* Concert de muzică tradițională și lansare de carte
Miercuri, 20 august 2025, începând cu ora 17:30, la Conacul Bolomey din Cosâmbești, a avut loc evenimentul cultural intitulat „Povestea Bribanocului”- concert de muzică tradițională și lansare de carte, susținut de interpreta Doina Lavric Parghel și actrița Simona Mihăescu.
Manifestarea a fost organizată de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu”, cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița, și a adus în prim-plan memoria vie a satului, transpusă în povești și cântec.
Născută pe meleaguri bucovinene, Doina Lavric Parghel este absolventă a Facultăţii de Filologie “Ştefan cel Mare” din Suceava, timp de 23 de ani, fiind profesoară de limba română.
SONY DSC
Însoțindu-se întotdeauna de cobză, în spectacole sau recitaluri, Doina Lavric-Parghel cântă și povestește, preocupată fiind că „lumea asta a mea, bine rostuită, ar putea sa dispară…”
Simona Mihăescu (n. 12 august 1969) a iubit teatrul încă din copilărie, motiv pentru care a absolvit în 1998 Academia de Teatru și Film „I.L. Caragiale” din București, la clasa profesorilor Alexandru Repan, Victor Ștrengaru și Mitică Popescu. La finalul facultății, aceasta și-a continuat activitatea la Teatrul Mic, jucând în piese celebre alături de mari actori români.
Cartea „Povestea Bribanocului” a fost adunată din memoria orală a satului, culeasă, cântată și povestită de Doina Lavric Parghel și Simona Mihăescu. Volumul reconstituie fragmente din universul tradițional românesc, readucând la lumină credințe, întâmplări și obiceiuri.
Prima parte a cărții cuprinde povestea – un soi de filosofie țărănească plină de înțelepciune și umor cu referire la soarta omului, așa cum i-a hotărât-o Bunul Dumnezeu care este dispus să și negocieze, când insul se vădește nemulțumit.
„Într-o zi, Toader Bribanoc se întorcea de la târg acasă. Era o zi frumoasă, de primăvară, iar câmpul strălucea de verde și de floare. Și pe lângă cărăruie curgea un pârâieș care cânta și spunea povești… Și deodată se întristează Bribanoc și cade pe gânduri:
Izvoraș cu apă rece,
Pe la poarta maichii trece
Mere maica să se spele,
Dă de lacrimile mele…”
A doua parte, însoțită de fotografii vechi, cuprinde un fel de autobiografie a autoarei. De fapt, o reconstituire a locului (spațiu-timp) în care poveștile și cântecele s-au născut: „Am auzit pentru prima oară Povestea Bribanocului la Maria lu’ Furtună din Lișna, Furtunoaia, cum îi spuneau sătenii. Cred că aveam aproape 14 ani. Ea era vecina noastră de peste drum și semăna atât de mult la chip cu ceea ce aflasem eu atunci despre Sfânta Vineri, încât mi-a rămas, în timp, o bănuială pe care o mai am și astăzi. Era mereu îmbrăcată în negru, așa cum umblau la țară mai toate femeile trecute de 50 de ani. Avea glasul grav, cu nuanțe mătăsoase, iar cuvintele, așezate molcom, unele după altele, parcă veneau de undeva, de departe, încărcate cu toate înțelesurile pe care le dobândiseră pe drum: – N-ai să vezi mata niciodată om mulțămit cu ceea ce i-o dat Bunu’ Dumnezău! Omul se plânge, ba că n-are una, ba că-i lipsăște ceilaltă… Și-i dă Dumnezău Sfântu’ într-o zi taman ce-i trece lui prin cap și, ce crezi mata? Învață el ceva din ponoasele pe care le trage? Iaca, nu învață! Că omu’ tare greu mai pricepe și anevoie se lămurește.”
Evenimentul nu a fost doar o lansare de carte, ci și o experiență culturală complexă, un prilej de a redescoperi frumusețea poveștilor de sat și puterea muzicii tradiționale. „Povestea Bribanocului” a devenit astfel o punte între generații, un mod de a păstra vie identitatea culturală a comunităților românești.
Vali Șerban