Poziția președintelui PSD Ialomița privind criza politică provocată de PNL și USR

 

Marian Pavel, președintele PSD Ialomița: „PSD nu va susține un guvern minoritar și nu va intra la guvernare alături de PNL”

În contextul crizei politice actuale cauzate de problemele din coaliția de guvernământ, președintele organizației județene a PSD Ialomița, Marian Pavel, a declarat public că sub nicio formă partidul pe care îl reprezintă nu va intra la guvernare alături de PNL și că varianta formării unui nou USL este exclusă. Mai mult decât atât, acesta mai spune că Guvernul Cîțu este vinovat de tot ceea ce se întâmplă, dar în integralitatea sa, că trebuie să plece și că problemele din coaliție trebuie rezolvate de cei din interior, PSD neavând amestec în această situație.

<< PSD nu se amestecă în această dispută. PSD îi va lăsa și pe liberali și pe cei de la USR Plus să-și rezolve problemele.>>

„PSD a spus clar că Guvernul este vinovat și că trebuie să plece, dar în integralitatea sa, nu doar primul ministru. Astăzi, 6 septembrie, se va lua în discuție calendarul moțiunii, dar am înțeles că sunt anumite semnături care n-ar fi în regulă pe acea moțiune. Atributul Biroului Permanent Reunit este acela de a verifica chestiuni de regulament, dacă moțiunea depusă de către cele două partide întrunește toate condițiile legale pentru a intra într-un circuit, dacă nu, acea moțiune nu va putea fi depusă. PSD, prin membrii săi din Biroul Permanent Reunit, nu se amestecă în această dispută. PSD îi va lăsa și pe liberali și pe cei de la USR Plus să-și rezolve problemele”, a transmis președintele PSD Ialomița.

În același context, șeful social democraților ialomițeni a mai spus că partidul pe care îl reprezintă a anunțat încă de la ședința Comitetului Politic, convocată la Olimp, că intenționează să depună o moțiune de cenzură pentru ca Guvernul Cîțu să plece.

De ce? Pentru nerealizările care sunt și nu s-a vorbit despre primul-ministru Cîțu, ci despre tot Guvernul Cîțu. Aceasta a fost declarația politică a liderilor PSD. La acel moment, toți reprezentanții coaliției de guvernare au spus că Guvernul nu trebuie să plece pentru că este unul performant. Între timp s-a întâmplat ceea ce se vede și anume o dispută în interiorul coaliției de guvernare, o dispută între USR Plus și PNL. După aceasta, USR Plus și AUR au adunat semnături și au depus o moțiune de cenzură, dar spunând de fiecare dată că ei nu vor să iasă de la guvernare, ci vor doar ca să plece primul ministru Cîțu. În momentul de față, noi ce ar trebui să facem? Să ne ducem ca remorcă a USR, să-i ajutăm să-l dea jos pe Cîțu și apoi ei să se reașeze la aceeași masă pentru negocierea unui nou guvern?! Nu este treaba noastră. A mai fost o discuție că nu ne-am prezentat la ședința anterioară a Biroului Permanent Reunit, însă vă reamintesc că înainte să înceapă procedura pentru alegerile parlamentare din septembrie, 3 luni nu s-au întrunit Biroul Permanent Reunit și Biroul Permanent la Senat. Îmi aduc aminte că doamna Valentina Vișan trebuia să depună jurământul și să meargă în locul meu la Senat, după ce locul rămăsese vacant ca urmare a faptului că am ajuns președinte al Consiliului Județean. De ce? De teamă ca să nu fie pusă pe ordinea de zi o propunere privind amânarea alegerilor pentru că eram în pandemie și atunci nu a mai spus nimeni nimic. Majoritatea, oriunde în lumea aceasta, are datoria de a asigura cvorumul. Nu putem să decidem noi de la PSD cine va fi președinte la PNL sau cine va fi președinte la USR! De ce să ne amestecăm noi în chestiunea asta?”, a mai spus președintele PSD Ialomița.

Liderul social democrat a admis că o demisie a celor cinci miniștri de la USR Plus, rămași în funcție, ar schimba configurația politică a actualului guvern, ceea ce ar duce la solicitarea unui vot în Parlament și atunci situația se simplifică, în sensul că va cădea guvernul. Mai mult decât atât, Marian Pavel a exclus varianta formării unui guvern format din PSD și PNL, susținând că PSD nu va susține niciodată un guvern minoritar, cea mai bună variantă fiind aceea de organizarea alegerilor anticipate.

PSD nu va susține un guvern minoritar și nu va intra la guvernare alături de PNL. Noi putem intra la guvernare în momentul în care guvernarea ne-o dă cetățenii. Ne întoarcem la popor, facem alegeri și cine câștigă … Noi am mai câștigat o dată, numai că s-a decis ca guvernarea să fie în altă parte”, a conchis președintele Pavel.


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate