Proiecte cu finanțare prin ADI Ialomița pentru alte cinci comunități locale

* Peste 11 milioane de lei de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița pentru proiecte de investiții în comunitățile locale ialomițene * În total au fost depuse 61 de proiecte * 39 de contracte au fost deja semnate * Ultimele semnatare, primăriile din Balaciu, Bărcănești, Grivița, Ograda și Munteni Buzău * Marți, 10 august, se închide sesiunea de depunere în cadrul PJDL.

Consiliul Județean Ialomița a semnat luni, 9 august 2021, încă cinci contracte cu finanțare în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală – Ialomița 2021. Balaciu, Bărcănești, Grivița, Ograda și Munteni Buzău sunt unitățile administrativ teritoriale care au semnat pentru finanțarea unor proiecte de investiții privind modernizarea iluminatului public stradal, dotarea SVSU și amenajarea unui teren de sport multifuncțional. În acest moment, 39 de primării din Ialomița au depus proiecte pentru realizarea unor obiective de investiții esențiale la nivelul comunităților locale. Valoarea totală a acestora depășește suma de 11 milioane de lei.

Aparate de iluminat Led eficiente energetic la Balaciu

UAT Balaciu a semnat un contract de finanțare în valoare totală de 340 mii lei, proiect care prevede ,,Eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Balaciu, prin înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu aparate de iluminat Led eficiente energetic”. Contribuția proprie a Primăriei Balaciu va fi în cuantum de 40 de mii de lei, de la ADI Ialomița urmând să primească suma de 300 mii lei. Durata de implementare a proiectului va fi de 8 luni.

SONY DSC

Acest contract semnat prinde foarte bine localității Balaciu, care este formată din cinci sate și care nu stă bine deloc pe zona de iluminat public stradal. Cu banii pe care îi vom primi și cu partea noastră de contribuție locală vom înlocui 402 lămpi, motiv care mă determină să fiu încrezător că mare parte a acestei probleme se va rezolva la nivelul comunității noastre”, a precizat Cornel Mihu, primarul comunei Balaciu.

Teren de sport sintetic multifuncțional în Grivița

Primăria Grivița și-a propus amenajarea unui teren de sport sintetic multifuncțional în localitate, investiție în valoare totală de 671.087,96 lei, din care contribuția proprie a UAT Grivița este de 371.087,96 lei, în timp ce ADI Ialomița va aloca suma de 300 de mii de lei. Proiectul nostru se referă la amenajarea unui teren de sport sintetic multifuncțional pentru cei aproximativ 450 de elevi din comuna Grivița. Terenul va fi amplasat în apropierea unității de învățământ tocmai pentru a veni în sprijinul acestor copii, care au nevoie să-și desfășoare orele de educație fizică în condiții bune”, a declarat viceprimarul comunei Grivița la semnarea contractului de finanțare. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.

Sisteme de supraveghere video la Valea Ciorii și Ograda

Pentru siguranța cetățenilor, Primăria comunei Valea Ciorii a depus la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița un proiect care prevede montarea unui sistem de supraveghere video în localitate, investiție a cărei valoare se va ridica la suma de 344.636,02 lei, din care contribuția proprie a UAT Valea Ciorii va fi de 53.421,38 lei, iar finanțarea din partea ADI Ialomița în valoare de 291.214,64 lei.

Durata de implementare a proiectului va fi de 9 luni.

SONY DSC

Și la Ograda, primarul Lilian Badea își dorește asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățeni, prin montarea unui sistem de monitorizare video. Valoarea totală a proiectului este de 331.329,48 lei, cu o contribuție a ADI Ialomița în sumă de 279.472,31 lei și o cofinanțare din partea UAT Ograda de 51.857,17 lei.

SONY DSC

Finanțarea acestor proiecte înseamnă dezvoltarea județelui, implicit a comunităților locale, ceea ce este un lucru foarte bun. În acest fel, ADI Ialomița își găsește rolul pentru care a fost înființată, iar noi trebuie să ne străduim să absorbim fondurile puse la dispoziție. Am semnat acest contract de finanțare pentru montarea unui sistem de supraveghere video în localitatea Ograda și sper să aducă cetățenilor un nivel de siguranță mai ridicat”, a conchis Lilian Badea, reprezentantul UAT Ograda la semnarea contractului de finanțare.

Durata de implementare a proiectului va fi de 9 luni.

Tractor multifuncțional la Bărcănești

Reprezentanții administrației publice locale din Bărcănești au ales să depună un proiect pentru achiziția unui tractor multifuncțional, un utilaj dotat cu toate echipamentele necesare SVSU din localitate, inclusiv a unei cisterne de apă utilă pentru stingerea incendiilor, care să ajute la diverse lucrări din comunitate.

SONY DSC

Avem 10 hectare de teren al primăriei, suntem pe primul loc la incendii și consider că era necesară o astfel de investiție. Bine ar fi să nu avem nevoie să folosim vreodată utilajul la stingerea unor incendii, dar mă bucur că îl vom avea în dotarea UAT. Tractorul îl vom utiliza și pentru decolmatarea canalelor, ceea ce este foarte important pentru noi”, a explicat primarul comunei Bărcănești.

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 12 luni și are o valoare totală de 444.774,40 lei, din care contribuția proprie a UAT Bărcănești este de 144.774,40 lei, în timp ce de la ADI Ialomița va primi suma de 300 mii lei.

Iluminat stradal la Munteni Buzău

UAT Munteni Buzău a depus un proiect care prevede „Modernizarea și extinderea iluminatului stradal în comuna Munteni Buzău, județul Ialomița”, în cuantum de 384.122,06 lei, din care: contribuția proprie a UAT Munteni Buzău este de 84.123,39 lei, în timp ce de la ADI Ialomița va primi suma de 299.998.67 lei. Și în acest caz durata proiectului va fi de 9 luni.

SONY DSC

Petronela MOROIANU

 

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved