Titi DAMIAN
La naştere, Dumnezeu picură câte o picătură de dumnezeire din măreţia sa creatoare fiecărui individ, dar îl lasă pe el să şi-o descopere şi să şi-o pună în valoare. Aşa apar, din furnicarul omenirii, inventatorii (de la roată, hârtie, praf de puşcă, până la GPS) şi creatorii de artă, fie el sculptorul Gânditorului de la Hamangia, arhitectul Piramidelor, al Zidului Chinezesc sau al Turnului Eiffel din Paris – dar să luăm şi câteva repere din alte arte, precum Luciano Pavarotti, Michelangelo, Dostoievski, Eminescu, Brâncuşi, Sadoveanu și lista ar putea continua pe sute de pagini.
Un adevărat creator de artă stoarce cât mai mult această picătură, din copilărie, trecând prin adolescență, prin tinerețe, până ajunge la maturizarea deplină, desigur și la epuizare. Așa s-a născut, din noianul anonimilor, trudind o viață întreagă, să atingă perfecțiunea, marele sculptor, marele pictor, marele muzician, marele dirijor, marele violonist, marele prozator, marele poet, marele actor, marele dansator, marele povestitor. Aceștia pot fi introduși în categoria marilor laborioși.
Există și o altă categorie de artiști, de creatori de tip spontan, care au apărut printre semeni de niciunde, de nicicând, de parcă au purtat cu ei talentul ascuns și dintr-o dată, spre mirarea lui și a celor din jur, apare marele scriitor, marele pianist, marele cântăreț de operă, marele poet, marele pictor autodidact, despre care tot auzim la radio, sau îi vedem la televizor, ori, pur și simplu, fiecare dintre noi avem prin apropiere sau în cercul de prieteni un astfel de caz de care ne tot mirăm de talentul lor. Explicația vine din așa-zisul „sindrom al savantului”, în sensul că talentul a fost ascuns în adâncurile individului de o traumă psihică din copilărie și când i-a venit bine, a izbucnit…
Este și cazul inginerului, acum pensionar, Gheorghe ISTRATE, născut în Urziceni în 1959. Desigur că Școala Generală și Liceul le-a făcut în Urziceni, apoi Facultatea de Mecanică Fină de la Institutul Politehnic din București. A lucrat ca inginer la Fabrica de Ferite, la Fabrica de Zahăr, apoi la Ecoaqua până la pensionare. A început devreme, mai în glumă, mai în serios, cu lucrări de traforaj, apoi a trecut la sculpturi în lemn: de molid, de salcâm, de plop, de tei, cireș, mai întâi lucrări simple, apoi din ce în ce mai complexe, până a ajuns la perfecțiune, devenind, din punctul meu de vedere, fără să exagerez, un Brâncuși al lemnului, mai precis până când pasiunea a pus stăpânire totală pe el, ajungând astfel la mult peste 200 de piese de diverse mărimi și de o diversitate debordantă.
Asta spre satisfacția strict personală și a cercului de prieteni, până când și-a intrat în rol un alt inginer, prieteni de inginerie de pe când lucrau la Ferite, Nicolae PETRACHE, Directorul Casei Municipale de Cultură, care a insistat să deschidă o expoziție personală, intitulată ARMONII PE LEMN, fapt care s-a și întâmplat pe data de 10 mai 2024. Cuvintele, vă rog să mă credeți, sunt umile pentru a descrie acest minunat triplu spectacol din Foaierul Casei de Cultură. Am zis triplu, pentru că aranjamentul pieselor a fost realizat de ochiul deja consacratului Nicolae PETRACHE, el însuși pictor, grafician și colecționar, cu o pinacotecă impresionantă, dar și pentru că în fața unei săli arhipline, cum de mult nu am mai văzut în Urziceni, cei doi au realizat, în tandem, o prezentare de excepție. Și pentru ca să fie și o cireașă pe tort, a apărut și minunatul album, ARMONII PE LEMN, îngrijit tot de Nicolae Petrache, în condiții grafice de excepție, în culori, pe hârtie cretată, la Editura EDITGRAPH din Buzău, cuprinzând un număr de 65 de fotografii. Meritul apariției acestui album aparține, deopotrivă Domnului Primar al Municipiului, Constantin SAVA, Consiliului Local și al S. C. Salubritate, Urziceni, prin persoana Domnului Ionel ANCA.
Pentru ca cititorul să fie racordat la aceste minunate întâmplări, citez din prefața realizată de Nicolae Petrache: „Mirosul plăcut al lemnului îl face să intre în esența lui, iar plăcerea de a-l modela devine pasiune. Descoperă cu emoție fibra, culoarea și tăria lemnului de tei, de cireș, de plop, de nuc etc. iar această emoție devine chemare. Transformă bucățile de lemn pe care le caută cel mai adesea sau pe care le are la îndemână, cu o ușurință nebănuită, în diverse forme care devin adevărate opere de artă. De la lucruri simple care încântă ochiul, apoi la forme clasice, artistul ne îmbie să admirăm și sculptura în manieră modernă, figuri stilizate. Surprinse cu exactitate și talent,modelele cioplite de Gheorghe ISTRATE fac din creația sa un joc al volumelor, pe care îl stăpânește cu măiestrie.”
Nu l-am văzut la lucru pe sculptorul Gheorghe ISTRATE, dar uimindu-mă în fața exponatelor, mi-am închipuit cam ce se întâmplă cu bucata de lemn brut căreia noi nu-i dăm nicio importanță: o ia în mâinile sale, de acum înzestrate cu harul dumnezeirii, o admiră, o întoarce pe toate părțile. Știe că înăuntru Dumnezeu a pus acolo, pentru el și pentru noi, DONA ALBA, vedeta spectacolului, apoi începe, cu migală și stăruință să sape cu dăltița lui magică, dezvelind-o bucată cu bucată, înviind-o pentru el și pentru noi toți. Un nou Pygmalion…