Reformă administrativă în … stand by la Slobozia!

* Primarul Dragoș Soare vrea o nouă organigramă, dar se răzgândește de la o lună la alta și numărul posturilor pe care vrea să le reducă tot scade

Administrația Soare a decis, din nou: 25 de salariați din Primăria Slobozia vor pleca acasă! Noua organigramă așteaptă să fie pusă în aplicare încă din luna iunie când, același primar al municipiului reședință de județ, anunța că aceasta este gata. Luna trecută a revenit și anunța că 30 de angajați urmează a-și părăsi birourile. Deși în campania electorală, Soare a susținut că restructurarea a o sută de posturi din cadrul administrației locale ar fi o soluție eficientă de reducere a cheltuielilor, iată că, de la o lună la alta, numărul posturilor pe care edilul vrea să le reducă scade, fix ca-n zicala <<cei patru evangheliști au fost trei, Luca și Matei!>>

Pe de altă parte, într-o ieșire publică, edilul urbei a adus acuzații grave administrațiilor precedente despre care susține că au lezat interesul public și că au creat prejudicii financiare imense comunității.

Încă de la începutul mandatului său, edilul municipiului reședință de județ avea în plan o reformă administrativă care să livreze comunității plusvaloare, pentru a putea duce la capăt tot ceea ce și-a propus. Pentru cei care nu știu, aparatul de specialitate al primarului prevede 161 de salariați, organigrama urmând a fi redusă cu 15%, ceea ce înseamnă că, la ultima strigare, 25 dintre angajați vor trebui să plece. Pe vechile bugete, peste 90% din cheltuieli erau alocate pentru salarii și funcționare, situație pe care administrația Soare vrea să o revizuiască, astfel că, după ultimele calcule, reducerea de personal ar genera o economie la bugetul local de 1,5 milioane de lei anual, bani care vor fi direcționați către secțiunea dezvoltare.

Prin noua organigramă nu vor mai fi câteva persoane în această Primărie, persoane care au creat vulnerabilități de la A-Z acestui sistem. Totodată, în aparatul propriu de specialitate al primarului se vor face economii de 1,5 milioane de lei anual prin reducerea de personal ori pentru următorii 3 ani înseamnă 4,5 milioane de lei din bugetul local (…) Aparatul propriu al primarului numără 161 de salariați, dar prin noua organigramă, numărul posturilor se reduce cu 25. Noi am făcut un calcul corect privind nevoia de personal a orașului ca să putem duce la capăt ce ne-am propus (…) Terminăm acum cu organigrama aparatului de specialitate al primarului, care a fost o lucrare extrem de complexă, pentru că nu ne putem permite procese, nu ne putem permite nerespectarea legii, urmând ca în perioada de după să ne îndreptăm atenția către organigrama Poliției Locale, a Direcției de Asistență Socială, a Direcției de Cultură, a DADP etc. și vom face reconfigurarea tuturor, astfel încât să avem un apart optim care să livreze cât mai mult comunității”, a explicat primarul municipiului Slobozia.

Chiar dacă Dragoș Soare „reconfigurează” organigrama Primăriei și renunță la unii angajați, există deficiențe de personal fix în zonele unde este nevoie de ingineri, respectiv Serviciul Urbanism, Direcția Tehnică, Serviciul Achiziții, Fonduri Europene, Serviciul Juridic care funcționează „foarte prost” etc.

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate