Proprietatea negustorului Stoian

 

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

Proprietatea negustorului Stoian

Boier şi negustor, membru al breslei Băcanilor din Bucureşti, activ încă de dinainte de 1818, după cum se observă în documentul original, şi care plătea cu sfinţenie cotizaţia de breaslă între anii 1838-1840, cum scrie la catastif, chir (jupanul) Petru Stoian Steneşti a ştiut să exploateze cererile de marfă exotică şi a făcut comerţ cu mărfuri aduse pe diferite căi în şi din puncte comerciale şi mari porturi ale lumii şi care deţinea proprietăţi în Bucureştiul din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Negustorul, ai cărui descendenţi au deţinut Ferma Perieţi, făcea comerţ în Ţarigrad – actualul Istanbul, Varna – oraş din Bulgaria de astăzi – şi Braşov – oraş comercial, aflat, la mijlocul secolului al XIX-lea, sub stăpânire Austro-Ungară.

Toate informațiile despre proprietățile sale se găsesc într-un catastif din colecțiile Muzeului Național al Agriculturii. În acest document, cu manuscris chirilic românesc şi bulgar, găsim informaţii preţioase despre cererea de marfă exotică, aici înţelegându-se produse fabricate în altă ţară, a bucureştenilor şi despre proprietăţile sale din oraşul mai sus numit.

Clădirile deţinute de negustor sunt consemnate în contractele de închiriere înscrise în catastif: o cârciumă şi o prăvălie, în rând cu cârciuma „ce le am pe locul Sfintei Biserici la Uliţa Târgovişte”; mai multe prăvălii pe Uliţa Târgovişte; o tabahana (tăbăcărie) cu 2 cazane de aramă, funie, ticnetă (vas de tăbăcit), postaf, tucitor, hambar şi cu 3 godine (sobe); o chirhana cu un godin; o odaie joasă cu o magazioară şi odăiţe; o odaie cu cerdac cu broaştele şi geamurile zdravene de la Fermă; o Fermă; o dugheană cu godin pe Uliţa Târgoviştei; o prăvălie cu odaia ei şi cu „toti tacâmurile (broaştele şi balamalele) ei”, 2 odăi gornite/cu cerdac, cuhnă (bucătărioară) şi magazioara pentru lemne; 2 odăi cu cuhne ce sunt „jos la chir Petre Brajiluf”; o prăvălie şi o băcănie cu odaie; o prăvălie pentru tutungerie de la Hanul Zanfirei; mai multe alte prăvălii la Hanul Zanfirei şi 2 odăi „ce le am în curte, acasă” cu cuhniile lor şi o magazioară pentru „lemni”.

Aceste proprietăţi le avea spre închiriere, după cum se observă în contractele de închiriere, în copii, existente în catastif. Ele conţin numele chiriaşilor şi se încadrează în perioada 1834-1844.

De reţinut este că plata chiriilor avea dată fixă, o dată la 6 luni sau la un an, chiar dacă aceste contracte erau pe mai mulţi ani. Se plătea de la 23 aprilie până la 26 octombrie, adică de la Sf. Gheorghe până la Sfântul Dumitru. Se plătea o arvână/avans şi se însemna exact data când chiriaşul trebuia să plătească restul chiriei. Se stipula clar ce includea închirierea: odaie cu cuhnie, cu câte godine, broaştele şi geamurile zdravene, cazane de aramă, ticnea (vas de tăbăcit piei), postaf, tucitor (vas pentru vin), hambar, magazioară pentru lemne, cerdac, cu „toti tacâmurile buni” şi altele. Erau situaţii când proprietarul accepta ca cel care închiria să aducă îmbunătăţiri locaţiei, iar în această situaţie plătea chiriaşului, pentru ceea ce adusese nou, până la jumătate din suma cheltuită pe îmbunătăţire.

Contractul se scria în limba cunoscută de ambii contractanţi. Multe dintre aceste contracte sunt scrise în limba bulgară.

Informaţiile din acest catastif sunt importante pentru istoria românească, dovedind organizarea şi ordinea actelor de închiriere şi proprietate, precum şi clauzele existente în perioada secolului al XIX-lea.

Muzeograf Andreea Panait

 

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate