„Povestiri terapeutice” (VII)

Elena BOLÂNU

* Povestirile vin în întâmpinarea educatoarelor, părinţilor preocupaţi de eduacarea copiilor.

Cum gestionăm situaţiile în care copiii spun frecvent minciuni pentru a scăpa de consecinţele neplăcute

Ursoaica Baluu

Lipa, lipa în papuci, cu alai de bondărei, pe alocuri, iată, cuci, trece vara surioara prin grădini şi codri deşi, luminând şi încălzind tot ce-n cale întâlneşti. În poiana-luminiş, o ursoaică şi doi pui, unul mic şi-altul mai mare, dau din labe, -i zarvă mare.

Cel mare, Bali, spune-ntruna ,,m-a bătut”. Cine? Cel mic, Boli. Mama sa nu l-a crezut. Hai o dată, înc-o dată, dar mereu?

– Eşti un mare mincinos! spuse mama sa, Baloo.

Odată cu trecerea timpului, Bali îndrăgea de-acum minciuna, să culeagă-un strop de rouă din privirea mamei sale. Se simţea înlăturat. Chiar de zilnic ei primeau străchioare pline, pline de gustoase şi dulci mure, mustind într-o bogăţie de suc roşu , roş’ ca focu’. În timp ce se ospăta singur, singur-singurel cel mai mare, pe cel mic mama sa-l îndupleca cu alinturi, fructele-i le dumica. Că-i mai mic, nu de-altceva. Era bine, cel puţin aşa părea. „Dar Bali de ce minţea?” mama se tot întreba…

Baloo, depăşită de-ntâmplare, de-o problemă aşa mare, merse-n grabă la un domn, domn Ursache, psiholog. El spunea că are leac pentru aste minciunele, mai ales când se repetă. Dar şi pentru comportare, are… Leacuri pentru fiecare.

– Domn Ursache, fi’-vă milă de o mamă supărată, fiul meu, acel mai mare, şi de-i fac din murişoare porţioară chiar cu vârf, asemeni celui mai mic, minte-ades că l-a bătut, foarte rău… l-a chinuit, frăţiorul ursuleţ. El mănâncă hrana singur, timp în care îl hrănesc pe puiuţul meu cel mic, dumicați îi potrivesc, cât pentru-o guriţă mică, mică-mică garofiţă. Nici pe nume nu-i mai spun, spun adesea ,,Minciunică”.

– Dragă iubitoare mamă, dragostea adevărată rău ai drămuit. Eticheta ,,minciunică” lipită ca la borcane l-a făcut să-i fie teamă c-a rămas fără valoare. Nu-şi mai spune-n sinea lui decât ,,minciunică”. Crede că nu are merite în tot ce-a înfăptuit.

– Pentru început, nu-i mai spuneţi cu poreclă, că-şi va spune ades ,,nu sunt bun mai de nimic”, ci întăriţi prin laude tot ce face bun. Când mănâncă tot din vas, că-şi spală lăbuţele, că-i frumos şi e isteţ asemeni celui mai mic…, dacă recunoaşte orice pas greşit. În timp ce dumicaţi hrana pentru cel mai mic, lăudaţi pe cel mai mare pentru ce a săvârşit. Am găsit, deci, leac bun pentru minciunică. Acum, corectăm purtarea. Când devine furios sau va repeta minciuna, spuneţi că va merge, doar pentr-un minut, un timp foarte scurt, într-un loc apropiat, pentru liniştire. Îi vom spune împreună: „timp de liniştire”. Nu-l priviţi, nu îi vorbiţi, să-nţeleagă rostul lui. Apoi vor urma discuţii. Se va-ntoarce liniştit, de s-a comportat corect, la acelaşi loc de joacă. Repetaţi prin a îi spune că de fiecare dată, când va fi iar furios sau va spune minciunele, el va trece, pentru-o clipă, într-un loc mai liniştit. De îşi va primi la timp porţia de drăgăleală, din priviri sau gestică, va uita că a minţit într-o vreme ce-a trecut. Şi că, de va face zarvă mare, sigur va fi potolit, liniştindu-se pe-un scaun, pe podea sau în căsuţă, cea pictată şi drăguţă. După ce s-a liniştit, se va-ntoarce ispăşit… la locul mult dorit. Dragostea adevărată, drămuită cum se cade, și reguli noi de corectare vor face pe loc magie: chipul celui ,,mincinos” se va pierde în uitare, locu-i… ocupându-se cu un chip frumos, luminos şi radios, idem unui soare. Comparat cu cel mai mic, se vor spune vorbe bune.

