„Povestiri terapeutice” (IV)

Elena BOLÂNU

* Povestirile vin în întâmpinarea educatoarelor, părinţilor preocupaţi de eduacarea copiilor.

Condiţii care facilitează învăţarea şi internalizarea regulilor

Micuţa Leila

Cu hăinuţe ceruite, mai degrabă văruite, ramuri scurte şi mai lungi se încurcă prin furtuni, vrând să spună că-s nebuni fulgişorii de zăpadă, care nu se-opresc să cadă. Iată însă o blândă rază; pare să fi auzit… vaiet scurt, dar ascuţit, că povara-i mult prea grea pentru biata creangă, da, cel puţin aşa-i părea.

Leila, o căpriţă albă precum neaua, jucăuşă şi ghiduşă ca și agera maimuţă, se căţăra pe tot ce întâlnea. Însoţită de o capră, mama sa, era tare bucuroasă de lumina cea călduţă înfăşând în tăvălugi fulgişorii de zăpadă ce stăteau abia să cadă… pe pământ, pe-al ei botic. Ca apoi să îi topească, picuri calzi să slobozească de la nas spre mica-i barbă. Buzna, intră şi în sală. Strigă ca dintr-o goarnă… Ţipă ca din gura şarpelui:

– Dau de veste, dragi colege şi colegi, că afară, bunăoară, s-au întors la noi în ţară flori de nea cât palma mea, dantelate cu arginţi. Ia priviţi, nu v-am minţit!!!

Buluc, buluc, toţi s-au repezit într-un vesel ţopăit, ţopăit de greieraşi la ferestrele-ngheţate, ştergând tot ce abureau cu căldura nasului, a frunţii, obrazului. Doamna lor educatoare se bucura, râdea la fel de tare, deşi nu-i prea convenea de… cum se buluciseră… Abia reveniţi pe scăunele, doamna educatoare şi formulă prima întrebare:

– Ei, cum vă par fulgii de zăpadă?

Avalanşa de vorbe încâlcite şi nedesluşite umplu spaţiul liniştit al clasei. Nimic din ce spuneau nu se înţelegea. Toţi vorbeau în cor, ba ţipau din dorinţa de a se face auzit unul mai repede şi mai bine decât celălalt.

– Dragii mei, în primul rând, potriviţi vocea pentru interior pentru a nu vă răni urechile.

Se apropie de urechile lor şi le atinse.

– Nu suntem afară. Apoi, vorbiţi pe rând. Toţi colegii voştri vor să-şi spună părerea. Vorbind unii peste alţii, nu reuşim să ne auzim şi să ne înţelegem. Regula ,,vorbim pe rând” ne ajută să ne înţelegem mai bine, să auzim ce spune fiecare dintre voi, să aflăm cât mai multe lucruri noi. Dacă veţi continua să nu respectaţi regula, nu vă mai ascult impresiile şi vom trece la activităţi individuale, de scris sau desenat. Pentru început, veţi repeta în gând regula, apoi, cu voce tare.

Un murmur gâdilător pe la urechiuşe luă locul zarvei. Acum era plăcut. Razele soarelui înconjurau micuţa clasă. Chipul doamnei înflori de bucurie. Probabil că aşteptările se împlineau, muguraşii armoniei pocneau sub undele soarelui prezent la fereastră.

– Deci, cum ne vom comporta?

Un picioruş se ridică timid, dar sigur:

– Vorbim pe rând, cu voce de interior.

Alt picioruş se înălţa, urmărind acelaşi traseu cu al celuilalt. Era Leila.

– Vorbim cu voce de interior. Nu vorbim unii peste alţii. Aşteptăm să termine fiecare ce are de spus. Cu răbdare, aşteptăm să ne vină rândul dacă… ne anunţăm mai mulţi deodată.

– Iar răsplata va fi pe măsură, interveni doamna. Veţi fi aplaudaţi, veţi primi aprecieri. Bravo, Leila, ai înţeles perfect. Eu voi încuraja cu aplauze și cu alte stimulente şi pe cei care nu vin cu răspunsuri precise, complete. Vor fi ajutaţi atât de mine, cât şi de colegi.

Se uită la ieduți mulțumită.

– Ei, cum vi se par fulgii? reveni întrebarea.

– Fulgii de nea mi se par pufişori de păpădie, doar că ei se topesc la mica atingere. Căldura palmei, de-i vom strânge, îi vor face pic de rouă, o fierbinte lăcrămioară.

Ropot de aplauze înălţă sufleţelul ieduţului isteţ şi curajos dincolo de plafon.

Alt picioruş cu copită în formare îşi anunţă dorinţa de a răspunde:

– Fulgii zboară, deşi n-au aripi. Nu prea ştiu de ce cad…, când…

– Fulgii de care spui, fiind uşori, se lasă purtaţi de vânt, de aceea par să zboare. Iar când vântu-i liniştit și încă mai dormitează, cad uşor pe-ntins pământ, sau pe corp, pe cap, pe gât, chiar pe tot ce ne-nconjoară.

– Bravo, micuţule, mi-a plăcut cum i-ai văzut. Acum şezi şi-i ascultă cu răbdare pe fiecare-n parte.

– Doamna, spuse înainte de-a se aşeza, îmi spuneţi, vă rog, când ne daţi voie să-ncercăm fulgişorii de zăpadă, de sunt reci pe la năsuc, de se lasă îngrămădiţi într-un bulgăre de nea sau… dacă vor sta, chiar aici în palma mea, cât o clipă, un răgaz?

– Să ne bucurăm, atunci, împreună! îi surprinse doamna.

– Dar cum ne vom deplasa??? urmă întrebarea capcană.

– Ştiu, nu am uitat, cu răbdare ne-nşirăm, fără… să-mi doresc să fiu moţ în faţa tuturor, pentru că… şi ei pot avea aceleaşi dorinţe. Voi rămâne unde sunt şi astfel câştig prietenia dumneavoastră, prietenia tuturor.

Se înfrăţeau precum degetele de la mâini, firicele de nisip, într-o cupă de argint.

Și soarele era de partea lor. Le lipea fulgii de nea, şi pe ici, şi pe colea, îi topea pe cei din palmă şi pe cei aflaţi pe geană, vrând să pară-un fel de joacă, să-i distreze, să le placă. Bulgăraşi prietenoşi loveau aerul sticlos, obrăjorii… mai rar, spatele mai des…, fiind lat şi îndesat, grăsunel, pe-alocuri plat. Bucurie, bucurie, râsete şi veselie erau toate laolaltă, jocul să le întregească, sclipitor să zugrăvească un tablou adevărat, cum prin cărţi ai mai aflat.


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate