Binecuvântați pe cei care vă blesteamă! Când omul ține de mânie, soarele să nu apună întru mânia noastră, iar ceea ce a trecut în al doilea grad de mânie, nu numai soarele îl apucă cu mânia, îl apucă și două, trei zile și o săptămână și o lună. Apoi este mânia cea mai grea decât toate, zacos, care pe românește se cheamă zavistie, adică invidie, pizmă, reavoință, intrigă în care mânia zace mult în sufletul omului. Duhovnicul Cleopa mai adăuga că au fost oameni bolnavi de zavistie care nu au putut nici la moarte să ierte fratele. Asta-i mai rău decât dracul. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie.
Dar de ce se cheamă zacos? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul, când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu ține mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile. Să intre în această categorie și preotul Cătălin Stanciu?Binecuvântați pe cei ce vă blesteamă! Nu am nevoie de binecuvântare, dar de când am arătat unele aspecte negative din activitatea managerului-preot al Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale am căpătat mânia acestuia. Cu dedicații și respect am trimis preotului Stanciu câteva din cărțile mele editate printre care și „In memoriam MihaiRuncan”. Nicio mulțumire, nici o reacție. Dacă nu i-a convenit ceva, putea să mi le returneze, fiindcă era în zavistie. Uneori și tăcerea spune mult. Cu „mânie duhovnicească” nu a făcut niciun comentariu.
În 1961 la Viena s-au întâlnit doi lideri mondiali, dușmani de moarte aflați într-o încordare ce putea duce la izbucnirea celui de al treilea război mondial. Este vorba de Nichita Serghevici Hrușciov, liderul sovietic și John Fitzgerald Kennedy, liderul SUA care au ajuns la o înțelegere privind retragerea rachetelor sovietice din Cuba. Și asta după ce Hrușciov bătuse cu pantoful în pupitrul de la Adunarea Generală a ONU pentru a domina. Dar s-au lepădat de invidie, de ură și în final și-au făcut și cadouri. Hrușciov a dăruit o sticlă de votcă din timpul Țarului Nicolae (1868) iar Kennedy i-a oferit o sticlă de whisky din1776 – anul în care a fost dată Declarația de independență a SUA. Ce ziceți, domnule Cătălin Stanciu: și-au mulțumit acești lideri unul altuia? Le-a trecut mânia? Am făcut acest expozeu, comparația fiind greu de imaginat, dar nu înțeleg de ce purtați în continuare tăcere. Spuneți public, prin orice mijloace, chiar dacă v-a dispărut postul local unde erați reluat și redifuzat de zeci de ori. Spuneți dacă mai organizați Festivalul de dans popular „In memoriam Mihai Runcan”? Și pe el îl mâniați că a fost prieten cu mine ? De ce nu-l propuneți cetățean de onoare al Sloboziei? De ce tot apelați la Valentin Albeșteanu, care a umplut statele de plată și aduceți slobozenilor „Povești din Bucureștiul de odinioară”? De ce nu tratați și cu omologii din București să duceți acolo „Povești de odinioară din Slobozia”? Parcă promovați și conservați cultura tradițională. Faceți-o și pentru Ialomița. Dacă mai organizați Fesivalul „In memoriam Mihai Runcan”, să știți că băieții lui vă pot pune la dispoziție cartea editată în memoria lui în foarte multe exemplare. Gratis, fără paraîndărăt. Sau poate vreți să-mi șterg numele de autor și să fiți trecut dumneavoastră, cum s-a mai întâmplat cu cartea despre Ion Albeșteanu. O dați pe greșeala tipografiei. Vă mulțumesc pentru ascultare !
Gheorghe Marinel