Primarul și consilierii locali din Traian nu vor să mai ascundă gunoiul… după ușă

Primăria Traian a demarat, poate, cea mai mare acțiune de colectare selectivă a deșeurilor. Au fost înființate 15 puncte de colectare selectivă pentru fiecare categorie de deșeuri (hârtie /carton, plastic/metal, sticlă). Imaginile de față, elocvente, m-au determinta să-l sun pe Fănel Năstase, primarul comunei Traian, pentru detalii suplimentare.

– Da, dorim cu adevărat să rezolvăm problema salubrității comunei noastre. Primul pas a fost acela de a achiziționa pubele destinate fiecărei categorii de deșeuri, pe care le-am amplasat în punctele cele mai fierbinți ale comunei. Le-am transportat la fața locului cu ce am avut noi la dispoziție, cu remorcile, chiar și cu căruțele din comună.

– Din ce fonduri, domnule primar?

– Din fonduri proprii.

Are vreo legătură această acțiune cu normele stabilite de către Uniunea Europeană privind colectarea selectivă a deșeurilor?

– Nu neapărat. Am discutat cu cărțile pe față în consiliul local și am ajuns la concluzia că trebuie să facem ceva concret pentru salubrizarea comunei și ce putea să fie mai eficient decât a veni în întâmpinarea sătenilor cu amplasarea acestor recipiente cât mai aproape de gospodăriile lor!?

Sigur, nu ne așteptăm ca în foarte scurt timp toată lumea să accepte ideea de a aduce deșeurile la aceste puncte, dar, cu siguranță, ușor ușor se vor conforma.

– Vorbeați de un prim pas. Care va fi al doilea?

– Tot din bungetul local vom aloca fonduri pentru achiziționarea și dotarea grădiniței și școlii din Traian cu recipiente de colectare selectivă a deșeurilor, pentru fiecare instituție în parte, ba mai mult, cu recipiente adecvate, de mai mici dimensiuni, pentru fiecare clasă în parte. Sunt convins că în scurt timp comuna Traian va fi una din cele mai curate localități ale județului, dar pentru aceasta aștept și multă receptivitate din partea concetățenilor mei.

– Succes, domnule primar!

Nicolae TACHE

 

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved