA anchetează cetățenii din mai multe județe în legătură cum au votat la referendum. Cetățenii sunt puși să dea declarații jurând cu mâna pe Biblie. Mă întreb dacă ar ancheta un musulman ar veni și cu Coranul la ei?
În acest timp, Băsescu se plimba prin Covasna și Harghita și mulțumea maghiarilor că nu s-au prezentat la vot. Dacă aș fi fost în locul unui sătean anchetat nu aș fi scris o declarație, ci un testament care ar fi sunat cam așa: Eu, cetățeanul…, din satul invadat de procurori, las dreptul meu de a vota procurorului șef al DNA! Nu am alte rude colaterale, nici părinți în linie directă sau urmași nelegitimi necunoscuți, astfel că nimeni nu are dreptul să atace prezentul act pe cale legală sau alte căi. Procurorul șef poate să beneficieze de tot ce crede de cuviință din proprietățile mele intelectuale, inclusiv dreptul de a fi ales în vreo structură administrativă. În cazul când va mai avea loc vreun referendum sau alegeri parlamentare, procurorul șef are voie să voteze numai și numai cu Traian Băsescu sau cu un alt membru PDL, sau cum se va numi noua formațiune politică ce va înlocui portocaliul. În caz contrar, avocatul meu va sesiza Comisia Europeană și Departamentul de Stat American prin doamna Monica Macovei. Încheiat azi 21 august, orele 12 a.m. în dublu exemplar, manuscris identic.
Asta scriam in august 2012, când a fost invalidat referendumul organizat pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcția de președinte al României. Și după 10 ani de la plecarea doamnei Kovesi de la DNA, a Lui Maior și Coldea de la SRI și a altora care îl acopereau pe Băsescu, iată că, exact ca în scrisoarea a treia cu „Ce mai freamăt, ce mai zbucium!”, s-a dovedit că Băsescu a condus România timp de zece ani în calitate de colaborator al Securității. Mâna bătrânei care culegea scaieți de pe ciorapi și cei peste două sute de oameni anchetați și hăituiți de procurorii lui Băsescu pentru că au votat împotriva demiterii lui, au zdruncinat sistemul și au scos la iveală cine a fost cel care ne spunea să trăim bine, așa cum trăia el alături de Elena din Pleșcoi. Dumnezeu să-i dea sănătate.
Ce faci, Tinele, nu mai pupi inelul stăpânului? Acum, mii de bucureșteni din Sectorul 1, dar și mulți români din toată țara se întreabă dacă nu cumva se întoarce roata votului. Dovezi uluitoare, filmări cu fraudarea sacilor de vot, dispariția multor saci din secțiile de votare, diferențe enorme între voturile obținute de celălalt candidat și doamna primar Clotilde Armand, care a ieșit primăriță în aceste condiții, nu este anchetată nici acum. De acolo de sus, de la Luxemburg, șefa Parchetului General European privește cu nostalgie, iar urmașii ei de aici, prin somnul rațiunii, naște monștri.
Gheorghe Marinel