De-acum lămurită, măicuţa Baluu, cu vină asupra ei precum o umbrelă, se-ndreptă grăbită către-acea căsuţă, unde-şi va găsi copilaşii-ursuleţi. Paşi greoi de urs culcau rău şi nemilos iarba verde, proaspătă. Amintindu-şi lesne regula şi leacul, deveni o veveriţă, fără coadă, doar blăniţă, iar mai sus de cap, prinse parcă nişte aripioare ca de fluturaş în mătăsuri, şi pictat în culori de neuitat. Sălta sus, mai sus pasul zvelt, pe arcuşoare, dornică de corectare. Boli şi Bali ţâşniră, spre surprinderea ei, într-o caldă întâmpinare, fără pâră cu minciună. Cum veni, aşa plecă, bucuria-abia simţită pentru-o mică, biată clipă.

– Mamă, iarăşi m-a bătut frăţiorul alintat…

– Dragul meu copil, Bali, de-acum, pentru o clipă, tu vei merge, uite, colo, nu departe…, într-un loc mai liniştit, timp în care vei gândi la urâta minciunică, îi vei face aripioare, să se-nalţe în văzduh, printre norişori de pluş. Poate întâlneşte vânt, s-o înalţe tot mai sus. Astfel, poate, poate vei scăpa definitiv de-un prieten nedorit.

Cât a stat pe scăunel, fără mamă şi cel mic, cu bărbia mică-n piept, corpul bine arcuit, s-a gândit, s-a tot gândit, şi apoi s-a liniştit. Îndemnat de mamă, cum era de aşteptat, el a revenit. Invitaţi la murişoare, toţi s-au aşezat deodat’, fără amânare.

– Pentru că eşti mărişor, tu, Boli, fără sprijin vei mânca din străchioară. Poftă bună să aveţi, pân’la săturare!

Toţi mâncau privind doar în străchioare. La sfârşit, îşi lăudă ambii copilaşi:

– Bravo, Boli, ai făcut să dispară tot din străchioară, şi tu, Bali, ai mâncat cu guriţa-nchisă, cu răbdare mestecând totul. Nici pe buze n-ai lăsat pete roşioare, ştergând bine cu prosopul, după fiecare nouă îmbucătură.

Două chipuri vesele mulţumiră mamei c-a-mpărţit cum se cuvine dragoste la fiecare. Dragostea adevărată veni oaspete în casă, nu o dată…, chiar de fiecare dată, încă… dis-de-dimineaţă.

Noi îmbăţişări călduroase şi largi cât să prindă cei doi pui făcură magie. Două mogâldeţe mici, sâc! Moţate, cu urechi… cât codiţele din spate, şi ele, parcă puse… pentru-a fi ghiduşe, s-au jucat frumos, fără incidente, nelipsita minciunică, de-astă dată, făcând… cale-ntoarsă. Nici pe seară n-a venit, nici în ziua următoare. Pesemne va tot zbura, înălţată de-aripioare, către vântul rotisor, învârtind doar ce e… rău.

Aşa cum primise sfatul, mama lor, Ursa-Baluu, nu uita să le-amintească…, tot mereu, c-au un loc de liniştire doar… dacă furia îi va iarăşi păcăli.

Sufletele luminoase din bârlogul căptuşit fremătau de bucurie, înfrăţind tot din natură, gâze, melci, râme, furnici. Foioase şi conifere găzduiau şi ospătau pe cei care-i călcau pragul şi tot neamul. Ciupercuţele umbrite cu diverse pălării, ori mai groase, ori subţiri, roşii, galben-arămii, prinse-n hora înfrăţirii pe toţi cei… abia numiţi.


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate