Este necesar ca, din capul locului, să procedăm didactic pentru a lămuri ce-i cu sintagma „Urziceni inedit”. Urzicenii, ca oraș, este cunoscut de toți locuitorii. Mai rămâne să cercetăm pe Google sau într-un dicționar ce-i cu neologismul „inedit”, pentru că nu toți cititorii au timp să caute, așa că cercetăm noi pentru ei și găsim că acest neologism vine din limba latină – „ineditus” și pe ocolite, prin franceză, „inedit” s-a altoit foarte bine pe românește, căpătând mai multe sensuri: „ceva care nu a mai fost publicat”, „ceva care se publică pentru prima oară”, „necunoscut mai înainte”, „nou”, „neobișnuit”. Imediat vom descoperi în eseul nostru că toate aceste sensuri enumerate sunt acoperite de către acest buclucaș adjectiv din titlu.
Începem să justificăm sensurile desigur cu o întrebare, fie ea cam nevinovată, dar ale cărei răspunsuri generează bucurie, încântare, orgoliu, dar și mândrie. Întrebarea este, aparent, simplă. Ce să facă un director de la Casa Municipală de Cultură din Urziceni când află că ne-a prins din urmă Pandemia și odată cu ea cohorta de interdicții? Să vină la serviciu și să stea cu mâinile încrucișate așteptând să treacă timpul pentru a-și lua salariul? Ei bine, Nicolae Petrache, om de acțiune, n-a acceptat această stare de lucruri și, într-o dimineață, privindu-și chipul în oglindă, celălalt EU i-a sugerat o idee de luat în seamă:„Ce-ar fi dacă pe internet, aș organiza, în plină pandemie, un concurs de fotografii mai noi sau mai vechi din/despre Urziceni? Oare ideea ar avea impact la publicul urzicenean?” A stat în cumpănă, cu oarecare îndoială în suflet, directorul. Om de acțiune, constatând că de la intenție la acțiune nu mai este decât un pas, a postat anunțul. Om responsabil, s-a gândit imediat că acest concurs trebuie musai să aibă și premianți, desigur cu premii în bani, nu prea mulți, dar premii. A găsit și un sponsor al cărui nume nici măcar mie nu mi l-a făcut cunoscut.
La început, anunțul a provocat oarecare mirare, chiar nedumerire. Era pe la începutul lui aprilie 2020. Concursul a pornit timid, dar, când urzicenenii noștri și-au văzut fotografiile trimise postate, au prins curaj și au început să scotocească prin albumele personale, ale părinților, dar mai ales ale bunicilor cam tot ce s-ar putea integra în sintagma cerută, „inedit”. Apoi a început să sosească o avalanșă de fotografii. De aici încolo, muncă de Sisif pe director și pe colaboratoarea sa, Aurelia Petre, adică să le proceseze, să le posteze. S-au gândit apoi că ar fi cazul să le înrămeze. Altă muncă migăloasă. A trebuit să selecteze măcar vreo 200 din cele vreo 450 pe care le-a primit. Nu se îndura să renunțe la vreuna, dar spațiul din foaier nu-i permitea. Apoi i-a venit directorului ideea că, dacă face o treabă serioasă, să meargă până la capăt, adică să întocmească și un album, măcar cu 100 dintre ele. Altă muncă…
Dilema a sosit când a venit momentul să le premieze. Avea nevoie de un juriu care s-a și apucat de treabă, nu glumă.
Atât de interesante erau fotografiile, încât a trebuit să fie împărțite pe zece secțiuni: fotografii centenare, clipa astrală a fotografiei, anotimpurile orașului, universul copilăriei, oameni la muncă, fotografii de familie, portrete, clădirile Urzicenilor, viața culturală și sportivă a orașului, orașul în sărbătoare, colecții și colecționari. Să nu uităm că fiecare fotografie a fost perfect înrămată purtând titlul respectiv, anul apariției, autorul fotografiei, ce reprezintă, dar și numele proprietarului actual, exact ca într-o expoziție. A sosit și ziua mult așteptată de către participanți, cu emoții firești pentru organizatori, dar și pentru juriu, adică s-a întâmplat pe data de 9 septembrie 2020, ora 18, în foaierul Casei de Cultură. O întâlnire minunată, aflată sub zodia și legile neiertătoare ale pandemiei, adică să fie invitați doar câte scaune putea primi foaierul, apoi, măști, distanțare, cafea, apă plată, dezinfectanți, participanți pe care-i recunoșteai doar după lucirile ochilor, dincolo de mască, ceea ce mi s-a întâmplat chiar mie, căci am descoperit după o mască o doamnă cu fire albe în păr care-mi fusese elevă la Jilavele, acum vreo 40 de ani… S-au exprimat cu scurte cuvântări membrii juriului, Nicolae Petrache, doamna Luminița Constantinescu, prozatorul Titi Damian și poetul Ion Văduva și, desigur, mulți dintre participanții premiați. Ca întotdeauna, Nicolae Petrache a fost și dirijorul foarte discret al acestei manifestări culturale de excepție, care a oferit tuturor participanților premiile, dar și diplomele și albumele „Urziceni inedit”, pe fondul unei muzici în surdină susținută de către Cameliu Ionescu și Viorel Gherghina.
Este firesc ca locuitorii să cunoască și ei premianții acestui concurs inedit, bineînțeles, pe cele zece secțiuni, după cum urmează:
1. Fotografii centenare: „Petrecere la pădure”, anul 1910 (fam. Ranetescu, Ilie Constantin); „Plimbare cu sania”, 1939 (Codin Neagu, Vasile Buiculescu cu soția sa, Luxița) – proprietar Gabriel Pletea;
2. Clipa astrală a fotografiei: „Grup de hippie în oraș”, 1965, (realizată de Gigi Haidei, proprietar Lili Balcan Buleandra); „Urziceni panoramic” (autor Cristian Dumitrescu);
3. Anotimpurile orașului: „Toamna prin parcul sălbatic al Ocolului Silvic” (autor Mihai Ghinea) și „Zăpada mieilor”, martie 2003 (autor Jan Mitrea);
4. Universul copilăriei: „Fată pe digul Ialomiței” 1983 (foto Ion Pârlog); „Serbare de absolvire a 7 clase”, iunie 1960 (proprietar Puiu Alexandrescu);
5. Oameni la lucru: „Mașina lui tata” (anul 1960) și „Agricultură în anii ‘50” (proprietarul Georgeta Daniel); „Întreprinderi din Urziceni” (autor Miti Câmpeanu);
6. Fotografii de familie: „Familia Scarlat Filipescu” (proprietar Ioana Panait); „Portret Luxița Buiculescu”, 1937, (proprietar Gabriel Pletea); „Bunica Elena Alexandrescu la vârsta de 17 ani”, studio Haidei, 1936 (proprietar Camelia Gârlașiu);
7. Clădirile Urzicenilor: „Sfatul popular Raional Urziceni” (colecția Ilie Constantin); „Catedrala si Fiscul în construcție” (autor Jan Mitrea);
8. Viața culturală și sportivă a orașului: „Spectatori la un meci de fotbal în 2003” (foto Jan Mitrea), „Trupa de teatru din Urziceni în 1983” ( proprietar Gheorghe Iorga);
9. Urziceni în sărbătoare: „La bâlci, lanțul Europa” (proprietar Georgeta Daniel); „Sărbătoarea municipiului, 21 mai, Sfinții Constantin și Elena” (autor Jan Mitrea);
10. Colecții și colecționari: Înmânarea diplomelor și a câte unui catalog participanților.
Când românul a inventat zicala „Omul sfințește locul”, a știut ce face. Ea se potrivește cel mai bine acestui om care păstorește cultura, ca director al Casei Municipale de Cultură, de vreo 30 de ani. După vreo câteva zile am trecut pe la Casa de Cultură să-mi mai arunc odată privirile pe minunățiile de fotografii expuse, dar și să aflu ecouri după concurs. Acest artist – colecționar, pictor, grafician, caricaturist – la o cafea, m-a surprins cu două seturi de grafică: unul cu desene clasice,reprezentând imagini din Urziceni și din împrejurimi care, pur și simplu mi-au tăiat răsuflarea prin grația și finețea de filigran a liniilor, marcând excelent lumini și umbre, de credeai că sunt fotografii. Când mi-a deschis celălalt set mi s-a adresat cam așa, privindu-mă temător în ochi, să-mi prindă reacția: „Acum să vedeți și nebuniile mele!” Și le-am văzut, una câte una, mai mult de o oră, căci a trebuit să zăbovesc asupra fiecăreia. Erau picturi abstracte, moderne, tip Picasso, al căror sens și mesaj trebuia să-l descifrez. Și l-am descifrat. Concluzia a fost că am în față unul dintre cei mai mari pictori și graficieni români. Numai prea marea lui modestie îl ține ascuns publicului urzicenean, căci în țară este deja un nume, cu expoziții în multe orașe….
Nicolae Petrache: modestul, inimosul, talentatul. Un Om potrivit la locul potrivit, care nu se împacă decât cu succesul. Deja a anunțat pentru la anul ediția a II-a, 2021, concursul „Urziceni inedit”. Deja au început să apară postări încă de pe acum. Cuvântul „felicitări” pare prea strâmt ca să încapă în el încântarea și bucuria că am descoperit în Nicolae Petrache un Om adevărat și un Artist talentat. Și mai face un lucru cu expozițiile sale de fotografii: sădește orgoliul, mândria și conștiința apartenenței la comunitate, întărind astfel personalitatea orașului.
Titi DAMIAN