,,Povestirile terapeutice” (I)

Regula – context de învăţare a autocontrolului

Braţe călduţe

Arc perfect de curcubeu, bolţi albastre şi-nsorite îmbrăcau pădurea verde. Mai jos, printre brăduţi, braţele călduţe ale soarelui mângâiau chipurile Ursoaicei şi puilor ei, Leila şi Lulu.

Precum la jucăriile de pluş, blăniţa lor, a celor două mogâldeţe, brună şi catifelată, se lăsa şi ea răsfăţată de blândele mângâieri ale mamei şi ale zorilor de zi luminoşi şi strălucitori. După cele dintâi rutine – spălatul ochişorilor, boticului, năsucului, pieptănatul blăniţei -, Leila şi Lulu îşi îndreptau alene paşii mici şi împleticiţi spre grădiniţă. Rucsacul din spatele fiecăruia ascundea creioane colorate, cărţi de colorat, dar şi micuţele şi atrăgătoarele caserole, pline cu zmeură, mustind de suc, frăguţe, la rândul lor, plinuţe. Dacă nerăbdarea nu le era pusă la încercare de ispititoarele creioane, zmeura şi frăguţele făceau să le abunde salivaţia. Neliniştea le era sortită doar… până la

momentul gustării de dimineaţă, care, deşi era aproape, părea că nu va mai sosi. Încurajat de Leila, Lulu, puţin mai mic de statură, mai leneş în mişcări, înainta anevoios. Ghiozdănelul devenea parcă din ce în ce mai greu, dar mai grea, mult mai grea îi părea… ,,regula”, pe care avea s-o întâlnească la râvnitul mic dejun. Păşea şi bombănea: ,,regula, regula, regula…” Cum Leila, o fetiţă-ursuleţ puternică, frumos şi sănătos dezvoltată, cu ochişorii ageri asemenea veveriţelor, nu era preocupată de bombănitul lui continuu, îl tot îndemna să mărească pasul, atâta tot. Nu în zadar, căci ajunseră chiar la timp în grădiniţă. Intrară în clasă şi se aşezară civilizat la măsuţele frumos orânduite. La un semnal al educatoarei-ursuleţ, se prinseră într-un cerc pentru interpretarea cântecelului despre… regulă. ,,Ah, regula, din nou, regula…”, bombăni din boticu-i cât o prună Lulu. Mintea lui se lupta din greu să împace gustul bun al frăguţelor cu ,,regula”.

Nevoit fiind, cânta cu ochii aţintiţi la doamna educatoare-ursuleţ, alături de ceilalţi colegi de clasă, cu mişcări uşoare, sugestive, înghiţind în sec:

,,Iată, de cum am sosit, / Printre cei asemeni mie, / Regula mi-am amintit. / De-o repet, îmi va fi bine. / Unu, doi, unu, doi, / Faceţi toţi la fel ca noi, / Trei şi patru, trei şi patru, / Ai grijă şi ţine pasu’. / De nu-mping şi nu alerg / Printre mese, scăunele, / Vor rămâne încuiate / Lacrimi, vaiet, bandajele. / Unu, doi, unu, doi, / Faceţi toţi la fel ca noi, / Trei şi patru, trei şi patru, / Ai grijă şi ţine pasu’.”

Însufleţiţi de versurile cântecelului şi de mişcările din refren executate cu vioiciune, în vârful lăbuţelor, pe puful pernuţelor, ursuleţii au înaintat către locul indicat pentru a-și ocupa civilizat locurile la măsuţe. Gustarea de dinaintea activităţilor animă întreaga clasă. Mai ales pe Lulu. Cum frăguţele îi cuceriră de-ndată mintea şi gustul, reuşi să rămână la măsuţă, fără zvâc. Sosi timpul şi pentru o următoare activitate. Desen: temă la alegere.

Când activitatea era aproape de sfârşit, Lulu îşi aminti că are în ghiozdănel creioane colorate, mai bine ascuţite şi mai interesante. O zbughi precum o săgeată, cu ţintă precisă, uitând de… reguli; răsturnă în drumul său scăunelul altui coleg, iar piciorul lui nimeri exact în speteaza următorului scăunel. Într-o

clipă, şiroaie, şuvoaie de lacrimi fierbinţi se rostogoliră de-a valma pe cei doi obrăjori ai lui, dar și pe ai celuilalt, căzut deja pe lucioasa podea. Salvarea veni de la doamna educatoare, mereu protectoare. Îi linişti degrabă sughiţul ce-i zgâlţâia puternic trupul prin blândele-i şi însufleţitele-i mângâieri. Nu numai lui, ci amândurora… Scuzele vinovatului, venind la timp şi tot la timp fiind primite, făcură minuni, şi liniştea se reaşeză deasupra întregii clase de prichindei îmblăniţi…

Alte activităţi împletite cu jocul în aer liber, la aparatele de joacă, umplură neaşteptat de bine programul. Astfel, numaidecât, amiaza sosi… într-o atmosferă de sărbătoare şi bucurie, căci… plecau rând pe rând spre căsuţele-bârlog, bine orânduite şi bine îngrijite de iubitorii lor părinţi.

Ajunşi acasă, cu gândul tot la joacă, respectară cu uşurinţă regula. O altă regulă… stabilită, de data aceasta, de mama lor.

Uitând de lovitură, Lulu se porni să-şi dezbrace hăinuţele, ca apoi să le aşeze în ordine pe speteaza unui scăunel mic cât el. Numai că mişcările îi erau încete, chinuindu-l dureri cumplite la picioruşul drept, din faţă. Cu privirea înfricoşată… de ruşinea faptelor sale, ceru totuşi ajutorul mamei:

• Auuu, mamă, te rog să mă ajuţi…, auuu, auuu, te rog!
• De ce nu-ţi poţi mişca braţul, Lulu? Ce s-a întâmplat? strigă îngrijorată mama sa.
• Ştii… , nu am respectat regula… Of, regula… Am alergat şi am căzut peste speteaza unui scăunel. Ba… am lovit şi un coleg. Îmi pare rău… Ştii, mi-am cerut scuze…, scuze ce mi-au fost primite…. I-am întins lăbuţa, apoi ne-am îmbrăţişat. Am rămas chiar buni prieteni… Crede-mă, te rog, e adevărat!

Ca o minune, zâmbetul a luat locul lacrimilor de pe obrăjorii lui…

• Să-ţi spună şi Leila dacă nu mă crezi pe mine…

Leila, cu chipul îmbujorat de ruşine pentru frăţiorul ei, încercă să-i explice mamei:

• Lulu nu reuşeşte să ţină minte regula, pentru că este prea mic să înţeleagă sau pentru că… poate… o uită mult prea repede… Deşi doamna educatoare ne-o reaminteşte de fiecare dată, în fiecare dimineaţă, printr-un cântecel vesel şi jucăuş.
• Lulu, spuse mama cât mai aproape de privirea lui, să se asigure că este ascultată şi, de asemenea, să-l asigure că este ascultat, doamna stabileşte reguli şi le repetă ca să ţi le reaminteşti, din grijă pentru tine şi pentru cei din jurul tău. Te poţi accidenta şi mai rău de atât, încât să fie nevoie să mergem la spital atât cu tine, cât şi cu cel nevinovat, rănit de isprava ta. Și nu știu dacă părinţii lui ne vor ierta cu atâta uşurinţă cum a făcut-o azi colegul tău şi doamna educatoare. Acum te pot ajuta eu, dar când va fi mai grav, nu te voi mai putea ajuta. Numai medicii pot fi folositori în astfel de situaţii.
• Promit, spuse el cu un nod în gât, ce-l chinuia nemilos.

Avea flăcări în obrăjori, care îl ardeau la fel de nemilos.

• Acum trage cu grijă picioruşul din pulovăraş. Imediat te voi bandaja, după ce unguentul va pătrunde bine-n piele. Apoi vom aştepta să se retragă umflătura… deja vineţie.
• Mulţumesc, mămico! … Apoi vom putea pleca la joacă?
• Desigur, zâmbi larg curajosului puiuţ, care era gata să suporte durerile ascuţite ale piciorușului, de dragul jocului…

Trecu şi seara, trecu şi noaptea, însă nu la fel de uşor ca în momentele de zburdălnicie, căci durerile… nu dispăruseră. Iată-i din nou la grădiniţă, cântând despre regulă. La masă fiind, lipeau de zor, cu plăcere, figuri geometrice pentru a realiza colajul ,,Ulciorul”. Cum Lulu mai voia şi alte materiale de la ispita-dulăpior, începu să se foiască, doar, doar să ţâşnească… Leila, de cum îl simţi, gândurile îi ghici şi pe loc îl nimeri. Puse degrabă lăbuţa ei peste lăbuţa lui, oprindu-l. Lulu o privi cu subînţeles, apoi îi mulţumi plecându-şi capul. Ochii li se umeziră. Clipeau cu repeziciune pentru a elibera lacrimi de frăţie, lacrimi de bucurie. Îşi zâmbeau şi se-mbrăţişau din priviri, se încurajau şi se felicitau tot din priviri. Martoră şi complice le deveni şi doamna educatoare, adusă parcă de bagheta magică, zbârlindu-le blăniţa din creştetul capului, în semn de simpatie, de aplaudare a reuşitei lor.

,,Repetiţia a dat roade, iar puişorii mei le-au şi cules…, îşi spuse cu satisfacţie şi mulţumire. De-acum, buclucaşa regulă le va deveni obişnuinţă şi, de ce nu, prietenă… ”

Toate regulile ce însoţeau rutinele, cât şi activităţile erau repetate de fiecare dată, amintind şi de posibilele urmări; dacă le vor neglija, neajunsurile nu vor întârzia…